Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 2/2017 (M. Of. nr. 157/02.03.2017): Art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială

În M. Of. nr. 157 din 2 martie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 2/2017 din 30 ianuarie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dispozițiile art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, trebuie interpretate în sensul că – prin derogare de la art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă – este permis formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate de art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, republicată, să reprezinte în fața instanțelor judecătorești, în litigiile de proprietate industrială, alte persoane juridice având calitatea de parte?

Or, dimpotrivă, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 66/2000, republicată, trebuie interpretate coroborat cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultând că un consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta în instanță o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat direct de aceasta ori de consilier juridic propriu al respectivei persoane juridice, parte în proces?”

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

O.G. nr. 66/2000 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială

„Art. 28

(2) Reprezentarea în fața instanțelor judecătorești a solicitanților, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiționată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din data de 6 septembrie 2016, în Dosarul nr. 25.502/3/2014, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dispozițiile art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, trebuie interpretate în sensul că – prin derogare de la art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă – este permis formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate de art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, republicată, să reprezinte în fața instanțelor judecătorești, în litigiile de proprietate industrială, alte persoane juridice având calitatea de parte?

Or, dimpotrivă, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 66/2000, republicată, trebuie interpretate coroborat cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultând că un consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta în instanță o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat direct de aceasta ori de consilier juridic propriu al respectivei persoane juridice, parte în proces?”

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

58. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere formulate de părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

59. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

60. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție formată în aplicarea normei citate anterior au fost identificate și analizate condițiile de admisibilitate pentru inițierea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

– să existe o cauză aflată în curs de judecată;
– instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;
– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
– soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
– chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
– chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

61. Se constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate desprinse din art. 519 din Codul de procedură civilă.

62. În ceea ce privește primele trei condiții, completul de judecată din cadrul Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă care a adresat întrebarea este învestit cu soluționarea unui apel într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestația titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunțate de Comisia de contestații mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, prin care s-a respins, în parte, cererea de înregistrare a mărcii.

63. În conformitate cu art. 88 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, hotărârea comisiei de contestații din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci poate fi atacată cu contestație la Tribunalul București, iar hotărârea Tribunalului București este supusă numai apelului la Curtea de Apel București.

64. Pe acest temei, instanța de trimitere este competentă să soluționeze cauza pendinte și, totodată, judecă în ultimă instanță, dat fiind că hotărârea Curții de Apel București nu este supusă recursului.

65. În ceea ce privește condiția ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, se consideră a fi îndeplinită prin raportare la Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ale cărei considerente se impun a fi preluate, pentru identitate de rațiune.

66. Acea decizie a avut în vedere reprezentarea convențională a persoanei juridice pentru toate actele procesuale îndeplinite în fața instanțelor de judecată, nu numai pentru formularea cererii de chemare în judecată, așadar inclusiv reprezentarea în căile de atac.

67. În considerentele acelei decizii s-a arătat că cerința de admisibilitate a legăturii cu cauza a chestiunii de drept este întrunită, chiar dacă obiectul sesizării întemeiate pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă îl constituie o chestiune de drept procesual, atât timp cât modul în care ar urma să fie interpretat și aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile influențează și soluția pe fond a cererii deduse judecății, văzându-se și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

68. În măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că interpretarea și aplicarea art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în ansamblul său, au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, aceleași rațiuni trebuie avute în vedere ori de câte ori este antrenată incidența acestei norme, inclusiv din perspectiva corelației sale cu alte prevederi legale privind reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată, precum cele ale Ordonanței Guvernului nr. 66/2000, ce interesează categoria particulară a litigiilor de proprietate intelectuală.

69. Întrucât Decizia nr. 9/2016 nu a făcut vreo distincție în privința etapei procesuale în care operează reprezentarea în judecată și nici a circumstanțelor în care se apreciază legătura chestiunii de drept cu cauza, transpunerea considerentelor sale se impune fără a avea relevanță faptul că, în litigiul de față, este pusă în discuție reprezentarea intimatului în faza apelului, spre deosebire de litigiul în care a fost valorificată chestiunea de drept dezlegată prin Decizia nr. 9/2016, în care reprezentarea în fața primei instanțe a fost criticată prin motivele de apel.

70. Este de remarcat demonstrația logico-juridică a instanței de trimitere în legătură cu această condiție de admisibilitate, ale cărei argumente pertinente pot fi valorificate pentru conturarea concluziei întrunirii condiției legăturii cu cauza.

