UPDATE: Din mai, noi reguli la soluționarea cererilor de rambursare de TVA: Solicitările firmelor vor fi rezolvate mai rapid

Share:

Fiscul continuă să ia măsuri pentru creșterea încasărilor la bugetul statului, astfel că ultimele modificări, aplicabile de luna viitoare, vizează procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată (TVA) cu opțiunea de rambursare. Printre altele, se urmărește reducerea numărului de contribuabili înscriși în baza specială, acolo unde vor fi înregistrate firmele care prezintă risc fiscal pentru rambursarea de TVA, în funcție de anumite criterii. Noile prevederi sunt incluse într-un act normativ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), apărut recent în Monitorul Oficial.

Codul de procedură fiscală în vigoare stabilește, la articolul 169, ca TVA solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, să fie rambursată de organul fiscal central, potrivit unei proceduri reglementate de Fisc.

De altfel, o astfel de procedură de rambursare de TVA este inclusă în Ordinul ANAF nr. 3.699/2015, un act normativ aplicabil din 2016 și care reglementează întocmirea unei baze de date cu contribuabilii ce au risc fiscal în privința rambursărilor de TVA.

Actul normativ citat a fost modificat joi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 262 a Ordinului ANAF nr. 1.232/2017 pentru modificarea și completarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, document ale cărui prevederi se vor aplica începând cu deconturile cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare depuse după data de 1 mai 2017.

Potrivit referatului de aprobare ce a însoțit actualul act normativ, propunerile pentru modificarea procedurii actuale sunt generate de necesitatea creşterii gradului de predictibilitate privind existenţa riscului fiscal real privind efectuarea unei rambursări necuvenite, iar reglementarea este de natură să conducă, atât la soluţionarea promptă a solicitărilor contribuabililor, cât şi la o utilizare eficientă a resurselor administraţiei fiscale.

Altfel spus, va fi redus numărul de inspecții fiscale efectuate pentru soluționarea deconturilor negative cu opțiune de rambursare, iar instituția va folosi astfel timpul câștigat și pentru desfășurarea altor acțiuni.

În prezent, atunci când, din informațiile deținute, organele fiscale constată existența unui risc pentru o rambursare de TVA necuvenită, solicitările de rambursare ale persoanelor impozabile sunt soluționate după efectuarea unei inspecțiii fiscale anticipate.

Orice persoană impozabilă, înregistrată în scopuri de TVA, poate solicita rambursarea sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare. În acest sens, aceste persoane trebuie să bifeze caseta corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare (formularul 300), decontul fiind și cerere de rambursare. De asemenea, ele pot cere reportarea soldului sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare.

În cazul deconturilor cu sume negative de TVA pentru care se solicită rambursarea TVA, acestea se vor soluționa în funcție de gradul de risc fiscal pe care acestea îl prezintă. Până acum, gradul de risc fiscal de care se ținea cont era cel al persoanei impozabile.

În plus, Fiscul va putea în continuare să decidă dacă va controla sau nu firmele respective. Există, în acest sens, trei situații posibile:

  • în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mic – prin emiterea Deciziei de rambursare a TVA, emisă de compartimentul de specialitate în termen de maximum cinci zile de la data depunerii decontului;
  • în cazul deconturilor de TVA, depuse de alţi contribuabili decât marii contribuabili, contribuabilii mijlocii sau exportatorii, încadrate la risc fiscal mediu – cu analiză documentară;
  • în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mare – cu inspecţie fiscală anticipată.

Constituirea bazei de date speciale

Până acum, contribuabilii cu risc fiscal în privința rambursărilor de TVA erau incluși într-o bază de date specială. Noul act normativ aduce reglementări suplimentare pentru modul în care un contribuabil va fi înregistrat/radiat din această bază de date, fiind enumerate și criteriile ce generează înregistrarea.

Potrivit Ordinului ANAF nr. 1.232/2017, baza de date va fi constituită de către compartimentul de specialitate al Fiscului și va cuprinde informații cu privire la persoanele impozabile pentru care au fost întocmite referate motivate. În acestea din urmă vor fi incluse constatările complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză, care să justifice existența riscului fiscal din punct de vedere al acordării unei rambursări necuvenite de TVA pentru persoana impozabilă în cauză.

