• 0746 652 986

Codurile penale se modifică în curând

Ministerul Justiției a transmis către ÎCCJ proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum și pentru completarea articolului 79 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Printre cele mai importante modificări care vor apărea în Codul penal se află articolul 5, care se referă la aplicarea legii penale mai favorabile, articolul 159 alineatul 3 privind împăcarea părților, dar și, din procedura penală, lămurirea situației în care o persoană care a mai fost arestată poate fi din nou arestată preventiv.

Modificările vizate vor fi cele constatate după ce s-a făcut un inventar al deciziilor CCR pronunțate și netranspuse, informează Ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Tudorel Toader, a trimis pachetul de legi privind justiția și transpunerea Directivei europene referitoare la confiscarea extinsă la DNA, CSM, DIICOT precum și la Ministerul Public.

Eventualele propuneri ale instituțiilor pot fi transmise până în 13 aprilie.

PROGRAMĂRI

Adresa:

Nicolae Bălcescu 23,
Cluj Napoca, Cluj,
400160, Romania

Telefon:

0746 652 986

Whatsup:

0746652986

Ore funcționare:

Luni-Vineri 8.30 – 18
Sambata-Duminica inchis