1. Contractele dintre consumatori si comercianti sunt generatoare ale unor raporturi juridice de putere, in care pozitia partilor este funciarmente inegalitara. Nefiind negociate si nefiind echilibrate, aceste contracte inegalitare pot degenera in aservirea sau mentinerea in stare de captivitate contractuala a consumatorilor care, atunci cand contracteaza cu comerciantii, se gasesc intr-o situatie juridica de cvadrupla inferioritate – economica, tehnica, juridica si temporala – in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie determinata de nevoia de a consuma. De aici rezulta o relatie juridica esentialmente inegalitara, construita pe temeiul unei forte economice a comerciantului disproportionat de mare in raport cu consumatorul care, la data incheierii contractului, are o libertate redusa de a contracta sau, in orice caz, o vointa alterata de imperativul psihologic sau economic al incheierii contractului. Comerciantul isi impune vointa printr-un contract de adeziune, nenegociabil, exploatand aceasta stare de nevoie, in timp ce consumatorul este determinat sa adere la conditiile contractuale redactate in prealabil de comerciant, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora.
Inegalitatea economica, tehnica, juridica si temporala intre cei doi contractanti este situatia premisa care explica spiritul intregii legislatii a protectiei consumatorilor, iar acesta consista in ideea fundamentala a remedierii dezechilibrului existent la momentul incheierii contractului sau survenit incheierii contractului, prin reglementarea unor norme care contrabalanseaza raportul juridic de putere, actionand ca un levier in favoarea consumatorului si, in acest fel, determinand (re)echilibrarea contractului.
2. Prin lipsirea de efecte a clauzelor abuzive, prin interzicerea practicilor inselatoare si prin prohibitia comercializarii produselor sau a serviciilor cu defecte, legea, in mod automat, tinde la suprimarea sau atenuarea exceselor libertatii de vointa contractuala a profesionistului si, mai ales, a consecintelor acestor excese, care se traduc, de regula, in raporturi juridice dezechilibrate, in defavoarea sau ruina consumatorului. (Re)echilibrarea contractului are loc ope legis, direct in baza legii, fara a fi necesar apelul la autoritatile administrative sau la instante.
Legislatia protectiei consumatorilor face parte din ordinea publica economica. Intrucat dispozitiile de ordine publica si bunele moravuri sunt o limita a libertatii de a contracta, inseamna ca un contract nu poate contine clauze care se “deroge” de la acestea (art. 11 C. civ.). Sunt astfel asa-numitele clauze abuzive. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive interzice comerciantilor sa includa in contractele lor cu consumatorii clauze abuzive. In prezenta unor astfel de clauze in contract, principiul fortei obligatorii a contractului nu isi mai gaseste aplicabilitatea.
In cazul in care, in ciuda interdictiei legale, astfel de clauze sunt incluse in contract, si mai ales daca acesta este un contract preformulat, clauzele respective sunt considerate fara efect fata de consumator (art. 6 din Legea nr. 193/2000, echivalentul din dreptul intern al art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive).
In plus, aceste clauze pot fi declarate nule de instanta, la sesizarea autoritatilor in domeniul protectiei consumatorului sau chiar a consumatorilor, actionand individual sau in asociatii.
Aceste reguli sunt, prin efectul lor de disuasiune, un bun motiv de preventie a abuzului de putere economica: intrucat comerciantii se pot astepta la sanctiuni si la efecte negative de imagine consecutive unor sanctiuni administrative sau judiciare pentru practicarea de clauze abuzive in contracte, ei se vor abtine in mod natural de la inserarea acestora in contracte sau, dupa caz, vor fi mai receptivi la cereri ale consumatorilor de reechilibare a contractelor, prin reducerea poverii acestora. Si din acest punct de vedere, legislatia protectiei consumatorilor se concretizeaza intr-un levier pentru consumator, intrucat poate facilita (re)negocierea contractului, in vederea echilibrarii sale.
