O situație de încetare automată a contractului de muncă nu se mai aplică de azi, din cauza unei decizii CCR

Share:

Cazul în care un contract de muncă încetează de drept ca urmare a faptului că salariatul se pensionează pentru invaliditate de gradul III este contrar Constituției, având în vedere că voința salariatului și angajatorului nu este luată în calcul, deși ar trebui. Este concluzia la care a ajuns, la începutul acestui an, Curtea Constituțională a României (CCR), declarând prevederea din Codul muncii neconstituțională. Pentru că legiuitorul n-a intervenit în timp util ca să modifice prevederile, acestea nu mai pot fi aplicate în practică începând de azi.

Faptul că în Codul muncii scrie că un contract de muncă încetează automat (de drept) la momentul când se comunică decizia de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III este contrar Constituției, potrivit Deciziei CCR nr. 759/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018. Ca urmare a publicării, decizia a devenit general obligatorie. De când s-a publicat decizia, prevederea declarată neconstituțională a fost suspendată, iar de azi și-a pierdut definitiv efectele juridice, întrucât au trecut 45 de zile de la data publicării deciziei CCR.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.56 alin.(1) lit.c) teza a doua, prima ipoteză din Legea nr.53/2003 – Codul muncii (ipoteza descrisă mai sus n.red.) – , și a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale, contravenind prevederilor art.41 din Constituție, referitoare la dreptul la muncă, întrucât nu lasă la aprecierea părților raportului de muncă continuarea acestuia, ci instituie o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, independent de voința părților„, scrie în decizia dată.

Practic, spun judecătorii, nu este constituțional că un contract de muncă încetează automat în astfel de situații, fără ca părțile să aibă un cuvânt de spus. Prevederea cu pricina putea fi corectată, în acest timp, de Parlament sau de Guvern, printr-un act normativ, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

„(…) reprezintă o măsură disproporționată în raport cu rațiunile avute în vedere de legiuitor și creează un dezechilibru sub aspectul protecției acordate celor două părți ale raportului de muncă (…) această concluzie apare cu atât mai conturată cu cât se are în vedere faptul că se referă la persoane care dispun de șanse reduse de integrare pe piața muncii, ca urmare a stării de invaliditate (…) Curtea consideră că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate plasează beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul III într-o situație defavorabilă în raport cu ceilalți salariați care beneficiază de dreptul de a renegocia clauzele contractului individual de muncă, astfel încât să poată continua raporturile de muncă în condiții adecvate capacității lor de muncă„, spun judecătorii CCR.

În Codul muncii nu există numai o situație în care contractele de muncă încetează automat, ci zece astfel de situații: de exemplu, la moartea salariatului, când se constată nulitatea absolută a unui contract de muncă, când salariatul e condamnat la închisoare și încarcerat efectiv etc. Și, desigur, faptul că un contract încetează de drept nu înseamnă că nu trebuie făcută o decizie prin care să se constate acest lucru de către angajator.

Notă: Decizia Curții este definitivă și obligatorie odată ce este publicată în Monitorul Oficial. De la momentul publicării, prevederea declarată neconstituțională este suspendată, iar, în termen de 45 de zile, Parlamentul sau Executivul pot să aducă modificări textului de lege. La expirarea acestui termen și în lipsa modificărilor, prevederea declarată neconstituțională își pierde complet efectele juridice.

Despre Avocat Alina Szilaghi
Experiența în Dreptul Muncii şi Beneficii ale Salariaților variază de la consilierea echipelor de management, până la redactarea şi negocierea contractelor individuale şi colective de muncă, a contractelor de management, asistenţă cu privire la aspecte de dreptul muncii în cadrul unor proiecte de fuziuni şi achiziții, externalizări, detașarea  membrilor conducerii executive a societăților, beneficii şi pensii ale salariaților, programe de concediere şi scheme de retragere voluntară. În practica noastră includem restrângeri de activitate, proceduri privind transferul de angajați, proiecte de restructurare şi litigii de muncă, elaborarea diverselor regulamente şi politici interne aplicabile entităților private şi/sau autorităților publice. 


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button