Curtea Constituțională a României a motivat decizia prin care a declarat Legea privind conversia creditelor în franci elvețieni neconstituțională. Curtea spune că debitorii se pot adresa instanței, în condițiile impreviziunii, și să ceară fie darea în plată, fie reechilibrarea contractelor, inclusiv prin conversia ratelor de plată în lei la un curs care poate fi cel de la momentul semnării contractului sau cel de la momentul survenirii unui eveniment imprevizibil ori cel de la data conversiei, în funcție de decizia judecătorului.
Legea privind conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării, cum a fost denumit proiectul adoptat de Parlament pentru modificarea OUG 50/2010, a fost declarată de CCR neconstituțională, după o sesizare a Guvernului Cioloș.
Curtea a constatat că încalcă principiul bicameralismului, fiind votată în Camera Deputaților cu mari modificări de formă și substanță față de varianta venită de la Senat, dar și că are vicii pe fond. Mai exact, Curtea spune că impune o impreviziune ope legis, adică prin lege, fără controlul judecătoresc, la fel cum a spus și în cazul Legii privind darea în plată.
Motivarea Curții consacră principiul nominalismului monetar, potrivit căruia contractele sunt plătite în moneda în care s-au semnat. Ba chiar Curtea face referire și la etalonul aur, dispărut din legea băncilor centrale în secolul 20, dar în vigoare pe vremea lui Cuza, în 1859, când a fost adoptat Codul civil anterior, valabil până în 2013.
“În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia (…) Întro atare situație, ambele părți își asumă riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puțin sau mai mult la momentul restituirii decât la momentul acordării, raportat la o altă monedă considerată etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiectiv, raportat la aur”, se arată în decizie.
Curtea întărește acest principiu în motivare și spune că riscul valutar inerent este un element al prețului contractului de credit acordat în monedă străină.
Însă, totodată, Curtea lasă instanțele să intervină în acest principiu atunci când e vorba de creditele în valută, în franci elvețieni în această speță, dacă sunt întrunite condițiile impreviziunii.
“Curtea apreciază că argumentele reținute în Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite cu privire la incidența teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile și în materia contractelor de credit în franci elvețieni”, scrie în motivare.
Ce este impreviziunea? Potrivit Curții, care reia definiția de la darea în plată, impreviziunea este elementul neaticipat de către părți la momentul semnării contractului în privința amplorii, adică riscul supra-adăugat.
Deci, riscul valutar este unul asumat în contractele în valută, însă Curtea spune că există un nivel al riscului de la care instanța trebuie să intervină pentru reechilibrarea efectivă a contractului.
“Astfel, instanța judecătorească are competența și obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței acesteia, astfel că situația consumatorilor de credite în franci elvețieni cunoaște un remediu judiciar viabil, de natură să înlăture efectele schimbării circumstanțelor care au condus la contractarea creditului. Aceasta are posibilitatea de interveni asupra contractului în mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie în cel al adaptării sale noilor condiții, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului”, potrivit motivării.
Și următorul paragraf este deosebit de interesant, fiindcă, spre deosebire de motivarea pe Legea privind darea în plată, dă indicații concrete cu privire la ce pot să facă instanțele.
“Adaptarea la noile condiții se poate efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plată în moneda națională la un curs de schimb pe care instanța îl poate stabili în funcție de circumstanțele concrete ale cauzeiîn scopul reechilibrării obligațiilor, curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibilsau cel de la data efectuării conversiei”, scriu magistrații Curții.
Soluțiile nu vor fi astfel la fel pentru toți, cum propunea legea respinsă de Curte, adică conversia la cursul de la data acordării, dar pot include și această soluție, pe lângă altele de mijloc, instanțele urmând să stabilească în funcție de situația fiecărui debitor. Dacă ne referim la sintagma data survenirii evenimentului imprevizibil, o astfel de dată pentru un astfel de eveniment ar putea fi 15 ianuarie 2015, când Banca Centrală a Elvețieni a scos francul din legătura forțată cu euro, ceea ce a dus la aprecierea monedei elvețiene de la 3,7 la 4,3 lei, nivel în jurul căruia se învârte și în prezent.
Remarcăm și că instanța de contencios constituțional reia o prevedere din motivarea pe darea în plată.
“(…) numai în condițiile verificării teoriei impreviziunii de către un judecător se poate face distincția <<între debitorii de bună-credință și cei de reacredință, între cei care nu mai pot să plătească și cei care nu mai vor să plătească>>”.
Dintre toți debitorii, cei cu credite în franci elvețieni au cel mai mare grad de îndatorare și au cele mai multe dificultăți la plata ratelor, generând cele mai ridicate niveluri ale ratelor de neperformanță, potrivit statisticilor BNR.
Astfel, chiar dacă legea conversiei a murit la Curtea Constituțională, perspectivele celor împovărați de dublarea valorii francului în raport cu leul de după criză nu par închise.
Potrivit ultimelor statistici de la BNR, circa 51.000 de români aveau credite în franci elvețieni.
