Suspendarea executării silite se dispune până la soluționarea în fond a contestației

Share:

Potrivit Deciziei nr. 2/2021 a ICCJ, în cazul unei contestații la executare, se poate menține suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare în primă instanță. Altfel spus, nu contează dacă hotărârea de soluționare a contestației ar fi atacată ulterior, întrucât suspendarea nu se mai menține până la soluționarea definitivă a contestației.

Altfel spus, prin această decizie publicată în Monitorul Oficial pe 5 aprilie, ICCJ (completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii) s-a pronunțat asupra duratei suspendării contestației la executare, suspendarea aceasta nu poate fi dispusă decât până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare.

„În interpretarea și aplicarea sintagmei «până la soluționarea contestației la executare» din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluționarea în primă instanță a contestației la executare”.

În practica instanțelor au existat diveregențe în interpretarea prevederilor Codului de procedură civilă. Astfel, aceste prevderi nu stabilesc o limitare expresă în ceea ce privește momentul până la care poate fi dispusă suspendarea executării silite, în cazul unei contestații: „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”.

Prin acest recurs în interesul legii, ICCJ a explicat că „dezlegarea acestei probleme de drept controversate din practica instanțelor judecătorești răspunde scopului recursului în interesul legii, acela de a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii de către toate instanțele judecătorești și, pe cale de consecință, o jurisprudență predictibilă”.

În continuare, judecătorii ICCJ subliniază în cadrul deciziei faptul că, la soluționarea cererii de suspendare a executării, „nu se cercetează fondul raportului juridic execuțional, ci numai aparențele motivelor de contestație la executare, care reies cât mai clar cu putință din actele dosarului. Or, soluția de respingere a contestației la executare, după administrarea probatoriului adecvat și cercetarea fondului cauzei, nu mai justifică menținerea efectului suspensiv de executare al încheierii pronunțate în temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă”.

În concluzie, „în virtutea caracterului exclusiv incidental al cererii de suspendare a executării silite, o atare măsură procesuală excepțională poate fi dispusă de prima instanță doar în limitele cadrului procesual al soluționării contestației la executare”.

Odată cu publicarea în Monitorul Oficial, decizia ICCJ a devenit obligatorie pentru instanțele judecătorești care se confruntă cu situații asemănătoare.

Avocat Alina Szilaghi

Avocat Alina Szilaghi vă poate acorda sprijin în următoarele:

  • Consultații juridice
  • Asistență juridică și reprezentarea în fața băncilor și IFN-urilor;
  • Redactare notificare dare în plată;

Dacă doriți inițierea unor demersuri în acest sens, ne puteți contacta:
TELEFON (+4) 0746 652 986 sau email: [email protected]


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button