Divorţul ocupă locul al doilea într-un top al celor mai solicitante evenimente de viaţă, prin multitudinea de schimbări pe care le antrenează o astfel de situaţie.
Este o clasificare mai mult cu rol informativ asupra nivelului de stres expectat în general, pentru că fiecare individ se raportează într-un mod unic la faptele de viaţă grupate în jurul cuvântului divorţ, în funcţie de sistemul propriu de credinţe şi valori, de motivaţiile care-l determină să acţioneze sau să reacţioneze, de nivelul de înţelegere şi conştientizare a propriei persoane.
Atitudinile faţă de divorţ şi divorţaţi sunt ambivalente şi mult impregnate de judecăţile sociale considerate universal valabile. O persoană care a divorţat aude adesea afirmaţii precum „Îmi pare rău” sau este întrebată „Ce s-a întâmplat, ce nu a mers?”, ori este chiar suspectată de inabilitatea de a întemeia o familie.
Se simte în spatele acestor comportamente un amestec difuz de sentimente contradictorii care îşi au rădăcinile atât în propriile expe-rienţe personale (părinţi care au divorţat sau care ar fi trebuit să o facă, problemele din propria căsnicie), cât şi în „învăţăturile” socio-culturale preluate şi stabilite ca adevăruri fixe, de necontestat, a căror încălcare ar atrage după sine consecinţe dramatice („căsnicia este grea şi trebuie dusă până la capăt, ca pe o îndatorire fundamentală a fiinţei umane”, „divorţul este un păcat”, „cei care divorţează sunt oameni slabi care cedează în faţa greutăţilor vieţii şi fug de responsabilităţi” etc).
Cu toate schimbările pe care le trăieşte societatea actuală, divorţul rămâne un fapt inedit, privit ca o ruptură nefirească, ceea ce îngreunează mult sarcina persoanei care îl trăieşte. Nu este surprinzător faptul că în acest context apar şi comportamente reactive faţă de constrângerile şi presiunile sociale, şi multe căsnicii sunt încheiate în mare grabă, ca o revoltă pe care persoana o simte faţă de normele sociale şi expectanţele celor din jur de a se conforma acestora şi de a-şi anula propria individualitate.
Divorţul oglindeşte căsătoria, în sensul în care sunt reluate, reevaluate, reconsiderate motivele care au stat la baza deciziei de căsătorie şi raportate din nou sau poate pentru prima dată la propria persoană. Se constată adesea că motivaţiile nu au fost trecute prin filtrul personal profund, ci mai degrabă au fost preluate pe nedigerate din mediul social înconjurător, ori că nu mai corespund cu ceea ce este persoana în prezent.
Articolul este introducerea in Raportul „Divorțul, un rău necesar – Procedura legală și implicațiile pshihologice ale divorțului” si pentru a citi continuarea va rugam sa il descarcati din formularul alaturat.
