5 Motive de contestare a executării silite abuzive inițiate de recuperatorii de creanțe

Share:

[vc_row m_bottom=”30″][vc_column][vc_column_text]Pe parcursul anilor, băncile au cesionat contractele de credit neperformante către diferite SRL-uri, firme de recuperari (Kruk, Secapital, EOS, KSI, Credit (Plus) Gulf, Otp Faktoring, etc). Recuperatorii de creanțe au pornit executări silite în baza acestor contracte de cesiune, care nu constituie titluri executorii, și pentru creanțe demult prescrise.

Debitorii somați de executor, în urma solicitării venite de la recuperatorii de creanțe, ar trebui imediat să se informeze asupra cauzelor de anulare a executării silite împotriva lor.

Sunt zeci de motive ce pot fi invocate pentru a obține încetarea executării silite și eventual întoarcerea executării silite parcurse ilicit.

Numeroase executări sunt abuzive, însă doar prin contestația la executare se poate obține încetarea formelor de executare, pe motiv de ilegalitate ori fraudă.

Anularea Executării silite și Întoarcerea Executării Silite

5 Motive de Contestare a Executării Silite împotriva Kruk, Secapital, EOS, KSI, Credit (Plus) Gulf, Otp Faktoring, etc.

Majoritatea cauzelor de executare silită, ilegal efectuată împotriva debitorilor, se bazează pe următoarele aspecte:

1. Prescripția dreptului de a obține executarea silită.

”Potrivit art. 706 alin. 1 C.p.c. ”Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. La alin. 2 al aceluiași articol se mai consacră : ”Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.”

Prescrierea dreptului de a cerere executarea silită nu poate curge de la momentul declarării scadenței anticipate a creditului și de a solicita de îndată rambursarea creditului și a dobânzilor, căci acest moment este eminamente subiectiv, dependent de o manifestare de voință exclusivă a creditorului, manifestare care poate fi întârziată o perioadă lungă de timp conducând astfel la o imprescriptibilitate a dreptului de a cerere executarea silită, aspect ce nu se poate admite.

Instanța apreciază că momentul de la care a început să curgă prescripția executării silite este momentul la care neexecutarea obligațiilor debitorului a devenit cunoscută creditoarei.

Prescripția poate fi invocata doar de catre persoana interesată.

2. Lipsa dreptului de a executa silit în cazul unei cesiuni a creditului bancar.

Scopul executării silite este acela de a garanta creditorului realizarea drepturilor recunoscute acestuia prin titlul executoriu. Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii. Prin cesionarea contractului de credit către o altă entitate juridică decât o Bancă (cel mai frecvent, S.R.L-uri), S.R.L-ul recuperator de credite nu are dreptul de a percepe dobânzi/penalizări/comisioane bancare si se pierde caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.

Potrivit C.p.c., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, respectiv hotărâri ale instanțelor de judecată, alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. Cum legiuitorul nu a conferit contractului de cesiune de creanță caracter de titlu executoriu, rezultă că acest contract nu se bucură de beneficiul recunoscut de lege contractelor de credit.

Pentru a putea demara în condiții de legalitate procedura de executare silită împotriva debitorului rău-platnic, este imperativ ca recuperatorul să urmeze procedura de drept comun în vederea obținerii unui titlu executoriu: litigiu în fața instanțelor de judecată finalizat cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive care să constate existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a recuperatorului față de debitor.

3. Lipsa calității de reprezentant a recuperatorului de creanțe

In Decizia nr.9/2016 ÎCCJ a pronunțat o hotărâre prealabilă, pe o trimitere a Tribunalului Sibiu cu privire la interpretarea si aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă,”reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”, a stabilit ÎCCJ în decizia 19 din 19 martie 2018. Art.84 alin.(1) din Codul de procedură civilă, are următoarea redactare: „Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii”.

Astfel, dacă recuperatorul nu este mandatat de către creditori, cererea sa de executare silită va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

4. Lipsa dreptului de a obține dobânzi, penalități, comisioane și cheltuieli administrative

Prin O.U.G. nr. 99/2006 se interzice în mod expres entităților juridice care nu sunt instituții de credit să desfășoare activități cu specific bancar: S.R.L-ul recuperator de credite nu are dreptul de a percepe dobânzi/penalizări/comisioane bancare și nu mai este supus normelor și controalelor B.N.R.

Astfel, prin acțiunea de Contestare a Executării Silite se obține atât anularea formelor de executare cât și restituirea sumelor deja executate în contul debitorului.

5. Perimarea executării silite

Art. 696 alin. (1) NCPC menționează că  „în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept”.

Art. 697 NCPC stabilește că instanța de executare este cea care se pronunță pe perimare, fiind învestită de către executor sau partea interesată iar admiterea acesteia atrage desființarea actelor de executare, cu excepția celor care au dus la realizarea în parte a creanței cuprinse în titlul executoriu și a accesoriilor.

 

Pentru oricare din aceste cinci motive, Cererea de executare silită și formele de executare, parcurse de recuperatorii de creanțe vor fi anulate dacă debitorul contestă executarea .[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button