Semnătura electronică și semnătura olografă

Share:

Conform Regulamentului european 910/2014 există trei tipuri de semnături electronice, și anume: semnătura simplă, semnătura avansată și semnătura calificată. Acestea asigură diferite niveluri de securitate și recunoaștere pentru persoana care le folosește în relațiile sale cu alte persoane, firme sau instituții publice.

Cele trei tipuri de semnături electronice prezintă niveluri diferite de securitate, și anume:

  • semnătura electronică simplă prezintă un nivel scăzut de încredere;
  • semnătura electronică avansată prezintă un nivel mediu de încredere;
  • semnătura electronică calificată prezintă un nivel ridicat de încredere.

Semnătura electronică calificată este singura care poate fi considerată același lucru cu semnătura olografă (adică semnătura de mână).

„Semnăturile electronice sunt strâns legate de contextul în care acestea sunt folosite, pentru a asigura un anumit nivel de încredere și recunoaștere. Legislația europeană permite utilizarea și recunoașterea celor trei tipuri de semnături electronice și reglementează faptul că numai semnătura electronică calificată, eliberată de un prestator calificat de servicii de încredere acreditat conform Regulamentului 910/2014, este echivalentă cu semnătura olografă”.

Semnătura electronică poate fi folosită în următoarele situații:

  • semnătura electronică simplă (nivel scăzut de încredere): datele de contact trecute în semnătura din e-mail, semnătura biometrică (făcută pe o tabletă). Cu acest tip de semnătură se pot semna e-mail-uri sau documente electronice cu un nivel scăzut de risc, cum ar fi recipisele sau chitanțele;
  • semnătura electronică avansată, ce necesită un certificat digital simplu (nivel mediu de încredere): se pot semna e-mail-uri, documente electronice cu nivel mediu de risc (de exemplu, în interiorul firmei se pot semna cereri de concediu, deconturi sau formulare), documente însoțitoare (avize, devize sau procese-verbale). În mod obișnuit, semnătura avansată e folosită într-un context ce presupune și alte acțiuni care pot confirma existența actului de voiță a părților (de exemplu, semnarea unui contract de închiriere și plata aferentă);
  • semnătura electronică calificată, ce necesită un certificat digital calificat (nivel ridicat de încredere): semnarea e-mail-urilor sau a documentelor cu nivel ridicat de risc, cum ar fi contractele de credit, contractele comerciale sau de prestări de servicii, contractele de muncă și actele adiționale la acestea, mandatele de reprezentare, contractele de mediere, facturile fiscale, documentele medicale (buletine de analiză, fișe de internare sau externare) sau documente în relația persoanelor fizice și a firmelor cu statul.

Prin urmare, primele două tipuri de semnături electronice trebuie folosite în relații ce implică un risc scăzut pentru părți, în situațiile în care este nevoie de o garanție minimă a faptului că semnatarul este cine spune că este.

Semnătura electronică calificată se folosește în relațiile ce implică riscuri mari, unde identitatea semnatarului trebuie să fie dincolo de orice îndoială. În această situație, identitatea reală a semnatarului este strâns legată de identitatea sa electronică.

„În cazul semnăturii calificate, rata de adopție crește odată cu riscul unui litigiu sau cu situațiile în care valoarea semnăturii trebuie să fie echivalentă cu cea olografă. Zona financiar-bancară, procesul de angajare, relațiile comerciale, formularele, declarațiile în relația cu instituțiile statului sunt zone care generează volume de documente și care au o incidență ridicată a litigiilor. Astfel, semnătura electronică calificată se situează pe nivelul cel mai înalt al recunoașterii și încrederii și se prezumă a fi opozabilă părților”.

Definiția semnăturile electronice

Potrivit Regulamentului european 910/2014, semnătura electronică simplă este reprezentată de un număr de date în format electronic, atașate la sau asociate logic cu alte date în format electronic și care sunt folosite de semnatar pentru a semna documente.

Semnătura electronică avansată îndeplinește următoarele cerințe:

  • face trimitere exclusiv la semnatar;
  • permite identificarea semnatarului;
  • este creată folosind date de creare a semnăturilor electronice pe care semnatarul le poate folosi, cu un nivel ridicat de încredere, exclusiv sub controlul său;
  • este legată de datele folosite la semnare, astfel încât orice modificare ulterioară a datelor poate fi detectată.

Semnătura electronică calificată reprezintă o semnătură electronică avansată care este creată de un dispozitiv calificat de creare a semnăturilor electronice și care se bazează pe un certificat calificat pentru semnăturile electronice. Tocmai acest dispozitiv și certificatul calificat fac diferența între semnătura avansată și semnătura calificată. Aceste două instrumente suplimentare asigură o legătură directă și indubitabilă între identitatea reală și identitatea electronică a unei persoane. Conform regulilor europene, semnătura electronică calificată este considerată a fi echivalentă cu semnătura de mână.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button