Aproape o jumătate de milion de studenţi, masteranzi şi doctoranzi vor circula de mâine, 1 februarie 2017, gratuit cu trenul. Guvernul României a aprobat astăzi, 31 ianuarie 2017, Normele metodologice privind acordarea facilității de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți. Documentul stabilește următoarele facilități:
- studenţii români/străini înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă – licență, master, doctorat – în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor;
- elevii orfani, cei cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi aceia cărora li s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic.
„Actul normativ adoptat astăzi de Executiv vine ca urmare a dialogului între reprezentanții studenților și autorități. Rolul Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social este de a așeza la masa dialogului administrația centrală și cetățenii. La jumătatea acestei luni am facilitat o întâlnire cu toate părțile implicate, reprezentanți ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), ai Uniunii Studenților din România (USR) și Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR), precum și oficiali ai Ministerului Transporturilor în faza de consultare pe marginea actului normativ. Concluziile consultării se regăsesc în actul normativ adoptat astăzi de executiv. Vor beneficia de aceste facilităţi toţi studenţii, indiferent de vârstă şi naţionalitate, pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanţelor universitare şi indiferent de operatorul feroviar.”, Gabriel Petrea, Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social.
La solicitarea federațiilor studențești, la jumătate din preț vor călători și elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat. Aceștia vor beneficia de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
În urma consultării cu reprezentanții studenților s-a hotărât și accesibilizarea transportului cu metroul. Astfel:
- elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat, beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul cu metroul, pe bază de abonament lunar, în tot parcursul anului scolar;
- studenţii români/străini înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă – licență, master, doctorat – în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România, beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul cu metroul, pe bază de abonament lunar, în tot timpul anului universitar;
- studenţii orfani sau cei proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul, pe tot parcursul anului universitar.
Guvernul a aprobat, la începutul lunii ianuarie, O.U.G. nr. 2/2017 care prevede că studenții înmatriculați la formă de invătămant cu frecventă, în instituțiile de invătămant superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri. Până în acest moment, beneficiau de bilete de tren cu reducere de 50% doar studenții care aveau până în 26 de ani, iar numărul călătoriilor cu reducere era limitat la 24 într-un an.