Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1494/2016
CPC: art. 129 [NCPC: art. 10], CPC: art. 304 [NCPC: art. 488], CPC: art. 312 [NCPC: art. 496], CPC: art. 315 [NCPC: art. 501], L. nr. 10/2001: art. 501
Criticile invocate prin primul motiv de recurs vizând nelegalitatea deciziei recurate pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ale Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată și a celor referitoare la evicțiune C. civ. de la 1864, sunt nefondate. Cele două decizii de casare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește stabilirea împrejurării că autorul reclamantei, G., a acționat cu bună-credință la încheierea, în condițiile Legii nr. 112/1995, a contractului de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 1996, ca o consecință a faptului că această chestiune nu a fost criticată prin recursul declarat în primul ciclu procesual.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că nu mai poate fi analizat, în speță, considerentul referitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare al autorului reclamantei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, datorită faptului că a intervenit prescripția dreptului părților de a invoca, chiar pe calea excepției, nevalabilitatea respectivei convenții, ce constituie titlul reclamantei.
Față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în lumina dezlegărilor date aspectelor menționate în ciclul procesual anterior, instanța de apel a reținut corect, rejudecând calea de atac, existența dreptului reclamantei de a primi despăgubiri pentru apartamentul în litigiu, bun în raport de care a intervenit evicțiunea și, corelativ, obligația Statului Român reprezentat de B. de a plăti aceste despăgubiri la nivelul valorii de piață a bunului conform dispozițiilor speciale înscrise în art. 501 din legea specială.
Prin urmare, s-a reținut corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv dreptul reclamantei la despăgubiri pentru apartamentul în litigiu, în raport de valoarea de piață a bunului, decizia recurată fiind legală sub acest aspect.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs vizează, în realitate, modul de apreciere a probelor administrate, respectiv greșita omologare a unui raport de expertiză ce nu reflectă, în opinia recurenților, prețul real al imobilului în discuție.
Conferinta raspunderea executorului judecatoresc
Atâta timp cât recurenții nu invocă încălcarea sau interpretarea eronată a unor dispoziții legale în ceea ce privește modul de efectuare a expertizei tehnice, exprimându-și doar nemulțumirea în ceea ce privește valoarea stabilită, care ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, o asemenea critică nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în recurs.
De asemenea, împrejurarea că prețul de cumpărare al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost unul inferior valorii de piață a acestor imobile, la data edictării legii nu prezintă relevanță în raport de incidența în speță a dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, Curtea va reține că cererea de refacere a expertizei, formulată în finalul motivelor de recurs nu poate fi admisă, cu atât mai mult cu cât, în rejudecarea apelului în al treilea ciclu procesual, instanța de apel a constatat că intimatul-pârât Statul Român, prin B. nu a formulat cerere de încuviințare a unei noi expertize în condițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., în sensul evaluării apartamentului în raport de prețul de piață de la data cumpărării.
În consecință, instanța de apel, reținând corect că întinderea despăgubirilor ce reveneau reclamantei era singura problemă ce a făcut obiectul rejudecării apelului, a procedat la reevaluarea bunului prin probe dispuse din oficiu, în condițiile în care B. nu s-a prezentat spre a propune alte dovezi.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
