Consultanță juridică și studii de caz.

Procurorul poate accesa datele personale ale utilizatorului de telefonie mobilă

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), a dispus printr-o hotărâre că cercetarea infracțiunilor prin accesarea datelor deținute de operatorii de telefonie mobilă se poate face și dacă nu e vorba de o infracțiune gravă, pentru că nu afectează puternic viața privată a persoanei. În … Continuă

Fondurile salariale ale instituțiilor publice nu pot fi poprite

În ședința din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat un recurs în interesul legii și prin Decizia nr. 1/2020 a decis că fondurile pe care instituțiile publice le dețin în conturi deschise la bănci sau la trezorerie și care sunt … Continuă

Taxa judiciară de timbru în cazul căii de atac ce are drept obiect cheltuielile de judecată

Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr.2 din 20 ianuarie 2020 în dosarul nr.2411/1/2019, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov şi, în consecință, a stabilit … Continuă

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button