71. În esență, instanța de trimitere apreciază că raportul de cauzalitate dintre chestiunea de drept și soluționarea cauzei pe fond există în cazul în care excepția lipsei puterii de reprezentare privește întâmpinarea formulată prin mandatarul contestat, pentru identitate de rațiune, cu ipoteza în care aceeași excepție ar privi cererea de apel formulată prin mandatarul contestat, câtă vreme obiectul judecății este configurat nu doar prin pretențiile, ci și prin apărările formulate [art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar devoluțiunea în apel poate fi extinsă prin apărările și probele noi invocate în cuprinsul întâmpinării depuse de intimat [art. 476 alin. (2) și art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă].

72. Apărările noi formulate de intimată prin întâmpinare ar putea fi lipsite de eficiență în măsura în care întâmpinarea va fi declarată nulă – ca efect al eventualei admiteri a excepției, prin prisma dezlegării chestiunii de drept – , ceea ce va avea repercusiuni asupra cadrului procesual în apel, putând influența, în funcție de ansamblul circumstanțelor și dispozițiilor legale incidente în apel, chiar soluția asupra căii de atac.

73. Întrucât modalitatea în care este conceput să funcționeze acest mecanism de prevenire a practicii neunitare nu permite tranșarea unor chestiuni de drept ipotetice, se impune limitarea răspunsului la dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte.

74. Prin urmare, legătura cu cauza este asigurată doar pentru ipoteza conturată în dosarul aflat pe rolul instanței de trimitere, și anume aceea a reprezentării convenționale a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestația titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunțate de Comisia de contestații mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.

75. Se constată totodată că este îndeplinită și condiția noutății chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită, chiar dacă această chestiune nu vizează un act normativ recent, cât timp se urmărește interpretarea unei norme dintr-o lege în vigoare în contextul noului Cod de procedură civilă, prin prisma unei decizii obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea unei prevederi din cod.

76. În acest sens, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a considerat în mod constant că cerința de admisibilitate a noutății este îndeplinită nu numai atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementările nou-intrate în vigoare, ci și în cazul în care vizează o reglementare mai veche, asupra căreia instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, devenind astfel actuală cerința interpretării și aplicării normei de drept respective*2).
————
*2) De exemplu, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 2 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 6 aprilie 2016; Decizia nr. 22 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 24 noiembrie 2016.

77. Mai mult, examinarea jurisprudenței instanțelor relevă că nu s-a realizat o argumentare distinctă și nu s-a format o practică unitară și constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, astfel încât pronunțarea unei hotărâri prealabile este de natură să preîntâmpine apariția unei practici neunitare.

78. În ceea ce privește ultima condiție de admisibilitate, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept prin hotărâri de speță, în litigiile de proprietate intelectuală în care este deschisă calea de atac a recursului de competența instanței supreme, iar chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

79. Chestiunea de drept cu a cărei lămurire a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție vizează interpretarea și aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 66/2000, în corelație cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

80. Prin întrebarea adresată de către instanța de trimitere se solicită a se clarifica, în esență, dacă reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată în litigiile din domeniul proprietății industriale, astfel cum acesta a fost definit în art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, poate fi asigurată și printr-un avocat care nu este angajat direct de către acea persoană juridică ori printr-un alt consilier juridic decât cel al persoanei juridice.

81. Așa cum s-a arătat cu ocazia analizării condiției de admisibilitate a legăturii cu cauza, se impune doar dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte, respectiv reprezentarea convențională a persoanei juridice prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestația titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunțate de Comisia de contestații mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.

82. Astfel, după cum rezultă din expunerea succintă a procesului, preluată din încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întâmpinarea depusă în cursul judecării apelului a fost formulată prin consilierul juridic al unui cabinet de consiliere în proprietate industrială, organizat ca societate cu răspundere limitată, cabinet ce a fost împuternicit de către intimată să o reprezinte în fața Curții de Apel București în acest dosar. Consilierul juridic respectiv are, în același timp, calitatea de consilier în proprietate industrială.

83. Art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 prevede că reprezentarea în fața instanțelor de judecată a titularilor de drepturi de proprietate industrială, a persoanelor care solicită acordarea protecției prin înregistrarea unui drept de proprietate industrială sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiționată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic.

84. Cu privire la această normă dintr-un act normativ cu caracter special, care reglementează organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, este de precizat că, deși nu prevede în mod expres, norma trebuie interpretată în sensul că vizează reprezentarea în judecată în litigiile de proprietate industrială, atât în fața completurilor specializate în materia proprietății intelectuale (care include proprietatea industrială), cât și a celorlalte instanțe competente, potrivit legii, să soluționeze asemenea litigii.

