Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 4758/2012
Legea nr. 247/2005: art. 16 alin. (4) și (5), CEDO: art. 6, NCPC: art. 312 alin. (1)
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, „(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”.
Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantului la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.
Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile pârâtei. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Însă, Înalta Curte constată că, în cazul dedus judecății, dosarul reclamantului a fost trimis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin Prefectura Cluj, la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 381 mp ocupat de garaje, s-a solicitat indicarea textului de lege care prevede că, terenurile dintre blocuri, din zone de cartiere, nu se restituie în natură.
Prin urmare, dosarul a fost restituit Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, pentru clarificarea acestuia cu aspectele mai sus menționate.
Procedura administrativă specială de acordare a despăgubirilor, care se finalizează cu emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire nu se poate declanșa în lipsa transmiterii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării a dosarului de despăgubire, completat cu actele solicitate, așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus arătate.
În cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 1891/2004 modificată prin Dispoziția nr. Dispoziția nr 2307 din 15 septembrie 2011, a fost transmis de Primăria Municipiului Zalău, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 2473/CC.
Potrivit actelor existente în dosar, imobilul înscris în CF nr. 4690 sub nr. top. 95/d/2 a fost coproprietatea lui P.E. în cotă de 1/2 și a familiei P.I. și Irina în cotă de 1/2.
În ceea ce o privește pe P.I.Y., coproprietară a imobilului, pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii și pentru cota de imobil ce i se cuvine acesteia, notificatorul trebuie să depună la dosar un extras pentru uz oficial de pe certificatul său de căsătorie cu doamna P.I.Y.
Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de completarea dosarului cu informațiile solicitate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține, iar susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
