Pentru a putea moștenii pe cineva, trebuie să fim siguri că prin lege avem acest drept sau că defunctul a considerat ca prin testament să ne numească beneficiari ai averii sau ai unei părți din averea sa.
Moștenirea (succesiunea) este cea care asigură transmiterea bunurilor unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață. Potrivit Noului Cod civil, moștenirea este de două feluri: cea legală, prin care se oferă anumite drepturi rudelor și soțului, precum și cea testamentară, care dă o formă concretă dorințelor celui care lasă moștenirea, indiferent de modul în care este actul întocmit.
Atâta timp cât o persoană este în viață la momentul deschiderii moștenirii, ea are posibilitatea de a moșteni o rudă sau pe cel care a menționat-o în testament. Codul civil stabilește însă că anumite persoane sunt nedemne de a moșteni pe cineva, după cum urmează:
- sunt nedemne de drept (ceea ce înseamnă că această calitate poate fi constatată oricând, la cererea celui interesat sau din oficiu, de către instanța de judecată/notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea):
- persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;
- persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil (moștenitor) care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului;
- pot fi declarate nedemne de a moșteni, în termen de un an de la data deschiderii moștenirii (nedemnitatea judiciară):
- persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
- persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
- persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Legislația stabilește că nedemnul nu are posibilitatea să moștenească nici legal, nici testamentar persoana în raport cu care se stabilește nedemnitatea succesorală.
Important! Codul procedură civilă a fost modificată la finele anului 2018 și toate cererile românilor în materie de moștenire trebuie depuse acum la judecătorie, indiferent de valoare și de obiectul lor.
Moștenirea legală
Moștenirea legală oferă unele drepturi importante soțului, copiilor și altor categorii de rude ale celui decedat. Moștenitorii legali sunt: soțul supraviețuitor, descendenții (copiii defunctului, copiii copiilor acestora și așa mai departe, fără limitare cu privire la gradul de rudenie), ascendenții (părinții, bunicii și asa mai departe) și colateralii până la gradul al patrulea inclusiv.
Există patru clase de moștenitori legali care, în ordinea prezentată mai jos, vin la succesiunea unei persoane:
- clasa întâi: descendenții (copiii și copiii acestora, indiferent de gradul de rudenie);
- clasa a doua: ascendenții privilegiați (părinții) şi colateralii privilegiați (frații și surorile, copiii acestora și nepoții de frate/soră);
- clasa a treia: ascendenții ordinari (bunicii, străbunicii etc.);
- clasa a patra: colateralii ordinari (unchi, mătuși ai defunctului, veri primari și frații și surorile bunicilor defunctului).
Dacă există rude din clasa I și acestea nu renunță la drepturile lor, rudele aparținând celorlalte clase nu vor veni la moștenirea legală. Tot așa, dacă există rude din clasa a II-a (și nu există descendenți deloc sau aceștia nu vor să moștenească), nu vor veni la moștenire rude din celelalte clase, mergând pe același raționament cu toate cele patru clase de moștenitori.
Practic, cei din clasa a IV-a de moștenire vor primi ceva numai dacă în celelalte clase nu există moștenitori deloc sau pe aceștia nu-i interesează să primească ce li se cuvine de la defunct.
„Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moștenire rudele de grad mai îndepărtat”, după cum prevede Codul civil cu titlu de principiu. Între rudele din aceeași clasă şi de același grad, moștenirea se împarte în mod egal, mai prevede actul.
Soțul supraviețuitor
Noul Cod civil impune ca, la momentul deschiderii moștenirii, să nu existe între soțul decedat și soțul supraviețuitor o hotărâre definitivă de divorț. Prin urmare, va moșteni și soțul supraviețuitor care se afla în plin proces de divorț, atâta timp cât acesta nu s-a finalizat prin hotărâre definitivă.
„Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali”, prevede actul normativ. Singura situație în care soțul poate să ia toată moștenirea (și dacă nu există un testament, firește) este aceea în care în celelalte clase nu există moștenitori sau aceștia refuză drepturile. Altfel, acesta va lua o parte mai mică sau mai mare, în funcție de ceilalți moștenitori.
Potrivit Codului, cota soțului supraviețuitor este de:
- un sfert din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului (copiii);
- o treime din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenți privilegiați (unul sau ambii părinți), cât şi cu colaterali privilegiați ai defunctului (frați, surori sau copiii lor);
- o jumătate din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenți privilegiați, fie numai cu colaterali privilegiați ai defunctului;
- trei sferturi din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenți ordinari (bunici), fie cu colaterali ordinari ai defunctului.
Dacă soții nu au avut copii, iar părinții celui decedat nu mai trăiesc, se poate ca soțului să-i revină tot dacă defunctul a lăsat așa prin testament.
Atenție! Potrivit legislației din România, concubinii nu au drept de moștenire legală, iar singura posibilitate în care aceștia pot să obțină ceva de pe urma partenerului decedat este aceea în care acesta i-a menționat în testament. Însă nici în această situație nu este garantat că vor primi tot ceea ce le-a lăsat concubinul, întrucât sunt anumite categorii de apropiați ai defunctului care au dreptul la niște cote minime din moștenire, în pofida dorințelor contrare ale celui care lasă testamentul.
Rezerva succesorală și moștenitorii rezervatari
„Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoşteniri”, potrivit actului normativ în discuție.
Moștenitorii rezervatari au dreptul să primească în mod obligatoriu măcar jumătate din cota succesorală la care aveau dreptul, iar potrivit Codului Civil aceștia sunt:
- soțul supraviețuitor;
- descendenții (copiii și nepoții);
- ascendenții privilegiați (părinții, dar NU și frații).
Aceste categorii sunt astfel protejate prin lege de tot felul de mișcări care le-ar fi lăsat fără drepturi succesorale. Așadar, chiar dacă defunctul a lăsat prin moștenire mai mult decât trebuia altor categorii de persoane, a dezmoștenit pe cineva din aceste trei categorii ori a făcut donații în timpul vieții și din averea acestuia n-a mai rămas, în felul acesta, aproape nimic, atunci voința sa nu poate fi respectată în totalitate, când există astfel de moștenitori rezervatari.
Moștenirea testamentară
„Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă”. Aceasta este definiția oferită de Codul civil testamentului, iar același act normativ prevede că el nu trebuie întocmit neapărat la un notar public sau în prezența unui avocat.
Acest act de voință al omului poate să îmbrace și forma olografă, însă valabilitatea sa depinde obligatoriu de următoarele lucruri: să fie scris în întregime de cel care lasă testamentul, să fie datat de acesta și semnat de mâna testatorului.
În situația în care se descoperă mai multe testamente după moartea unei persoane, nu are o forță juridică superioară cel care este autentic, ci acela care a fost ultimul întocmit. Cu alte cuvinte, chiar dacă defunctul făcuse, în urmă cu ceva vreme, un testament autentificat la notar, dar ulterior s-a răzgândit și a pus totul în scris, pe o simplă foaie de hârtie, semnată și datată așa cum prevede Codul, atunci testamentul în baza căruia se va împărți averea este ultimul, în pofida formei sale mai puțin „oficiale”.
„Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior. Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într-o formă diferită de aceea a testamentului revocat”, se prevede în Codul civil.
Dacă persoana nu a decedat, nu putem vorbi despre moștenirea acesteia, astfel că nu putem face acte de acceptare/renunțare la moștenire și nici să încheiem promisiuni de înstrăinare a bunurilor pe care le-am putea moșteni de la persoana respectivă.
Actele încheiate cu privire la drepturile eventuale în legătură cu o moștenire nedeschisă sunt nule absolut, ele neputând să-și producă efectele niciodată, nici chiar după decesul propriu-zis al celui pe care am sperat să-l moștenim.
