Divorțul afectează puternic viața și moralul persoanei implicate într-o asemenea procedură.
În Noul Cod Civil se prevede instituția prestației compensatorii, care se aplică în caz de desfacere a căsătoriei din culpa exclusivă a soțului pârât, în favoarea soțului reclamant, aceasta venind să compenseze pe cât este posibil un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață a celui care o solicita. Prestația compensatorie vine ca un ajutor pentru soțul reclamant, în cazul în care în urma divorțului calitatea precum și standardul vieții sale s-a deteriorat semnificativ.
Prestația compensatorie se poate acorda doar în cazul în care căsnicia a durat cel puțin 20 de ani, de unde rezultă de fapt fundamentul acestei instituții și anume de a asigura cât de cât un echilibru în privința vieții sociale a soțului care nu se face vinovat de destrămarea căsătoriei.
Soțul care va beneficia de prestația compensatorie nu va mai poate solicita instanței de judecată și pensie de întreținere, aceasta fiind acordată fie sub forma unei sume globale sau rente viagere, ori în natură sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile ale debitorului.
De foarte multe ori se face confuzie între prestația compensatorie și daunele morale prevăzute la art.388 Noul Cod Civil, la care poate fi obligat soțul vinovat de desfacerea căsătoriei și care a cauzat un prejudiciu celuilalt soț.
Deși ambele instituții se aplică doar în cazul divorțului pronunțat din culpa celuilalt soț, soțul “nevinovat” poate cere fie daune morale, atunci când căsătoria se destramă din vina celuilalt soț, fie daune compensatorii când destrămarea căsătoriei conduce la un dezechilibru semnificativ patrimonial în ce privește soțul a cărei culpă nu se reține drept motiv de divorț.
Cele două instituții nu doar că nu se confundă, dar nimic nu împiedică acordarea lor cumulativă, una privind o culpă a soțului în destrămarea căsniciei, alta o echivalare a condițiilor de viață ale soțului nevinovat.
