Curtea Constitutională s-a pronuntat, astazi, cu privire la exceptia de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 281 alin.(l) din Codul de procedură penală.
Alineatul respectiv are următorul cuprins: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:
a) compunerea completului de judecată;
b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
c) publicitatea şedinţei de judecată;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.”
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.218 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.
Curtea a reținut că, deși noua legislație procesual penală a operat unele modificări ale normelor ce guvernează urmărirea penală și, implicit, a competenței de realizare a acesteia, aceste modificări nu au determinat o diminuare a importanței acestei faze procesuale și nici a rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă în cadrul procesului penal. Astfel, nu există nicio justificare rezonabilă a eliminării din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.
Totodată, Curtea a constatat că reglementarea competențelor organelor judiciare este un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept.
Curtea a reținut că o regulă esențială a statului de drept este aceea că atribuțiile/competențele autorităților sunt definite prin lege. Principiul legalității presupune, în principal, că organele judiciare acționează în baza competenței pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispozițiile de drept substanțial, cât și pe cele de drept procedural incidente, inclusiv normele de competență. În ceea ce privește legiuitorul, principiul legalității îl obligă pe acesta să reglementeze în mod clar competența organelor judiciare, pe de-o parte, dar și să adopte prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, pe de altă parte. Aceasta deoarece implementarea adecvată a legislației poate fi obstrucționată prin absența unor remedii suficiente, precum și printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancțiunilor relevante.
De asemenea, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor persoanei interesate prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor referitoare la competența după materie și după calitatea persoanei se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce presupune, în fapt, o veritabilă probatio diabolica. Acest fapt contravine dreptului la un proces echitabil.
Așa fiind, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația ce decurge din respectarea principiului legalității – componentă a statului de drept, ceea ce contravine art.1 alin.(3) și (5) din Constituție.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalul Neamţ– Secția penală.