3. In cazul in care, din diferite motive, dispozitiile legale cu efect de levier in favoarea consumatorului nu pot fi aplicate, precum si atunci cand comerciantii esueaza in a adopta solutii negociate de (re)echilibrare a contractelor lor cu consumatori, sarcina de a da legilor in domeniu efectivitate si eficienta revine, in principal, instantelor interne.
Competenta de ultima instanta de (re)echilibrare raporturilor juridice dintre comercianti si consumatori revine tribunalelor, care pot adapta contractele sau suplini in contract clauze care n-ar fi putut fi acceptate de profesionist (partea puternica in contract), dar care il protejeaza pe consumator sau clientul insignifiant (partea slaba in contract). De data aceasta vorbim, deci, de o reechilibrare judiciara a contractelor consumatorilor cu comerciantii.
Refuzul comerciantului de a accepta lipsirea de efecte a clauzelor abuzive sau inaplicabilitatea pentru orice alte motive a acestui principiu pot fi sanctionate prin interventia instantei sau a autoritatilor administrative.
Conform art. 14 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive sunt nule, administratia sau sistemul judiciar avand atributia de a constata, chiar si din oficiu, aceasta nulitate. Odata constatata nulitatea, prin hotarare judecatoreasca, respectivele clauze sunt evacuate din contract. Daca, in lipsa acelor clauze abuzive evacuate din contract, acesta nu mai poate continua, atunci instanta va dispune incetarea contractului. De asemenea, un contract din care au fost evacuate clauze abuzive va mai putea continua numai cu acordul consumatorului.
Mai mult chiar, in baza mecanismului descris la art. 12-13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, autoritatile administrative si organizatiile calificate ale consumatorilor pot cere tribunalului sa pronunte impotriva comerciantului care utilizeaza, in contractele sale tip, clauze abuzive, hotarari cu efect erga omnes prin care sa oblige comerciantul respectiv sa inlature din toate contractele sale tip acele clauze abuzive.
In plus, insa, judecatorul este competent nu numai sa constatate nulitatea clauzelor, ci si sa le inlocuiasca cu alte clauze contractuale, care sa corespunda cerintei echilibrului contractual si utilitatii pentru parti a contractului.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate cu consumatorul si care creeaza intre parti un dezechilbru semnificativ al prestatiilor, contrar cerintelor bunei-credinte. De regula, caracterul abuziv al unor clauze contractuale este stabilit de instanta de judecata, care are la dispozitie un sistem de prezumtii stabilite de lege in favoarea consumatorului, inclusiv prezumtia de dezechilibru al prestatiilor. In fapt, legislatia protectiei consumatorilor instituie un sistem de 4 prezumtii relative si o lista de prezumtii absolute in favoarea consumatorilor.
Cele 4 principale prezumtii relative instituite in favoarea consumatorilor sunt urmatoarele: (i) prezumtia calitatii de consumator; starea normala a fiecaruia dintre noi, ca persoane fizice, este aceea de simplu particular, iar aceasta stare normala se pastreaza si atunci cand intram in raporturi juridice, eventual de natura contractuala, cu comerciantii sau cu alti profesionisti; asa cum rezulta din Anexa la Codul consumului (Legea nr. 296/2004), pct. 13, consumatorul este orice persoana fizica […] ce actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale sau liberale; definitia, intr-o formula identica, este prezenta si in varianta republicata a O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, pe care o regasim la art. 2 pct. 2; de asemenea, o definitie similara ne este oferita de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, de unde rezulta ca este consumator in sensul acestei legi orice persoana fizica […] ce actioneaza, in temeiul unui contract, in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale; activitatea profesionala, care necesita un exercitiu organizat, o inregistrare in registrele publice si un patrimoniu afectat acesteia, este, din perspectiva legislatiei protectiei consumatorilor, inversul acestei calitati si trebuie probate de comerciantul care ar intentiona sa rastoarne prezumtia starii (calificarii juridice) normale de simplu particular a cocontractantului sau; de altfel, aceasta concluzie rezulta si din analiza art. 3 C. civ., conform caruia profesionistul se defineste prin raportare la intreprinderea sa, iar exploatarea unei intreprinderi inseamna exercitiul sistematic, pe risc economic propriu al profesionistului, al unei activitati de productie, comert, servicii sau alte activitati cu caracter lucrativ, cu sau fara intentia de a obtine un profit; (ii) prezumtia de lipsa a negocierii; este o regula care rezulta expres din art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000; (iii) prezumtia de dezechilibru al prestatiilor rezulta din ansamblul reglementarii (Directiva 93/13, Legea nr. 193/2000); aceasta prezumtie a fost constant afirmata de jurisprudenta CJUE, asa cum se va arata in cele de mai jos; (iv) buna-credinta a comerciantului nu este prezumata, asa cum este de la sine inteles in teoria generala a obligatiilor; se poate sustine ca, din reunirea celor doua prezumtii anterioare (lipsa negocierii, dezechilibrul) cu omisiunea sau lipsa probelor contrarii din partea profesionistului, si reaua-credinta a comerciantului este prezumata.
Alaturi de aceste prezumtii relative, care pot fi rasturnate de comerciant prin proba contrarie faptului presupus de lege sau de judecator, sunt reglementate mai multe tipuri de prezumtii absolute, acestea neputand fi rasturnate prin proba contrarie. Spre exemplu, Anexa la Legea nr. 193/2000 contine o lista de astfel de clauze considerate ab initio abuzive, dovada contrara nefiind permisa.
4. La randul sau, legislatia concurentei face parte din ordinea publica economica. Legislatia concurentei are ca scop final protectia consumatorilor, intrucat a sanctiona comportamentele anti-concurentiale ale profesionistilor inseamna a proteja consumatorii.
Inserarea in contracte a unor clauze care incalca legislatia concurentei poate determina aceeasi sanctiune, prevazuta de art. 11 C. civ.: clauzele respective, derogatorii de la ordinea publica, fiind nule, sunt evacuate din contract care, daca mai poate supravietui, va continua sa guverneze raporturile juridice ale partilor, iar in caz contrar, va inceta.
Un domeniu in care cele doua categorii de norme de ordine publica economica se intersecteaza il reprezinta cerinta fundamentala a preturilor inechitabile.
Pretul inechitabil este o manifestare a abuzului de pozitie dominanta, sanctionata foarte dur de CE si CJUE in ultimii ani. In cauza United Brands s-a stabilit ca un pret inechitabil poate fi considerat un abuz de pozitie dominanta in sensul art. 102 din Tratatul de la Roma, intrucat este un pret impus care nu are legatura cu valoarea economica a produsului furnizat. Este inechitabil un pret care nu corespunde valorii sale economice, adica, in principal, este disproportionat, in plus sau in minus, fata de costul sau. Daca pretul este mai mic decat costul, vorbim de un pret de ruinare: marea intreprindere, marea corporatie, marele grup de corporatii practica o vreme preturi foarte mici, ca sa ii ruineze pe concurentii lipsiti de forta economica, juridica si politica a celor care domina piata. Dupa ce acei concurenti lipsiti de rezilienta sunt eliminati de pe piata, se revine la preturile normale sau chiar se trece la preturi excesive (care sunt preturi prea mari fata de costul de productie). Iar acestea, desigur, sunt impuse consumatorilor, care, in lipsa de optiune pentru alti comercianti, nu le mai pot refuza. De aceea, interventia instantei, chiar si din oficiu, in vederea reechilibrarii judiciare a unor contracte ale consumatorilor cu comerciantii care contin preturi inechitabile este obligatorie.
5. In materia specifica a protectiei consumatorilor, CJUE a aratat in mod constant ca legea si judecatorul (care se poate sesiza chiar si din oficiu in acest scop) contrapun echilibrului formal ce rezulta din contractele de adeziune la care consumatorii sunt nevoiti sa adere un echilibru real, de natura a da proportionalitate prestatiilor partilor. Acest echilibru formal la care se refera jurisprudenta CJUE si care rezulta din contracte de adeziune este, de fapt, un camuflaj al unui dezechilibru originar semnificativ al prestatiilor partilor, in care cel puternic are potentialul de a castiga, in dauna (sau spre ruina) celui slab. Inlaturand aceasta ipocrizie, ignorand aceasta aparenta de echilibru, jurisprudenta CJUE instituie o prezumtie de dezechilibru al prestatiilor, prezumtie pe care profesionistul o poate rasturna proband ca a dat consumatorului posibilitatea sa influenteze natura clauzelor si, in plus, ca si-a respectat obligatia de informare in faza pre-contractuala.
In cauza Aziz, instanta europeana de la Luxemburg a retinut urmatoarele dezlegari cu caracter de principiu si in linie cu mai multe decizii anterioare: “este necesar sa se sublinieze mai intai ca sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeaza pe ideea ca un consumator se afla intr‑o situatie de inferioritate fata de un vanzator sau de un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare; aceasta situatie il determina pe consumator sa adere la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau de furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora; avand in vedere o astfel de situatie de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator; dupa cum rezulta din jurisprudenta, este vorba despre o dispozitie imperativa care urmareste sa substituie echilibrul formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligatiile cocontractantilor printr‑un echilibru real, de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti; pentru a asigura protectia urmarita de Directiva 93/13, Curtea a subliniat deja in mai multe ocazii ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr‑o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract; in lumina acestor principii, Curtea a hotarat astfel ca instanta nationala este obligata sa analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se incadreaza in domeniul de aplicare al Directivei 93/13 si, prin aceasta, sa suplineasca dezechilibrul existent intre consumator si vanzator sau furnizor”.
Asadar, asa-zisul echilibru rezultat din vointa exprimata a partilor (un echilibru calificat de jurisprudenta CJUE ca fiind formal) este inlocuit cu un echilibru real, in care partile realmente sunt aduse pe pozitii de egalitate, pozitii din care isi vor putea urmari emolumentul contractului. Interventia pozitiva, exterioara, de natura a instaura echilibrul contractual real este in competenta tribunalului, fiind o interventie judiciara. In decizia de reechilibrare judiciara a contractului, instanta va avea la dispozitie prezumtia de dezechilibru a contractului, prezumtie care il are ca beneficiar pe consumator. Partea adversa, comerciantul, va putea demonstra ca echilibrul contractual este real, si nu formal, dar sarcina probei ii incumba.
6. Prezumtia de dezechilibru se aplica si in cazurile in care dezechilibrul este deteminat de o situatie de impreviziune, exterioara contractului, chiar daca dezechilibrul se materializeaza ulterior incheierii sau perfectarii contractului.
Desi, ca institutie generica, impreviziunea este reglementata de dreptul comun (art. 1271 C. civ.) sau rezulta din aplicarea creativa a principiului bunei-credinte, cu corolarul sau, echitatea (rezultate din art. 970 din Codul civil de la 1864), precum si a principiului rebus sic stantibus, prezumtia dezechilibrului se mentine si in litigiile unde se invoca impreviziunea, intrucat este vorba de un raport juridic intre un consumator si un comerciant, un raport juridic esentialmente inegalitar, indiferent daca el se supune in mod nemijlocit legislatiei speciale a protectiei consumatorilor sau se supune acesteia prin mijlocirea dreptului comun (care, in prezenta unui raport juridic intre un consumator si un comerciant se aplica in completarea lacunelor de reglementare ale legislatiei protectiei consumatorilor, devenind el insusi o norma de protectie a consumatorilor).
Intr-un litigiu de reechilibrare a contractului, prin aplicarea regulilor si solutiilor institutiei impreviziunii, inclusiv dupa interpretarile oficiale, obligatorii, impuse de CCR prin decizia nr. 623/2016, raman aplicabile, mutatis mutandis, toate prezumtiile de care beneficiaza consumatorul in virtutea legislatiei speciale a protectiei consumatorului, la fel cum raman aplicabile si facilitatile procedurale instituite in favoarea consumatorului, cum ar fi scutirea de taxa judiciara de timbru. A accepta o solutie contrara ar insemna sa deturnam sensul reglementarii, care este una de tip levier, fiind menita a sprijini partea slaba in contract, adica simplul particular, consumatorul.
Impreviziunea este, desigur, un element exterior contractului, care survine incheierii acestuia, si care face excesiv de oneroase obligatiile uneia dintre parti. In contractele consumatorilor cu comerciantii, dezechilibrul semnificativ, prezumat de legislatia protectiei consumatorilor, pe temeiul inegalitatii funciare intre drepturile si obligatiile partilor, este agravat de acest element exterior. A proba motivele impreviziunii nu inseamna a inlatura prezumtia de dezechilibru semnificativ, ci a demonstra caracterul sau grav, generator de ruina a debitorului. Comerciantul ramane tinut de sarcina de a proba inversul situatiei de dezechilibru (prezumat in favoarea consumatorului), consumatorul fiind, cel mult, tinut sa probeze caracterul grav al acestui dezechilibru[9], ceea ar justifica nu numai evacuarea din contract a clauzelor abuzive, ci si reechilibrarea sa prin inghetarea temporara a efectelor, reducerea pana la un nivel rezonabil a datoriilor excesive ale consumatorului si chiar, in extremis, incetarea contractului, cu consecinta stergerii datoriilor excesive sau reziduale ale consumatorului.
7. De altfel, solutia extinderii prezumtiei de dezechilibru contractual si la situatiile in care, in litigiile dintre consumatori si comercianti s-ar invoca impreviziunea, rezulta si din jurisprudenta constanta a instantei europene de la Luxemburg.
Mai intai vom observa ca, in mod principial, CJUE a stabilit ca protecţia conferita consumatorului de legislatia clauzelor abuzive permite judecatorului national sa aprecieze chiar si din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale. Intrucat un asemenea examen presupune existenta in prealabil a unui contract semnat de catre cele doua parti care si-a produs integral sau partial efectele, este neindoielnic ca executarea pentru un anumit interval de timp a obligatiilor asumate de catre consumator nu poate impiedica verificarea continutului sau de catre instanta de judecata. Faptul ca acest contract a fost executat ca atare sau partial de consumatori nu echivaleaza cu acceptarea in integralitate a continutului acestuia, din moment ce el contine clauze abuzive.
In al doilea rand, vom observa ca, desi caracterul abuziv al unei clauze se apreciaza prin raportare la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului (art. 4 alin. (1)), obiectivul Directivei 93/13/CE privind clauzele abuzive si lipsa oricaror limitari temporale in ceea ce priveste aprecierea dezechilibrului semnificativ determina concluzia ca articolul 3 alineatul (1) din directiva vizeaza si ipoteza in care dezechilibrul ar surveni ca urmare a unor imprejurari exterioare contractului, in cursul derularii acestuia.
In acest sens, in cauza Banco Primus s-a retinut ca instanta nationala trebuie sa verifice daca profesionistul, actionand in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea astepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte o clauza prezumata a fi abuziva in urma unei negocieri individuale si ca examinarea caracterului eventual abuziv al unei clauze dintr‑un contract incheiat intre un profesionist si un consumator trebuie efectuata, printre altele, in raport cu mijloacele de care dispune consumatorul, in temeiul reglementarii nationale, pentru a determina incetarea utilizarii acestui tip de clauze. In cauza Ernst Georg Radinger s-a retinut ca, pentru un consumator, informatiile prealabile si concomitente incheierii unui contract, cu privire la conditiile contractuale si la consecintele respectivei incheieri, au o importanta fundamentala; decizia sa de a se obliga potrivit conditiilor redactate in prealabil de un profesionist se bazeaza tocmai pe aceste informatii si nu pe o eventuala negociere, exclusa, de altfel, de conditiile economice ale contractului si de raporturile juridice de putere dintre comerciant si consumator. In cauza Constructora Principado s-a retinut ca problema de a sti daca un dezechilibru semnificativ intre prestatiile partilor unui contract intre comercianti si consumatori exista nu se poate limita la o apreciere economica de natura cantitativa, intemeiata pe o comparatie intre valoarea totala a operatiunii care a facut obiectul contractului, pe de o parte, si costurile puse in sarcina consumatorului prin aceasta clauza, pe de alta parte; dimpotriva, un dezechilibru semnificativ poate sa rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situatiei juridice in care este plasat consumatorul, in calitate de parte la contractul in cauza, in temeiul dispozitiilor nationale aplicabile, fie sub forma unei restrangeri a continutului drepturilor de care, potrivit acestor dispozitii, consumatorul beneficiaza in temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici in exercitarea acestora sau a punerii in sarcina sa a unei obligatii suplimentare, neprevazuta de normele nationale; existenta unui „dezechilibru semnificativ” nu necesita o incidenta economica semnificativa a costurilor puse in sarcina consumatorului printr‑o clauza contractuala in raport cu valoarea operatiunii in cauza, ci poate sa rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situatiei juridice in care este plasat acest consumator, in calitate de parte la contract; instanta de trimitere trebuie, in scopul aprecierii existentei eventuale a unui dezechilibru semnificativ, sa tina seama de natura bunului sau a serviciului care face obiectul contractului, raportandu‑se la toate circumstantele care au insotit incheierea acestui contract, precum si la toate celelalte clauze ale acestuia; in fine, cerinta privind redactarea in mod clar si inteligibil trebuie inteleasa ca impunand si expunerea in mod transparent a consecintelor care pot decurge din acestea […], astfel incat consumatorul sa poata evalua consecintele economice ale prevederilor contractuale in ceea ce il priveste (inclusiv riscul de curs valutar).
In cauza Bucura, s-a retinut, de asemenea, ca cerinta privind redactarea clara si inteligibila a clauzelor contractuale trebuie inteleasa in mod extensiv, ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci si ca expunand in mod transparent modalitatile de calcul al dobanzilor anuale ale creditului, astfel incat acest consumator sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il priveste; avand in vedere obiectivul legislatiei protectiei consumatorului, de a combate conditiile contractuale inechitabile pentru consumator si pentru a‑i permite acestuia sa cunoasca pe deplin conditiile executarii ulterioare a contractului subscris, se impune ca debitorul sa fie pus in posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale; de aceea, prezinta o importanta esentiala aspectul daca in contract se indica in mod transparent metoda in conformitate cu care variaza costurile aferente serviciului care trebuie furnizat si motivele acestei variatii, astfel incat consumatorul sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare si inteligibile, eventualele modificari ale acestor costuri.
In cauza RWE Vertrieb s-a retinut ca in privinta unei clauze care permite unui vanzator sau furnizor sa modifice unilateral costurile serviciului care trebuie furnizat […] prezinta o importanta esentiala in acest scop aspectul daca, pe de o parte, in contract se indica in mod transparent metoda in conformitate cu care variaza costurile aferente serviciului care trebuie furnizat si motivele acestei variatii, astfel incat consumatorul sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare si inteligibile, eventualele modificari ale acestor costuri, si, pe de alta parte, daca acesti consumatori dispun de dreptul de a pune capat contractului in cazul in care aceste costuri ar fi efectiv modificate; obligatia de informare a consumatorului nu este indeplinita de comerciant printr-o simpla referire la asa-numitele “conditii generale de afaceri” (n.n.: acestea sunt preformulate chiar de catre comerciant, nefiind negociabile), la un text legislativ sau la o norma administrativa care prevede drepturile si obligatiile partilor, caci aceasta referire nu indeplineste cerinta de a aduce la cunostinta consumatorului metoda in conformitate cu care variaza respectivele costuri si motivele acestei variatii, precum si dreptul sau de a rezilia contractul; lipsa unei informari inaintea incheierii contractului nu poate, in principiu, sa fie compensata prin simplul fapt ca, in cursul executarii contractului, consumatorii vor fi informati despre modificarea costurilor cu un preaviz rezonabil si despre dreptul lor de a rezilia contractul in cazul in care nu doresc sa accepte aceasta modificare; aceste cerinte stricte cu privire la obligatia de informare a consumatorului, atat in stadiul incheierii unui contract de distributie, cat si in timpul executarii acestuia, in ceea ce priveste dreptul vanzatorului sau furnizorului de a modifica unilateral conditiile acestuia corespund unei echilibrari a intereselor celor doua parti: interesului legitim al vanzatorului sau furnizorului de a‑si lua masuri de precautie impotriva unei schimbari a imprejurarilor ii corespunde interesul la fel de legitim al consumatorului, pe de o parte, de a cunoaste si, asadar, de a putea sa prevada consecintele pe care o astfel de schimbare le‑ar putea avea in viitor in privinta sa si, pe de alta parte, de a dispune, intr‑o astfel de ipoteza, de informatii care sa ii permita sa reactioneze in modul cel mai adecvat la noua sa situatie; art. 3 si 5 din Directiva 93/13 impun cerinte de buna‑credinta, de echilibru si de transparenta; din aceasta perspectiva, in contract trebuie indicata in mod transparent metoda in conformitate cu care variaza respectivele costuri si motivele acestei variatii, astfel incat consumatorul sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare si inteligibile, eventualele modificari ale acestor costuri.
Practic, un contract care nu respecta aceste cerinte se transforma din contract comutativ in contract aleatoriu, devenind un comert cu riscuri pe care consumatorul nu intentiona sa il practice.
In mod evident, consecintele economice ale contractului, eventualele modificari ale costurilor, conditiile executarii ulterioare a contractului etc. sunt chestiuni care survin incheierii contractului (chiar daca unele dintre ele sunt materializari ale unor riscuri existente, in germene, chiar la data incheierii contractului) si pot fi elemente exterioare contractului, asa cum este, spre exemplu, impreviziunea, calificata de CCR, prin decizia nr. 623/2016, ca “risc supra-adaugat” al contractului.
Despre Avocat Alina Szilaghi
Cu o vastă experiență în gestionarea celor mai mari și mai complexe operațiuni comerciale, oferind totodată clienților o abordare personalizată și un nivel ridicat de experiență practică. De la înființarea unei societăți și până la activități într-un domeniu de reglementare nefamiliar, Avocat Alina Szilaghi deține cunoștințele și know-how-ul necesar într-o piață emergentă și post-emergentă. Acordă consultanță juridică pentru numeroase corporații internaționale în vederea structurării și negocierii de tranzacții de amploare din toate domeniile de activitate, fiind implicați în operațiuni contractuale precum asocierile în participațiune, transferul activelor și al fondurilor de comerț, contracte transfrontaliere, externalizare, proiecte de tip greenfield/brownfield, contracte de intermediere/distribuție sau contracte de licență. Serviciile de asistență juridică asigurate de Avocat Alina Szilaghi acoperă înființarea de societăți comerciale și organizații non-profit, divizări și restructurări, guvernanță corporativă, protejarea acționarilor minoritari, obligații statutare, consultanță corporativă generală, societăți cu regim special, structura acționariatului, aspecte privind capitalul social și finanțarea corporativă, împreună cu temeiurile contractuale specifice fiecărui tip de tranzacție.
