În contextul instituirii stării de urgență pe întreg teritoriul României, prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 a fost restrâns exercițiul unor drepturi fundamentale (ex. libera circulație, libertatea întrunirilor, dreptul de proprietate privată etc.), iar prin Ordonanțele militare nr. 1 – 6 s-au instituit o serie de restricții, precum: suspendarea anumitor tipuri de activități, suspendarea zborurilor în și dinspre anumite țări, interdicția circulației tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu anumite excepții prevăzute expres.
Contextul excepțional determinat de pandemia de coronavirus a condus la adoptarea OUG nr. 34/2020, care modifică substanțial OUG nr. 1/999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență în privința faptelor ce constituie contravenții și a sancțiunilor aplicabile.
1. Ce fapte sunt sancționate contravențional prin OUG nr. 1/1999?
Nerespectarea măsurilor instituite prin OUG nr. 1/1999, prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prin ordonanțele militare și prin ordinele emise specifice stării de urgență constituie contravenție, potrivit art. 28 din OUG nr. 1/1999.
În materia dreptului contravențional, textul incriminator trebuie să descrie conduita care este apreciată de legiuitor drept contravenție, fiind o aplicație a principiului legalității. Contravenția trebuie să apară astfel compusă dintr-o faptă concretă, o normă de incriminare care o descrie și la care se raportează și, în final, printr-o concordanță deplină între trăsăturile faptei concrete și cele descrise în norma de incriminare.
Observăm, totuși, că în materia stării de urgență, actul normativ nu conține o descriere in concreto a contravenției, ci una in genere – orice încălcare a măsurilor instituite prin decret, ordonanțele militare și ordinele emise.
În dezacord cu prevederile art. 3 alin. (1) din OG nr. 2/2001 (regimul juridic comun în materie contravențională), descrierea concretă a faptei ce constituie contravenție nu se realizează prin OUG nr. 1/1999, ci prin ordonanțele militare/ordinele emise în baza acesteia, aspect de natură să pună în discuție legalitatea/constituționalitatea reglementării.
S-a creat astfel un hățiș legislativ care poate și va constitui sursa multor abuzuri.
2. Care este cuantumul amenzii? Aplicabilitatea sistemului ablațiunii
Limitele amenzii contravenționale sunt majorate semnificativ prin art. I pct. 1 din OUG nr. 34/2020, care intră în vigoare începând cu data de 3 aprilie 2020.
Dacă anterior amenda era de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoanele fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice, începând cu data de 3 aprilie 2020, amenda este de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice
OUG nr. 34/2020 a modificat semnificativ și efectele sistemului ablațiunii, fiind introdus art. 291 în OUG nr. 1/1999, în vigoare de la data de 31 martie 2020, potrivit căruia Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii APLICATE de agentul constatator.
Modificarea constituie un regres major din perspectiva drepturilor fundamentale, întrucât, anterior, contravenientul putea achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii PREVĂZUTE de lege (indiferent de lipsa de empatie a agentului constatator, contravenientul putea plăti jumătate din minimul prevăzut de lege, nu jumătate din cuantumul efectiv aplicat).
În concret, putem avea următoarele situații pentru persoanele fizice:
- Pentru contravențiile săvârșite până la data de 30 martie 2020, indiferent de amenda concretă aplicată, contravenientul poate achita suma de 50 de lei (jumătate din minimul special al amenzii de 100 lei), în termen de 15 zile de la comunicarea sau înmânarea procesului-verbal;
- Pentru contravențiile săvârșite între 31 martie și 2 aprilie 2020 inclusiv, contravenientul poate achita jumătate din amenda aplicată, ale cărei limite sunt între 100 lei și 5.000 lei;
- Pentru contravențiile săvârșite începând cu data de 3 aprilie 2020, contravenientul poate achita jumătate din amenda efectiv aplicată între limitele majorate – de la 2.000 lei la 20.000 lei.
Amenzile se fac venit la bugetul de stat, iar nu la bugetele locale.
Se impune precizat că, prin art. 41 din Decret, s-a dispus că prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență.
Altfel spus, termenul de 15 zile de care beneficiază contravenientul pentru a beneficia de sistemul ablațiunii începe să curgă odată cu încetarea stării de urgență.
3. Sancțiuni complementare – limitarea dreptului la proprietate privată
Art. 28 alin. (2) din OUG nr. 1/1999 (nou introdus prin OUG nr. 34/2020) prevede că, pe lângă sancțiunea contravențională principală (amenda), în funcție de natura și gravitatea faptei (pe care le apreciază agentul constatator), se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, prevăzute în ordonanțele militare:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
c) suspendarea temporară a activității;
d) desființarea unor lucrări;
e) refacerea unor amenajări.
Pare că asistăm la legiferarea unui abuz instituționalizat, pentru că la umbra pandemiei de coronavirus, Guvernul a schimbat regulile chiar în timpul ”jocului”, astfel:
3.1. OUG nr. 1/1999 impune ca sancțiunile contravenționale complementare să fie prevăzute în ordonanțele militare. Cum ne putem apăra însă contra arbitrariului atunci când o limitare atât de gravă a unui drept fundamental se instituie printr-o ordonanță militară? Cine și când verifică dacă ordonanțele militare prin care se dispune confiscarea bunurilor au fost emise în limitele stabilite prin decretul de instituire a stării de urgență, astfel cum prevede art. 23 din OUG nr. 1/1999?
