Procedura de intervenție în cazurile de violență domestică

Share:

Procedura de intervenție în cazurile de violență domestică așa cum este prevăzută în Ordinul MMJS nr. 2525/2018 a intrat în vigoare prin publicare în Monitorul Oficial nr. 95 din 2019. Intervenția în cazurile de violență domestică va fi realizată de o echipă formată din asistenți sociali sau reprezentanți ai DGASPC.

După cum prevede Ordinul MMJS nr. 2525/2018 consiliile locale și/sau județene au responsabilitatea legală de a organiza, coordona și finanța corespunzător activitatea echipei de intervenție în cazurile de violență domestică. Actul normativ permite autorităților locale să extindă componența echipei de intervenție prin includerea unor agenți de poliție locală, a unor reprezentanți ai serviciului public de asistență medicală comunitară sau oricare alți specialiști din cadrul aparatului propriu, inclusiv voluntari.

Din această echipă pot face parte și reprezentanți ai diferitelor culte religioase reprezentative pe plan local, precum și reprezentanți ai unor asociații sau fundații cu activitate relevantă în domeniul violenței domestice, egalității de șanse între femei și bărbați, sprijinului umanitar, acțiunilor în domeniul caritabil, cu care au fost încheiate acorduri de parteneriat/convenții.

Fiecare echipă va trebui să aibă un coordonator și va avea următoarele responsabilități:

    1. verifică semnalările de violență domestică efectuate prin intermediul liniilor telefonice ale instituțiilor publice abilitate, inclusiv al liniilor telefonice de urgență, altele decât numărul unic de urgență la nivel național (112);
    2. realizează evaluarea inițială a gradului de risc din perspectiva acordării serviciilor sociale, pe baza Fiței pentru evaluarea gradului de risc și stabilirea măsurilor de siguranță necesare pentru victimele violenței domestice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură;
    3. acordă informare și consiliere victimelor violenței domestice;
    4. sprijină victimele violenței domestice, prin orientarea acestora către serviciile sociale existente pe raza localității/județului, adecvate nevoilor acestora;
    5. informează, consiliază și orientează victima în ceea ce privește măsurile de protecție de care aceasta poate beneficia din partea instituțiilor competente: ordin de protecție provizoriu, ordin de protecție, formularea unei plângeri penale, eliberarea unui certificat medico-legal etc.;
    6. asigură măsurile de protecție socială necesare pentru victime, minori, persoane cu dizabilități sau persoane cu nevoi speciale, vizate de ordinul de protecție provizoriu sau ordinul de protecție, și păstrează confidențialitatea asupra identității acestora;
    7. colaborează cu serviciile de asistență medicală comunitară în situația în care identifică probleme medicale privind victimele și/sau copiii lor;
    8. realizează demersurile necesare pentru depășirea riscului imediat, după caz, acestea putând consta în:
      • transport la unitatea sanitară cea mai apropiată în situațiile în care victima necesită îngrijiri medicale de urgență sau, după caz, sesizarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112;
      • sesizarea organelor de urmărire penală, sesizarea organelor de poliție pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu, sesizarea instantelor judecătorești în vederea emiterii ordinului de protecție;
      • orientarea către SPAS sau, după caz, către furnizorii privați de servicii sociale, acreditați în condițiile legii, în vederea găzduirii în centre rezidențiale adecvate nevoilor și aplicării managementului de caz pentru victime și, după caz, pentru agresori;
      • intervine în cazurile de violență domestică, la solicitarea organelor de poliție, atunci când prin ordinul de protecție provizoriu s-a dispus măsura evacuării temporare a agresorului din domiciliu, iar acesta din urmă a solicitat, potrivit legii, cazarea într-un centru rezidențial.

Echipa de intervenție trebuie să ajungă la locul evenimentului în maximum 90 de minute, dacă nu este apelat serviciul de urgenta 112. Fiecare caz se va evalua și se vor lua măsuri specifice pentru fiecare situație în parte. Victimele pot fi găzduite temporar într-un serviciu social, indiferent de domiciliul celui agresat.

Echipele de intervenție în cazurile de violență domestică au dreptul de a fi protejate de organele de ordine și sunt obligate să mențină o comunicare deschisă cu acestea pentru a se realiza un management de caz corect.

Echipele de intervenție vor putea ajuta persoana agresată să realizeze un ordin de protecție provizoriu, iar autoritățile pot decide că agresorul nu mai are dreptul pentru o anumită perioadă să se apropie de domiciliu sau de locul în care locuiau legal înainte de evenimentul nefericit.

Agresorul va putea solicita cazarea într-un centru rezidențial, în cazul in care exista locuri disponibile.

Ordinul MMJS nr. 2525/2018 aproba Procedura din 7.12.2018, așadar autoritățile locale ar fi trebuit să ia deja deciziile necesare pentru a realiza aceste echipe de intervenție la nivel local și/sau județean.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button