Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 916 din 9 aprilie 2019, a hotărât că, în baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști şi consumatori, nu se poate invoca de consumator caracterul inadecvat al unui cost al creditului în raport cu valoarea reală a serviciilor oferite de bancă, dezechilibrul avut în vedere de legiuitor neputând fi dedus din simpla percepere a comisioanelor.
În speță, Înalta Curte a constatat că obligația de plată a comisionului de administrare a fost prevăzută distinct de obligația de plată a dobânzii tocmai în considerarea faptului că acest comision nu este menit să asigure punerea la dispoziție a creditului şi folosirea sumei de bani de către împrumutat, ci efectuarea acelor operațiuni bancare necesare derulării raportului contractual pe toată durata de creditare.
În consecință, nu există niciun element în speță care să ateste încălcarea cerinței respectării de către pârâtă a exigențelor bunei-credințe, comisionul de administrare fiind menționat în mod clar ca fiind obiect al obligației de plată în sarcina consumatorului în cuprinsul capitolelor relevante din contractul de credit care prevăd costurile creditului. (Decizia nr. 916 din 9 aprilie 2019, pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