Exempli gratia, dacă o persoană bifează greșit căsuța din declarația pe propria răspundere, poate rămâne fără autoturismul personal pe care l-a folosit în săvârșirea ”contravenției”.
3.2. Prin noul articol 282 alin. (1) din OUG nr. 1/1999, s-a dat puterea Ministerului Afacerilor Interne de a întocmi Necesarul de bunuri în stare de urgență, care cuprinde lista categoriilor de bunuri aflate în cantități insuficiente punerii în aplicare a măsurilor dispuse în starea instituită.
Bunurile confiscate ca urmare a aplicării sancțiunii contravenționale complementare, care sunt cuprinse în categoriile stabilite în Necesarul de bunuri în stare de urgență, intră în proprietatea privată a statului și se atribuie direct, cu titlu gratuit, prin ordin de distribuție emis de ministrul afacerilor interne:
a) instituțiilor sau autorităților publice, în termen de cel mult 3 zile de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii și a documentelor de însoțire a mărfurilor confiscate;
b) unor operatori specializați, în situația în care bunurile confiscate sunt materii prime și materiale care pot fi folosite pentru obținerea unor produse necesare autorităților și instituțiilor publice pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse pe perioada stării instituite. Cheltuielile operatorilor economici efectuate în vederea obținerii produselor menționate, precum și cheltuielile ocazionate de transportul produselor către autoritățile și instituțiile beneficiare sunt deductibile fiscal.
Lucrurile nu se opresc aici în ceea ce privește modificările aduse OUG nr. 1/1999. Astfel, se introduce art. 284 alin. (2), care prevede că În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal, instanța judecătorească dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor la momentul confiscării și care se asigură din bugetul autorităților și instituțiilor publice beneficiare.
Această reglementare pare a constitui o formă mascată prin care statul poate rechiziționa în mod definitiv bunurile neconsumptibile.
În ceea ce privește bunurile consumptibile și cele perisabile, Legea nr. 132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestări de servicii în interes public prevede că acestea pot fi rechiziționate definitiv, cu plata despăgubirilor prevăzute de lege. Însă, în ceea ce privește bunurile neconsumptibile subzistă obligația restituirii acestora la încetarea stării de urgență, exceptând cazul în care, din motive obiective, acest lucru nu mai este posibil.
Prin urmare, în cazul unei confiscări abuzive, anulate ulterior, dacă bunul a fost deja atribuit cu titlu gratuit, conform art. 281 și art. 282 alin. (3) din OUG nr. 1/1999, către instituții/autorități publice ori alți operatori specializați, persoana păgubită are doar dreptul de a obține o despăgubirea stabilită în raport cu valoarea de circulație a bunului de la momentul confiscării.
Rămâne de văzut, pe de o parte, în ce măsură este constituțională modificarea legislativă, având în vedere că art. 53 din Constituție prevede că nu se poate aduce atingere substanței dreptului (or, tocmai acest fapt se întâmplă prin confiscările dispuse), iar, pe de altă parte, în ce măsură persoanele păgubite mai beneficiază de protecția CEDO, având în vedere că statul român a considerat că se ”justifică” suspendarea sistemului european de protecție a drepturilor omului pe perioada stării de urgență, cum ar fi dreptul de proprietate.
4. Cine poate constata contravențiile și aplica sancțiunile?
Persoanele abilitate prin ordonanțele militare, în funcție de competențe, după caz: Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, direcțiile de sănătate publică, conducătorii autorităților administrației publice locale, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Autoritatea Navală Română.
5. Plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Efecte
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Plângerea nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare, potrivit art. 284 alin. (1) din OUG nr. 1/1999.
Per a contrario, plângerea suspendă doar executarea sancțiunii amenzii.
Reamintim că art. 284 alin. (2) din OUG nr. 1/1999 prevede că În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal, instanța judecătorească dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor la momentul confiscării și care se asigură din bugetul autorităților și instituțiilor publice beneficiare.
Având în vedere că plângerile în materie contravențională nu se regăsesc printre cauzele care se judecă pe durata stării de urgență (cu privire la care nu știm dacă va fi prelungită), în situația constatării aplicării în mod nelegal a unei sancțiuni contravenționale complementare, care în cel mai optimist scenariu poate avea loc în minim 2 ani, poate fi considerată o despăgubire justă (prealabilă cu siguranță nu este) cea care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor la momentul confiscării?
Ce se întâmplă în situația în care între momentul confiscării și cel al constatării nelegalității sancțiunii, valoarea de circulație a bunurilor s-a mărit semnificativ?
Ar putea ”fostul” contravenient să atragă răspunderea celor care se fac vinovați pentru acoperirea integrală a prejudiciului, astfel cum prevăd dispozițiile Codului civil?
De lege ferenda, cel păgubit ar trebui măcar să aibă de ales între valoarea de circulație a bunului la momentul confiscării și valoarea de circulație a bunului de la momentul constatării măsurii abuzive și, de asemenea, să beneficieze de despăgubiri pentru lipsa de folosință de bunului.
