Marți 20 August 2019, în Monitorul Oficial cu numărul 685 a fost publicată Decizia CCR nr. 18/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 913 din Codul de procedură civilă.
„Dispozițiile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredințat unuia dintre părinți, unui terț sau unei instituții de ocrotire printr-o hotărâre judecătorească, iar persoana care deține copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii, având un caracter de noutate în legislația procesual civilă.” specifică judecătorii CCR.
Excepția a fost ridicată de Lionel Albert Claude Leon Vuillaume într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri adresate instanței pentru a dispune cu privire la efectuarea unui program de consiliere psihologică pentru minor.
Ce prevede articolul 913 Cod Procedură Civilă în legătură cu care a fost formulată excepția de neconstituționalitate
Refuzul minorului din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:
„(1) Dacă executorul constată că însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale și pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
(2) Reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni. Cererea se soluționează de urgență în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunțată cu citarea părinților și, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispozițiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanță va întocmi un raport pe care îl va comunica instanței, executorului judecătoresc și direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
(4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 911.
(5) Dacă și în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalități, dispozițiile art. 906 alin. (2) și (4)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător.”
Ce a decis Curtea Constituțională a României
Completul judecătorilor Curții Constituționale a decis să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, motivând următoarele:
- există jurisprudență a Curții Constituționale Române care atestă că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor invocate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale;
- de asemenea există jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit că respectul pentru viaţa familială implică, în materia separaţiei copiilor de părinţi, obligaţia pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menţine legăturile personale, cât şi pentru a reuni copilul cu părintele său, ţinând cont de interesul superior al minorului;
- trebuie atins un just echilibru între interesul superior al copilului de a rămâne în plasament şi cel al părintelui de a fi reunit cu copilul
- Curtea de la Strasbourg, examinând ingerinţele în dreptul la respectarea vieţii de familie, pune în balanţă, pe de o parte, interesul copilului de a fi protejat într-o anumită situaţie care pune în pericol sănătatea şi dezvoltarea sa, iar, pe de altă parte, obiectivul de a reuni familia atunci când circumstanţele o permit. Astfel, în aprecierea sa, Curtea atribuie o importanţă deosebită interesului superior al copilului, care în funcţie de natura şi de gravitatea sa, poate să predomine asupra interesului părintelui;
- Copilul nu poate fi obligat să aibă relații personale cu părintele divorțat, tocmai de aceea este necesară parcurgerea unei etape de consiliere psihologică prin care să se deceleze cu claritate opțiunea reală a copilului.
- Având în vedere marea varietate de situații pe care le prezintă viața de familie, trebuie analizate circumstanțele particulare ale fiecărui caz, pentru a putea fi siguri că există un just echilibru între drepturile tuturor persoanelor implicate.
CCR notează că ”dispozițiile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredințat unuia dintre părinți, unui terț sau unei instituții de ocrotire printr-o hotărâre judecătorească, iar persoana care deține copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii, având un caracter de noutate în legislația procesual civilă.” Prin procedura reglementată, legiuitorul român nu a făcut decât să urmeze liniile jurisprudenței CEDO. ”Copilul nu poate fi obligat să aibă relații personale cu părintele divorțat, tocmai de aceea este necesară parcurgerea unei etape de consiliere psihologică prin care să se deceleze cu claritate opțiunea reală a copilului. În Hotărârea din 8 iulie 2003, pronunțată în Cauza S. împotriva Germaniei, s-a reținut că un minor în vârstă de 13 ani al reclamantului își exprimase dorința clară de a nu se vedea cu acesta, dorință pe care o menținuse timp de mai mulți ani. Instanțele naționale au considerat că a forța pe minor să îl vadă pe reclamant i-ar putea afecta grav echilibrul emoțional și psihologic. Curtea de la Strasbourg a acceptat faptul că procesul decizional proteja suficient interesele reclamantului”, subliniază instanța constituțională.
Încercând să protejeze toate interesele concurente, legiuitorul român a dat prevalență principiului interesului superior al copilului. ”Copilul nu poate fi sancționat pentru că nu mai dorește să aibă relații personale cu unul dintre părinți, dar această dorință a sa este analizată cu ajutorului unui psiholog specializat capabil să deceleze opiniile reale ale minorului de atitudinile condiționate de un eventual conflict de loialitate sau de manipularea părintelui căruia i-a fost încredințat copilul. Sigur că autoritățile competente trebuie să acționeze cu celeritate în sensul rezolvării acestor situații delicate care țin de viața de familie, însă textul legal criticat nu prezintă niciun viciu de neconstituționalitate, nefiind încălcate prevederile ale art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 26 din Constituție ori art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, alin. (2) al art. 913 din Codul de procedură civilă se referă la un termen de 3 luni pentru programul de consiliere psihologică, cererea de încuviințare a unui astfel de program fiind soluționată cu celeritate de către instanța competentă. Curtea constată că textul legal criticat nu încalcă dreptul la judecarea unei cauze într-un termen rezonabil, având în vedere specificitatea domeniului în discuție care reclamă protejarea interesului superior al minorului.”
