Condițiile de amânare la plată a chiriilor și utilităților

Share:

Prin OUG 29/2020 publicată în Monitorul Oficial din 21 martie, Guvernul a decis ca întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile), avocații, notarii și alte anumite profesii să poată obține amânarea la plată a chiriilor și a utilităților în perioada stării de urgență, însă numai dacă acestea obțin de la stat un certificat de stare de urgență.

Astfel, IMM-urile și alte persoane determinate prin ordonanță vor beneficia de amânarea plății chiriei pentru sediile principale (sociale) de desfășurare a activității și sediile secundare. Totodată, se va amâna și plata utilităților – electricitate, gaze naturale, apă, telefonie și internet.

Persoanele fizice și juridice care beneficiază de această măsură sunt:

  • IMM-urile;
  • notarii, avocații și executorii judecătorești;
  • cabinetele medicilor de familie și de stomatologie, dacă în ele își desfășoară activitatea cel mult 20 de persoane;
  • federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin certificat de identitate sportivă.

Pentru a putea beneficia de aceste măsuri, IMM-urile trebuie să îndeplinească două criterii:

  • să dețină certificatele de stare de urgență emise de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și numai în perioada stării de urgență și
  • să-și fi întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice pe perioada stării de urgență decretate.

În privința celorlalte profesii, Guvernul trebuie să intervină prin acte secundare și să stabilească, cu claritate, beneficiarii. Pentru ca aceste entități să obțină beneficiile, activitatea lor activitate să fie afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19.

După aceea, în ceea ce îi privește pe avocați, notari și executori judecătorești, ei mai trebuie să ia măsuri prin care să se asigure că reușesc să își presteze, în continuare serviciile. Dacă nu se conformează, cei responsabili răspund disciplinar, cu riscul excluderii din profesie.

În final, mai există o prevedere de interes pentru IMM-uri (după cum este formulată ordonanța, pare să li se aplice doar acestora), în sensul că ele nu vor fi ținute să plătească penalități de întârziere din cauza amânării plății, dacă acele contracte sunt încheiate cu autorități publice.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button