Legea dării în plată. Noile modificări

Share:

Pe 13 Mai a fost promulgată de Președintele României Legea de Modificare și completare a LEGII NR.77/2016 privind DAREA ÎN PLATĂ A UNOR BUNURI IMOBILE în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Este o veste uriașă pentru cei care au credite bancare și ale căror rate au crescut considerabil în ultima perioadă. Astfel, aceștia vor avea o soluție viabilă prin care să li se permită reechilibrarea contractelor de credit.

Amendamentele aduse Legii dării în plată vizează, în principal, INTRODUCEREA UNOR CRITERII CLARE DE IMPREVIZIUNE CONTRACTUALĂ, după care să se ghideze instanțele și părțile contractante și anume:

  1. pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de BNR la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de BNR la data încheierii contractului de credit. Pe scurt, aacă până acum creșterea excesivă a cursurilui valutar nu era considerată o cauza de impreviziune pe tărâmul dreptului civil, iată, că de astăzi au fost stabilite noi criterii de individualizare a impreviziunii pe care instațele de judecată vor fi obligate să le aibă în vedere;
  2. pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

Astfel, cu începere de luni, impreviziunea va fi prezumată ÎN FAVOAREA COMSUMATORULUI acordându-i acestuia posibilitatea ca, în cazurile excepționale de creștere a cursului valutar, să i ofere posibilitatea de a solicita reechilibrarea contractului de credit.

Pentru a putea beneficia de prevederile noi, este necesar să formulați o NOUĂ NOTIFICARE DE DARE ÎN PLATĂ căre creditor.

Cine beneficiază de prevederile legii?

Consumatorii pesoane fizice care:

  • au încheiat un contract de credit garantat cu ipotecă (credit ipotecar sau credit de nevoi personale garantat cu ipotecă, a cărui valoare nu depășește 250.000 de EUR la data contractării acestuia. VALOAREA INIȚIALĂ se calculează la cursul BNR din data acordării.
  • au încheiat contractul de credit cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja sau reabilita un imobil cu destinația de locuință sau indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.
  • pot să fie restanți sau cu plata la zi, care nu au notificat creditorul, de frică să nu își piardă locuințele, cei executați silit, prin stingerea datoriei reziduale.

ATENȚIE!

Aceste criterii de mai sus sunt ALTERNATIVE, astfel încât putem considera că de acum încolo vor exista cinci condiții ale dării în plata:

  • debitorul să aibă o obligație față de creditorul său (instituție de credit, instituție financiară nebancară sau cesionar);
  • valoarea sumei împrumutate, la momentul acordării, să nu depăşească echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro;
  • creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
  • consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea măsurii;
  • să existe o creştere a cursului de schimb valutar de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit sau o crestere de peste 50% a ratelor ca urmare a majorarii ratei de dobândă variabilă.

O altă modificare a legii, care este benefică debitorilor contractelor de credit este aceea că creditorul este cel care trebuie să dovedească neîndeplinirea condiţiilor legii şi nu debitorul, posibilitatea unei contestări standard a notificării debitorului, în orice condiţii, fiind vădit mult mai limitată decât până la adoptarea nolilor modificări.

Trebuie să aveți în vedere faptul că legea nu operează de drept în procesele actuale și dacă faceți parte din acea categorie de debitori grav afectați de creșterea cursurilor valutare și aveți un proces pe rol la aceată dată se vor aplica regulile sub care s-a înregistrat acel dosar.

Însă, legea NU interzice posibilitatea de a introduce O NOUĂ NOTIFICARE astfel încât debitorul poate introduce o astfel de notificare prin intermediul unui avocat, conform art. 5 alin. 1 din Legea 77/2016.

În concluzie, vă îndemnăm ca, în condițiile modifcărilor legii dării în plată, să introduceți O NOUĂ NOTIFICARE pentru a nu da posibilitatea băncilor de a beneficia de pe urma abuzurilor făcute până în prezent.

Avocat Alina Szilaghi

Dreptul bancar și financiar reprezintă una dintre principalele noastre arii de practică, cu expertiză remarcabilă în implementarea unor structuri complexe de finanțare. Avocat Alina Szilaghi este recunoscută ca fiind unul dintre avocații care oferă asistență băncilor, corporațiilor și instituțiilor financiare într-o gamă largă de activități bancare care includ finanțări structurate, finanțare de achiziții, finanțare de active, finanțare de proiecte, împrumuturi sindicalizate, instrumente financiare derivate, finanțarea telecomunicațiilor și activitatea internațională a valorilor mobiliare. Avocat Alina Szilaghi acordă consultanță în mod regulat către toate băncile mari și instituțiile financiare, precum și de unui număr însemnat de debitori. Reprezentăm bănci notabile, creditori, debitori, precum și dezvoltatori, instituții financiare.

Avocat Alina Szilaghi vă poate acorda sprijin în următoarele:

  • Consultații juridice
  • Asistență juridică și reprezentarea la bănci, IFN;
  • Întocmire dosar dare în plată;

Dacă doriți inițierea unor demersuri în acest sens, ne puteți contacta:
TELEFON (+4) 0746 652 986 sau email: [email protected]


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button