Judecătoria Sectorului 1 a Bucureștiului a desființat recent un contract de credit online cu o instituție financiară nebancară (IFN), în care ratele nu au mai fost plătite la timp, și executarea silită făcută în baza acestuia. Persoana care s-a împrumutat a contestat măsura executării în instanță și a obținut câștig de cauză pentru lipsa semnăturii sale din contractul de credit.
În materia contractelor de credit încheiate de o IFN, Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare prevede faptul că acestea reprezintă titluri executorii (alături de garanțiile reale și personale afectate garantării creditului respectiv). Cu toate acestea, un român a obținut de curând câștig de cauză la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei, într-un litigiu cu o IFN, în care s-a constatat nevalabilitatea unui astfel de contract.
Concret, pentru că nu a mai achitat ratele pentru un credit de nevoi personale contractat la IFN-ul respectiv, românul a fost executat silit la finalul anului 2015, prin impunerea unei măsuri de poprire asupra singurei sale surse de venit. Executarea silită a fost încuviințată în baza contractului de credit încheiat pe site-ul IFN-ului respectiv și pe care executorul judecătoresc, solicitat să încuviințeze măsura executării, l-a considerat perfect valabil. Motivul? Contractul de credit nu era semnat de cel care s-a împrumutat, în condițiile legii.
Așa cum îi permite legea, debitorul a contestat măsura executării silite, denunțând tocmai calitatea de titlu executoriu a contractului de credit. După cum scrie avocatul Adrian Cuculis (cel care l-a reprezentat pe românul executat silit) pe blogul său personal, instanța de judecată a afirmat următoarele: „Contractul de credit nu este semnat olograf (adică de mână – n. red.) de către contestator și nici nu are încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv, generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice a debitorului”. Astfel, nu se poate considera că debitorul care s-a împrumutat și-a asumat contractul și nici că acesta ar produce efecte juridice, pentru că nu atestă nicăieri, prin semnătură, angajamentul său.
Mai mult decât atât, a continuat instanța, faptul că întreaga interacțiune dintre cel care s-a împrumutat și IFN a avut loc în mediul online, prin intermediul unei platforme interactive de creditare găzduită de site-ul IFN-ului respectiv, nu este de natură să schimbe aprecierea instanței în privința valabilității contractului de credit.
Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică prevede faptul că, în cazurile în care forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Mai mult decât atât, același act normativ mai cere și ca semnătura electronică să aparțină ambelor părți ale contractului (debitorul și creditorul).
În concluzie, instanța de judecată a desființat pretinsele efecte juridice ale contractului de credit și a dispus ca sumele care au fost executate silit să se întoarcă la persoana care nu-și plătise ratele la timp.
Cum afectează această sentință IFN-urile și pe cei care se împrumută
Practic, așa cum arată avocatul părții executate în blogul său, această sentință a Judecătoriei Sectorului 1 nu face decât să sancționeze niște abuzuri care se fac, destul de des, în materia executării silite în contractele de credit cu IFN-urile. Primul care trebuie să se asigure de valabilitatea unui titlu executoriu este tocmai cel care o încuviințează – în cazul de față, executorul judecătoresc cu pricina. Or, acesta nu a făcut decât să nesocotească anumite prevederi legale care îl forțează să verifice certitudinea creanței pentru care se cere executarea silită. Astfel, executorul a încuviințat o măsură fără să aibă un temei care să îndeplinească condițiile legale, respectiv un contract de credit cu o IFN care nu era semnat de ambele părți și care, practic, nu i se aplica părții care nu l-a semnat, și anume celui împrumutat.
Cu alte cuvinte, sentința nu reprezintă mai mult decât un „precedent” pentru toți cei care se află în situații similare celui care s-a împrumutat în acest caz, pentru a proceda cu încredere la solicitarea unei contestații la executare. Această măsură este de fapt singurul mod de a aduce în fața organelor legii astfel de abuzuri.
Este adevărat faptul că, în ceea ce privește toate celelalte condiții de încuviințare a executării silite, acestea sunt îndeplinite aici: vorbim, în fond, de o persoană care s-a împrumutat la o instituție financiară și care nu și-a mai plătit ratele, în condițiile convenite cu împrumutătorul. Exigențele impuse de procedura civilă prevăd însă că, în acest caz, neatenția împrumutătorului trebuie taxată. În condițiile de față, împrumutătorului nu-i mai rămân, practic, multe opțiuni prin care poate să-și recupereze banii împrumutați (invocând, eventual, o plată nedatorată).
Un contract electronic de credit poate să dea naștere unei executări silite, dacă cel împrumutat nu plătește ratele la timp, atâta vreme cât este semnat electronic sau măcar olograf, de ambele părți. Semnătura este, în esență, cea care atestă acordul la creditare al celui care se împrumută. Pentru IFN-uri acesta trebuie să fie, practic, unul dintre aspectele din procedura de creditare online care trebuie să îi preocupe, printre altele. Or, în cazul prezentat mai sus, IFN-ul respectiv „a uitat” de prevederile legale aplicabile în materia semnăturii pentru contractele de acest tip.
Potrivit Codului de procedură civilă, executarea silită nu se poate face decât dacă creanța respectivă este certă, lichidă și exigibilă. Certitudinea unei creanțe este atestată neîndoielnic prin chiar titlul executoriu care o constată. Or, dacă titlul respectiv nu este el însuși valabil încheiat în condițiile legii, atunci această condiție a creanței pentru pornirea unei executări silite nu este îndeplinită – așa cum a fost în cazul de față. În continuare, lichiditatea unei creanțe înseamnă că obiectul ei este determinat sau că titlul care o constată face posibilă determinarea acestui obiect. În fine, exigibilitatea unei creanțe presupune că obligația debitorului a ajuns la scadență sau că el este decăzut din beneficiul termenului de plată.
