În ultimele zile, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța de Urgență 34/2020, prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare. Mai mult decât atât, a fost declarat neconstituțional și articolul 28 din OUG 1/1999, prin care au fost introduse amenzi pentru încălcarea stării de urgență.
Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului, care susține că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.
Această decizie a CCR nu anulează automat amenzile date, ci ele trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați.
Astfel, prin decretul 195 de intrare în stare de urgență s-au suspendat toate termenele, inclusiv termenele pentru contestarea amenzilor contravenționale. Termenul de 15 zile curge de la terminarea stării de urgență. În concluzie, toate persoanele sancționate vor putea depune o contestație la aceste procese verbale, chiar dacă au plătit amenzile.