Din punct de vedere structural, rambursarea TVA către un contribuabil va ține cont de riscul fiscal asociat acestui contribuabil, autoritatea fiscală determinând Standardul individual negativ (SIN). Acesta reprezintă suma maximă a TVA-ului ce poate fi rambursată fără analiză documentară sau inspecție fiscală anticipată, riscul implicat de această rambursare fiind considerat acceptabil de către administrația fiscală.

Criteriile pentru includerea unei firme în baza de date

Documentul apărut ieri enumeră și situațiile în care trebuie să se regăsească firmele pentru a prezenta un risc fiscal pentru rambursarea de TVA. Mai precis, este nevoie ca persoana impozabilă să fie în cel puțin una dintre următoarele patru situații:

  • organele fiscale primesc documente oficiale, de la alte instituții, care vizează aspecte de natură fiscală şi care ar putea avea incidenţă în acordarea unei rambursări necuvenite de TVA;
  • în cadrul acțiunilor de control fiscal s-au constatat fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni cu implicații de natură fiscală;
  • cu ocazia inspecției fiscale ulterioare au fost stabilite diferențe mai mari de 10% din suma rambursată, dar nu mai puțin de 50.000 lei pentru fiecare decont de TVA care a făcut obiectul inspecţiei fiscale ulterioare;
  • s-au constatat neconcordanțe semnificative, verificate și confirmate de organul fiscal, între informațiile înscrise în declarațiile informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA (formular 394) depuse de persoana impozabilă și cele depuse de partenerii de afaceri şi/sau neconcordanţe semnificative, între datele primite prin sistemul VIES şi cele declarate de către persoana impozabilă prin declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare (formular 390 VIES).

Soluționarea deconturilor de TVA depuse de firmele înscrise în baza de date

Pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA depuse de persoanele impozabile înscrise în baza de date specială, compartimentul de specialitate va solicita structurii din cadrul ANAF care a propus înscrierea persoanei impozabile în baza de date să efectueze o analiză, pentru a stabili dacă deconturile supuse soluționării prezintă riscul unei rambursări necuvenite.

În scopul analizei, compartimentul de specialitate transmite formatul electronic al decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare depus de persoana impozabilă înscrisă în baza de date specială, precum și solicitarea de efectuare a analizei privind menținerea/radierea din baza de date specială a respectivei persoane impozabile, până la sfârșitul zilei următoare depunerii decontului.

Structura din cadrul organului fiscal care va propune înscrierea sau menținerea persoanei impozabile în baza de date specială va transmite compartimentului de specialitate, în termen de maximum zece zile, un referat cu propunerea privind menținerea sau radierea, după caz, a persoanei impozabile respective în/din baza de date specială.

Referatul prin care se propune menţinerea sau radierea persoanei impozabile în/din baza de date specială va conţine următoarele informații:

  • structura din cadrul organului fiscal care a propus menţinerea/radierea persoanei impozabile în/din baza de date specială;
  • datele de identificare ale persoanei impozabile;
  • informații privind decontul cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare supus procedurii de soluționare: numărul și data de înregistrare, perioada pentru care s-a depus decontul, perioada din care provine soldul sumei negative a TVA solicitată la rambursare, perioada de prescripţie, perioada de la ultimul control al taxei pe valoarea adăugată, suma solicitată la rambursare;
  • motivul care a stat la baza înscrierii/menținerii în baza de date specială, data înscrierii, încetarea sau nu a condiţiilor care au stat la baza înscrierii în baza de date specială a persoanei impozabile;
  • propunerea clară de menținere sau de radiere a persoanei impozabile în/din baza de date specială.

Cum se va face rambursarea TVA mai mică de 45.000 de lei

În continuare, deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare depuse de persoanele impozabile care nu au fapte de natura infracţiunilor înscrise în cazierul fiscal şi nici nu au risc fiscal mare stabilit de organele fiscale, prin care se solicită sume de până la 45.000 lei, se vor încadra la risc fiscal mic.

Elementul de noutate adus de noile prevederi constă însă în termenul în care va fi emisă decizia de rambursare. Concret, acesta va fi de o zi de la încadrarea la risc fiscal mic, în loc de maximum cinci zile de la data depunerii decontului, așa cum era prevăzut anterior în Ordinul ANAF nr. 3.699/2015.

Potrivit Codului de procedură fiscală, contribuabilii care solicită Fiscului rambursarea taxei pe valoarea adăugată mai mică decât suma de 45.000 de lei sunt supuși unei inspecții fiscale ulterioare.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button