Joi, 27 aprilie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
„În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:[…] c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;”.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „în cazul în care convieţuiesc” din cuprinsul prevederilor art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie este neconstituțională.
Potrivit comunicatului instituției, Curtea că a constatat că alin.(2) al art.20 din Constituție – care stabileşte că, în caz de neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile – instituie prioritatea de aplicare a reglementărilor internaţionale faţă de legile interne contrare. Or, art.3 (Definiții) lit.b) din Convenția din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ratificată de România prin Legea nr.30/2016, Convenție ce reprezintă un veritabil tratat privind drepturile omului, prevede că „violenţa domestică” înseamnă toate acţiunile de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foştii sau actualii soţi sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima.
Prin urmare, condiția conviețuirii impusă de prevederile art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, pentru a se putea emite un ordin de protecție, constituie o neconcordanţă, în accepţiunea art. 20 alin. (2) din Constituţie, între legea internă şi un tratat privitor la drepturile fundamentale ale omului, situaţie în care textul constituţional consacră prioritatea reglementării internaţionale.
Așadar, sintagma „în cazul în care convieţuiesc” din cuprinsul prevederilor art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 contravine dispozițiilor art.20 alin.(2) din Constituție, prin raportare la art.3 lit.b) din Convenția din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ratificată de România prin Legea nr.30/2016.
De asemenea, Curtea a reținut că cerința conviețuirii, impusă de prevederile art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii pentru a se putea emite un ordin de protecție, este nerezonabilă, întrucât determină inadmisibilitatea cererii de emitere a ordinului de protecție, deși se constată exercitarea unui act de violenţă, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică sau libertatea victimei și deși aceasta demonstrează în fața instanței că între părți s-au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii. Astfel, această condiționare contravine însuși scopului pentru care a fost adoptată Legea nr.25/2012, de modificare a Legii nr.217/2003, și anume crearea unui instrument juridic civil eficient pentru prevenirea și combaterea violenței în familie – ordinul de protecție, prin care instanța poate să dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile – obligaţii sau interdicţii prevăzute la art.23 din lege.
De asemenea, Curtea a constatat că sintagma „în cazul în care convieţuiesc” din cuprinsul prevederilor art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 contravine și dispozițiilor constituționale ale art.22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și ale art.26 privind viața intimă, familială și privată.
