Întrebări și răspunsuri despre restricțiile impuse de Ordonanțe Militare

Share:

Având în vedere că am primit o serie de întrebări pentru lămurirea unor situații legate de măsurile luate prin Ordonanțe de urgență și Ordonanțe Militare emise, am realizat acest material prin care vom oferi răspunsuri documentate la întrebările adresate de utilizatori.

1. Persoanele care locuiesc în afara Bucureștiului care muncesc în București și fac naveta pot merge la serviciu, în această perioadă?

În conformitate cu prevederile Ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, art. 1, pct. a „Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții…deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoiˮ. Astfel, actul normativ stipulează că este permisă deplasarea între locuință și locul de muncă. Nu se face distincția ca localitatea în care se defășoară activitatea profesională să fie aceeași cu cea de domiciliu. Un cetățean se poate deplasa la locul de muncă din București, cu condiția să aibă asupra sa documentele prevăzute la art. 4 al ordonanței menționate mai sus, respectiv legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

2. Cât de departe de domiciliul nostru poate fi situat cabinetul medicului specialist? 

Nu este prevăzută în Ordonațele Militare nici o limită de distanță la care trebuie să fie situat cabinetul medical, dar recomandăm cetățenilor să facă deplasări în scopuri medicale, altele decât urgențele majore, doar după verificarea disponibilității medicilor.

3. La ce distanţă maximă de domiciliu trebuie să fie amplasată magazinul de la care putem face cumpărături? 

În prevederile Ordonanțelor militare nu se menționează o distanță nimimă sau maximp, însă există recomandarea pentru cetățeni ca să se deplaseze la cele mai apropiate magazine unde sunt comercializate produsele care le sunt necesare.

4. Un locuitor din Constanța ar putea să meargă, să le ducă medicamente şi alimente părinţilor lui domiciliaţi în judeţul Mureș?

Nu există nici o prevedere în Ordonanța Militară care să impună o limită de distanță. Astfel, da, un cetățean din Constanța poate merge în Mureș pentru a-și îngriji părinții.

5. Ce se înțelege prin „deplasare scurtă, lângă domiciliu” în materie de distanță pentru cei care fac jogging ar trebui să alerge doar în jurul blocului sau şi pe străzile alăturate?

Activitățile fizice, sportive, trebuie realizate în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc. De asemenea, reamintim că sunt interzise activitățile fizice colective.

6. Care e distanță maximă față de domiciliu în care se pot plimba animalele de companie?

Plimbarea zilnică a animalelor de companie trebuie realizată în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc

7. Un producător agricol din Cluj, poate să vândă cartofi în Bucureşti?

Ordonanța Militară nu impune o limită de distanță, dar logica acestor restricții este aceea de a evita cât mai mult contactul între persoane, tocmai pentru a limita răspândirea infectării cu noul tip de coronavirus. Astfel, deși nu este stabilită o limită de distanță, recomandăm producătorilor agricoli să se deplaseze pe distanțe cât mai scurte.

8. Este permisă circulația persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 de ani în afara locuinței/gospodăriei, pentru activităţile menţionate la pct. 5 şi 6?

În contextul epidemiologic actual, în ceea ce privește minorii cu vârsta de până la 16 ani, deplasarea acestora în afara locuinței trebuie efectuată sub supravegherea sau cu încuviințarea părinților sau a tutorelui legal.

9. În cazul minorilor sub și peste 16 ani, cine trebuie să completeze declaraţia pe propria răspundere?

În cazul minorilor sub 16 ani declarația trebuie completată și semnată de unul dintre părinți sau de tutorele legal. Minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani completează și semnează singuri declarația pe propria răspundere, cu mențiunea că aceștia trebuie să respecte condițiile individuale de deplasare și că le este interzisă participarea la activități fizice colective. De asemenea, minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor avea asupra lor și documentele de identitate.

10. Pot să-mi transport cu mașina soția/soțul la/de la serviciu?

Dacă apreciați că motivul deplasării este unul justificat, puteți face acest lucru completând declarația pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 lit.d (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie).

După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.

O astfel de situație ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de așteptare în stații, etc).

Pentru conducătorul auto cu vârsta de peste 65 de ani este recomandabil să evite inclusiv aceste deplasări în afara perioadei de timp 11.00-13.00.

11. Pot să o aduc pe bunica în vârstă de peste 65 de ani de la domiciliul ei la adresa noastră de domiciliu care este situată la o distanță mai mare, în alt județ?

Această posibilitate este prevăzută de art.1 lit. d din Ordonanța militară nr.3. Dacă deplasarea pentru a aduce o persoană vârstnică (peste 65 de ani) este făcută în scopul de a fi îngrijită sau de a-i asigura tratament medical, recomandăm ca această deplasare să se facă cu predilecție în intervalul de timp 11-13 sau să nu depășească foarte mult acest interval.

12. Pot să ies pentru a-mi plăti facturile la utilități sau ratele la bancă, ori semnarea unor contracte la notar?

Dacă nu puteți utiliza o platformă informatică pentru plata acestor utilități/facturi/rate puteți face aceste deplasări întocmind declarația pe proprie răspundere, cu mențiunea existenței unui motiv justificat. Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră documentele care justifică nevoia acestor plăți (facturi, desfășurătoare, înștiințări de plată, pre-contracte, etc.)

13. Pot să transport în mașina mai mult de 3 persoane?

Prevederea din art.3 din Ordonanța militară nr.3 vizează doar deplasarea pietonală și nu transportul public. Este important însă să respectați măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID 19, inclusiv prin păstrarea unui loc liber între pasageri. Explicația este valabilă și pentru transportul organizat de operatorii economici pentru deplasarea salariaților la/de la locul de muncă.

14. Se prelungește valabilitatea ITP la expirarea acesteia?

Conform deciziei Registrului Auto Român, valabilitatea ITP-ului nu se prelungește. Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la stațiile agreate se poate realiza, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesităților de bază ale persoanelor, situație prevăzută la punctul 2 al declarației pe proprie răspundere.

15. Dacă am un prieten care vine cu avionul din altă țară pot să îl iau de la aeroport?

Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3. Dar, în cazul în care persoana nu are cu ce să se deplaseze de la aeroport către locul de domiciuliu sau locul în care urmează să locuiască, atunci deplasarea este permisă, completând declarația pe propria răspundere, având motiv ajutorarea persoanelor. Trebuie avut în vedere că cetățenii care sosesc din zonele roșii intră în carantină instituționalizată, deci aceștia nu pot fi luați de la aeroport de aparținători, rude sau prieteni, iar cei care vin din zonele galbene intră în autoizolare. Acest fapt presupune că persoana care intră în contact cu ei trebuie să respecte aceeași procedură de autoizolare.

16. Se prelungește valabilitatea asigurării RCA care a expirat?

Valabilitatea asigurării RCA nu se prelungește. Aceasta poate fi achiziționată și online. Din acest motiv, deplasarea pentru a ridica polița RCA NU poate fi considerată urgență și NU este un motiv care poate fi considerat situație de urgență ori pentru asigurarea nevoilor persoanei.

17. Pot să merg într-un alt oraș decât cel de domiciliu unde am posibilitatea de a sta într-o locuință, care nu este proprietate personală, dar îmi oferă condiții mai bune pentru familie (doi copii și soția) pentru a rămâne în autoizolare?

În Ordonanța Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetățenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locație indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale și a restricțiilor impuse. Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în zona rurală, dacă persoanele dețin acolo o casă, pentru a rămâne în respectiva localitate.

18. Pot să mă deplasez într-o altă localitate pentru a asigura hrană și medicamente unor animale pe care le am în grijă, fără a fi ale mele?

Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3, cu excepția prestării acestei activități în context profesional, inclusiv în ceea ce privește activitățile agricole.

19. Pot să mă deplasez pentru a-mi lua de la spital soția și copilul minor?

Da. În baza declarației pe propria răspundere în care menționați că deplasarea dumneavoastră se face dintr-un motiv justificat. O declarație similară va trebui să fie completată și de soție.

20. Pot să mă deplasez la o casă pe care o am în construcție pentru a supraveghea lucrările executate de muncitori?

Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3.

21. Suspendarea activității comerciale cu amănuntul în centrele comerciale se aplică și Parcurilor comerciale?

Da. Suspendarea se aplică și Parcurilor comerciale așa cum sunt ele definite în OG nr. 99/2000.

22. În parcurile comerciale este permisă comercializarea produselor non alimentare prin curierat?

Da.  Dacă produsele sunt preluate din parc de curieri care le livrează clienților în baza comenzilor on-line.

23. Este permisă deplasarea părintelui pentru exercitarea dreptului de vizitare a copilului aflat în întreținerea celuilalt părinte?

Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3, dar pot fi exercitate drepturile stipulate prin hotărârea notarială sau judecătorească de divorț privind drepturile parentale. Mai exact, copilul minor poate fi preluat la domiciliu de părintele care nu îl are în întreținere, în perioada stabilită în hotărârea de divorț

24. Trebuie să mai completeze declarația pe proprie răspundere și cei care merg la serviciu?

Ordonanța Militară nr. 3/2020 prevede în clar „angajații prezintă legitimația de serviciu SAU adeverința eliberată de angajatorˮ, deci este necesară prezentarea unuia dintre cele două documente menționate.

25. Este nevoie să completăm declarația pe propria răspundere indiferent de motivul pentru care ieșim din casă? Chiar dacă mergem până la chioșcul din colțul străzii sau la piața agroalimentară de lângă bloc?

Ordonanțele militare în vigoare reglementează clar motivele și modalitatea în care se realizează circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, precum și în mod particular circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 ani.

În prevederea care reglementează deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor nu este menționată vreo excepție condiționată de proximitatea unității alimentare, sens în care ordonanța se aplică unitar indiferent de distanța la care este situat magazinul.

26. Dacă mergem la farmacie, să cumpărăm un medicament, sau la magazinul de lângă casă, pentru zahăr, şi nu găsim acolo produsele căutate, avem voie să încercăm şi la altă farmacie/magazin din apropiere? Sau trebuie să revenim acasă şi să completăm o altă declarație, pentru noul loc al deplasării?

Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul. Astfel, se pot menționa mai multe locuri.

27. Putem completa mai multe locuri de deplasare, atunci când ieşim din casă? Să scriem, de pildă, în declaraţia pe proprie răspundere, că mergem la magazin, dar că, pe drum, trecem şi pe la farmacie?

Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul. Astfel, se pot menționa mai multe locuri.

28. Putem bifa, în declarația pe proprie răspundere, mai multe motive ale deplasării? Putem să mergem, de pildă, să acordăm asistență unor persoane vârstnice, dar pe drum, la dus sau la întors, să ne oprim la un magazin sau la o farmacie?

Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul.

29. Dacă nu avem cum să tipărim formularul tipizat, are aceeași valoare şi o declarație pe proprie răspundere scrisă de mână, pe o foaie simplă de hârtie? Textul scris de noi trebuie să fie exact ca în formularul tipizat?

Declarația pe proprie răspundere poate fi scrisă și de mână. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. De asemenea, declarația pe proprie răspundere poate fi completată și online pe site-ul https://formular.sts.ro/ și poate fi prezentată personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar, însă facem precizarea că declarația trebuie să conțină semnătura olografă a persoanei indiferent de suportul sau mediul pe care este stocată.

30. Dacă o persoană are mai multe proprietăți (apartamente, case, ş.a.) unde nu se locuiește și dorește să le verifice (să se deplaseze în aceeași localitate sau în altă localitate), ar putea face asta fără să încalce prevederile Ordonanţei militare? Dacă da, ce ar trebui să bifeze în declarație, la „motivul deplasării”?

Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite amânare, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.

31. Dacă o persoană îşi construiește o casă, în regie proprie, şi dorește să continue munca în această perioadă, ar putea să facă asta fără să încalce prevederile Ordonanţei militare? Dacă da, ce ar trebui să bifeze în declaraţie la „motivul deplasării”?

Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite amânare, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.

32. La „activități sportive” poate fi inclus şi mersul pe bicicletă? Dacă da, persoanele care practică acest tip de mișcare fizică se pot deplasa cu bicicleta doar în jurul blocului sau există şi o altă limită de distanță?

Actul normativ prevede deplasări scurte, în apropierea domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului. Bicicleta poate fi folosită ca mijloc alternativ de transport pentru deplasări în scopuri profesionale.

33. Se pot face deplasări la notariat în această perioadă pentru efectuarea unor acte notariale?

Sunt premise astfel de deplasări, în situații justificate și în condițiile în care operațiunile efectuate prin respectivele documente notariale nu pot fi executate on-line.

34. În cazul jurnaliștilor, fotojurnaliștilor și cameramanilor video, care pot fi obligați să călătorească pe distanțe mai mari, între orașe, pentru diferite reportaje, este posibilă deplasarea în țară pentru mai multe zile, în interes de serviciu?

Ordonanțele militare în vigoare reglementează circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei. Nu este prevăzută o limită de distanță la care trebuie efectuată deplasarea în interes profesional și nici o limită de timp, raportată la un anumit număr de zile. De asemenea, indiferent de perioada în care se desfășoară activitatea profesională este necesar să fie respectate condițiile stabilite de ordonanțele militare privind deținerea documentelor justificative. (legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ).

35. Pentru profesiunile liberale, cum sunt scriitorii sau artiștii, care se retrag la case de creație pentru a-și desăvârși lucrările, sau pentru cei care au reședințe și în alte zone, montane sau mai retrase, cum se pot deplasa către aceste locații unde să și rămână pe perioada Stării de urgență?

În conformitate cu Ordonanța Militară nr. 3, art. 4 „persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.ˮ Astfel, așa cum prevede cadrul legislativ, pentru deplasarea în scop profesional a categoriilor menționate mai sus, este necesară completarea unei declarații pe propria răspundere.

36. În Ordonanța militară Nr. 4 se specifică faptul că „(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”Juridic, aceasta poate însemna că în spațiul deschis al unei instituții, cum ar fi curtea unei biserici, se pot afla, respectând regulile de siguranță, mai mult de trei persoane, deoarece nu este un spațiu de circulație pietonală?

În Ordonanța Militară nr. 1 la articolul 2 este prevăzut că „Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.ˮ. Astfel, sunt suspendate slujbele religioase cu participarea credincioșilor.

În Ordonanța Militară nr. 2 la art. 9 se prevede că „se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau onlineˮ și că „se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestoraˮ.

Ordonanța Militară nr. 3 la art. 1 interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu anumite excepții. Printre excepțiile enunțate nu este menționată deplasarea la un lăcaș de cult pentru rugăciune.

Astfel, prin coroborarea tuturor articolelor menționate, în referire la exemplul dumneavoastră, nu se justifică prezența mai multor persoane în curtea unei biserici, dacă acestea se află în alte scopuri decât cele permise de cadrul legislativ. (scopuri profesionale, participarea la o slujbă de înmormântare, etc.).

37. Cei care sunt obligați să meargă la bănci pentru diferite operațiuni obligatorii subzistenței – extragere de bani, etc -, ce ar trebui să bifeze în Declarația pe propria răspundere pentru a nu primi amendă?

Motivul deplasării este clar justificat. În acest sens, declarația pe proprie răspundere poate fi completată raportat la prevederea din art.1 litera d din Ordonanța Militară nr. 3 din 2020.

După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă la art.1 lit. d au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță. O astfel de situație, cum e cea prezentată de dumneavoastră ar putea fi justificată, având în vedere că sumele de bani sunt necesare pentru acoperirea necesităților de bază. Totodată, în această perioadă, pentru a evita contaminarea de pe suprafețe, recomandăm utilizarea cardurilor bancare pentru cumpărături.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button