Un nou mecanism de declarare și plată a impozitului pe venit și contribuțiilor sociale va fi aplicat și de persoanele fizice cu câștiguri din pariuri online. Astfel, de îndată ce ordonanță de urgență a Guvernului va intra în vigoare, câștigurile de pe platformele online vor fi impozitate direct la sursă, la fel cum se întâmplă acum cu veniturile obținute la casele stradale. Totuși, câștigurile obținute în 2017 și cele obținute de la începutul anului și până acum vor fi declarate prin intermediul declarației unice ce va fi introdusă în legislație, urmând a fi plătite până la 15 martie 2019.
Mecanismul simplificat de declarare și plată a impozitului și contribuțiilor sociale pentru persoanele fizice va cuprinde și veniturile din jocuri de noroc la distanță (pariuri online, mai pe scurt) și festivaluri de poker.
În primul rând, în vederea aplicării unui regim fiscal unitar pentru toate tipurile de jocuri de noroc, impozitul pe veniturile obținute din pariuri online va fi reținut tot la sursă, pentru fiecare retragere, la fel cum se întâmplă și cu câștigurile realizate la casele de pariuri offline, adică cele stradale.
Astfel, jucătorii vor fi scutiți de obligația depunerii declaraţiei privind venitul realizat și plății impozitului anual datorat, stabilit de organul fiscal competent pe baza deciziei de impunere. În varianta propusă, aceste sume vor putea fi colectate integral de către organizatori și virate lunar către bugetul de stat.
Totuși, măsura va intra în vigoare doar la momentul la care ordonanță de urgență aprobată de Guvern săptămâna trecută va intra în vigoare, astfel că pentru veniturile din pariuri online obținute între 1 ianuarie 2018 și data intrării în vigoare a actului normativ se vor aplica reguli tranzitorii.
Concret, câștigurile obținute în această perioadă vor fi declarate prin intermediul declarației unice ce va fi introdusă în legislație și care va comasa practic toate cele șapte formulare utilizate până acum de persoanele fizice.
Declarația va fi depusă, în 2018, până la data de 15 iulie, urmând ca impozitele aferente să fie achitate până cel târziu la 15 martie 2019.
„Contribuabilii au obligația efectuării determinării și plății impozitului datorat pentru fiecare venit brut primit de contribuabil în perioada respectivă (1 ianuarie 2018 și data intrării în vigoare a OUG, n. red.), de la un organizator/plătitor de venituri din jocuri de noroc până la data de 15 martie 2019″, scrie în proiectul de OUG.
De asemenea, și veniturile din pariuri online obținute în 2017 ar urma să fie declarate în mod asemănător, adică nu mai tâziu de 15 iulie 2018, prin intermediul declarației unice, cu plata impozitelor aferente până la 15 martie 2019.
Totuși, contribuabilii vor fi încurajați să își achite anticipat impozitele datorate, acestea urmând să scadă cu:
- 10%, dacă declarația unică se depune online până la 15 iulie 2018 și plata este efectuată integral până la 15 decembrie 2018;
- 5%, dacă declarația unică se depune online până la 15 iulie 2018 și plata este efectuată integral până la 15 martie 2019;
- 5%, dacă declarația unică se depune în format tipărit până la 15 iulie 2018 și plata este efectuată integral până la 15 decembrie 2018.
Vă reamintim că, potrivit prevederilor din Codul fiscal, retragerile de pe platforme online sunt impozitate altfel:
- cele până în 66.750 de lei, inclusiv, sunt impozitate cu o cotă de 1%;
- cele cuprinse între 66.750 445.000 de lei, inclusiv, sunt taxate cu 667,5 lei + 16% din valoarea care depășește suma de 66.750 de lei;
- cele mai mari de 445.000 de lei sunt impozitate cu 61.187,5 lei + 25% din valoarea care depășește suma de 445.000 de lei.
Astfel, după ce OUG analizată va intra în vigoare, la o retragere de 100 de lei, spre exemplu, operatorul de jocuri de noroc va reține 1% din valoarea retragerii, adică un leu, ce va fi trimis către bugetul de stat.
Până acum, jucătorii erau obligați să declare veniturile realizate în anul precedent din jocuri de noroc la distanță sau festivaluri de poker, prin intermediul formularului 200, iar declararea retragerilor se putea face și online, prin intermediul Spațiului Privat Virtual.
Atenție! Măsurile pregătite de autorități nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, proiectul de OUG trebuie să apară în Monitorul Oficial.