În şedinţa din 15 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin Decizia nr.34 în dosarul nr.4106/1/2016, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 35438/3/2016 şi, în consecinţă, a stabilit că:
În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 182 şi art. 183 Cod procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen.