Potrivit unei decizii recente a CEDO, un angajator poate să supravegheze video salariații, în situațiile în care există susipiciuni rezonabile că unii angajați ar fi furat de la acel angajator. Situația acesta este excepțională și angajatorul trebuie să se asigure că ia doar măsurile necesare pentru a depista aceste fapte.
CEDO s-a pronunțat asupra problemei de mai sus, prin Marea Cameră, în cauza López Ribalda și alții contra Spaniei. Hotărârea este foarte importantă pentru angajatori, întrucât, conform Curții, există situații de excepție în care angajatorii ar putea să își supravegheze video angajații.
O astfel de situație a fost prezentă în speță, unde „o suspiciune rezonabilă cu privire la o abatere disciplinară serioasă, din partea unor angajați, cuplată cu prejudiciile suferite de angajator, din cauza acelei abateri” ar putea justifica o supraveghere video a acelor angajați, fără ca ei să fi fost informați în prealabil că urma să fie filmați.
În același timp, CEDO a menționat (pentru a scoate în evidență caracterul excepțional al unei astfel de măsuri) că „o simplă suspiciune că a fost comisă o abatere de către un angajat nu justifică supravegherea video a acestuia”.
Cum spuneam mai sus, suspiciunea trebuie să fie rezonabilă. În situația de fapt care a generat speța, angajatorul (un supermarket), prin conducerea acestuia, a observat neconcordanțe între vânzări și produsele care fuseseră, inițial, pe stoc. În plus, au existat pierderi nejustificate, pe o perioadă de cinci luni. E clar că astfel de situații generează suspiciuni rezonabile.
Mulți angajatori ar putea fi surprinși de această decizie, pentru că ei s-ar fi putut aștepta că obligațiile de informare cu privire la supravegherea video a angajaților trebuie respectate întotdeauna. Conform GDPR (și a actelor prin care Regulamentul este pus în aplicare), orice situație de monitorizare video trebuie adusă la cunoștința salariaților vizați.
Mai mult, chiar și Comitetul European pentru Protecția Datelor (CEPD, o entitate al cărei scop este să asigure „aplicarea coerentă a GDPR”, conform Regulamentului), a adoptat, în iulie, un ghid cu privire la prelucrarea de date personale prin intermediul camerelor video. Acesta nu face referire la nicio excepție de la principiul informării angajaților cu privire la existența supravegherii video.
Și chiar dacă faptele care au generat speța de mai sus s-au produs când GDPR nu era în vigoare și se aplica Directiva 95/46, exista o obligație de informare și în baza acesteia.
În același timp, pot fi stabilite excepții de la principiul informării, pentru depistarea infracțiunilor, însă doar prin măsuri legislative. Totuși, din hotărârea CEDO nu reiese că legislația spaniolă ar fi prevăzut anumite excepții de la obligația informării angajaților cu privire la supravegherea video.
Pe de o parte, CEDO analizează o plângere în baza Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu a dreptului Uniunii Europene (fie GDPR, fie Directiva 95/46, înainte). Pe de altă parte, cele două Curți țin cont fiecare de jurisprudența celeilalte, în special pentru asigurarea unei anumite coerențe.
Totuși, există opinia separată a trei judecători care au soluționat speța, aceștia nefiind de acord cu soluția dată de Curte și anexând o opinie separată. În mare, ei au considerat că domeniul supravegherii video devine tot mai capabil să interfereze cu necesitatea de a asigura respect pentru viața privată a angajaților, ceea ce face necesar un cadru legislativ clar, care să stabilească eventuale derogări de la obligațiile de informare.
Probabil că cel mai bun lucru pentru angajatori, la acest moment, este să respecte prevederile GDPR și să continue să își informeze salariații despre amplasarea camerelor de filmat la locul de muncă, indiferent de situație.
Nici legislația noastră relevantă pentru domeniu nu conține vreo derogare, ceea ce înseamnă că le-ar fi foarte greu angajatorilor să argumenteze că existau excepții. În plus, inclusiv Autoritatea Națională de Protecție a Datelor a reiterat recent obligația de informare a salariaților monitorizați video, fără să facă nicio referire la vreo excepție de la această obligație.