85. Răspunsul la întrebarea adresată de instanța de trimitere trebuie circumstanțiat în raport cu împrejurările concrete și particularitățile speței, iar dezlegarea chestiunii de drept se va limita strict la obiectul litigiului.

86. În ceea ce privește persoana reprezentată în judecată, art. 28 alin. (2) din ordonanță nu face nicio distincție, astfel încât este aplicabil în egală măsură persoanelor fizice și juridice.

87. În privința persoanei reprezentantului, art. 28 alin. (2) din ordonanță reglementează reprezentarea în judecată prin consilierii în proprietate industrială, chiar dacă este introdusă și condiția ca reprezentantul să fie, concomitent, avocat sau consilier juridic.

88. Art. 28 alin. (2) din ordonanță a fost interpretat în mod constant în practica instanțelor învestite cu soluționarea litigiilor de proprietate industrială în sensul posibilității acordării unui mandat de reprezentare în judecată și unei societăți comerciale având ca unic obiect activitățile în domeniul proprietății industriale, în termenii art. 20 alin. (1) din aceeași ordonanță, care asigură executarea mandatului prin propriul consilier juridic.

89. Interpretarea dată până în prezent art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 de către instanțele de judecată, inclusiv după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, este viabilă chiar în contextul pronunțării Deciziei în interesul legii obligatorii nr. 9/2016, date în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin care s-a statuat că cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

90. Coroborarea unei norme juridice cu o altă normă, fie din același act normativ, fie dintr-un alt act normativ, ca metodă de interpretare, presupune stabilirea înțelesului normei prin raportare la acele dispoziții legale care pot servi acestui scop, dată fiind legătura cu norma supusă interpretării.

91. Interpretarea solicitată în speță vizează sintagma „consilieri în proprietate industrială”, în legătură cu reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, din cuprinsul art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, pentru a se stabili sfera persoanelor cărora le este acordat dreptul de reprezentare în judecată.

93. Interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, în sensul dacă permite sau nu reprezentarea în judecată a unei persoane juridice printr-o altă persoană juridică, se realizează prin raportarea la ansamblul actului normativ din care face parte.

94. Raportarea la norma de drept comun poate releva doar modul de aplicare a normei din legea specială și, eventual, necesitatea recurgerii la regulile de soluționare a concursului dintre legea generală și legea specială, iar nu și interpretarea acesteia.

95. Din acest motiv, corelația cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu interesează însăși interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, în sensul solicitat de către instanța de trimitere, ci doar compararea rezultatului interpretării cu conținutul normei de drept comun, pentru stabilirea raportului dintre norme și modul de aplicare a normei speciale (a se vedea paragrafele 129 – 139 din prezenta decizie).

96. Interpretarea normei în discuție are ca premisă faptul că norma are ca obiect reprezentarea în judecată de către consilierii în proprietate industrială, calitate ce trebuie întrunită în mod distinct de aceea de avocat sau de consilier juridic.

97. Domeniul de aplicare a normei nu poate fi redus la reprezentarea prin avocat sau prin consilier juridic, întrucât s-ar ignora caracterul specific al soluției legislative inserate în reglementarea specială, anume reprezentarea prin consilierul în proprietate industrială. În acest caz, norma particulară ar coincide cu norma de drept comun.

98. Calitatea de avocat sau de consilier juridic constituie o cerință suplimentară pentru reprezentarea în instanță, dar distinctă de aceasta.

99. Semnificația noțiunii de consilier în proprietate industrială este cea dată de legiuitor prin actul normativ care reglementează statutul juridic al acestei categorii profesionale, iar unitatea terminologică obligă la respectarea acestui înțeles ori de câte ori noțiunea se regăsește în cuprinsul actului sau, desigur, în cuprinsul oricărui alt normativ.

100. Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 66/2000, profesia de consilier în proprietate industrială poate fi practicată numai de persoana fizică atestată ca atare și înscrisă în Registrul național al consilierilor în proprietate industrială și care este membră a Camerei Naționale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România (art. 2). Pentru dobândirea calității de consilier în proprietate industrială sunt necesare, printre alte condiții, studii superioare tehnice, științifice sau juridice (art. 5).

101. În conformitate cu art. 1 alin. (2) din ordonanță: „Activitatea de consilier în proprietate industrială constă în acordarea de asistență de specialitate în domeniul proprietății industriale și reprezentarea persoanelor fizice și juridice române sau străine interesate în fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, precum și față de terți în procedurile reglementate”.

102. Atribuțiile consilierului în proprietate industrială în desfășurarea activității prevăzute de art. 1 din ordonanță sunt detaliate în art. 3 din Instrucțiunile Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci nr. 108/2002 de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, emise în baza art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, astfel cum au fost modificate prin Ordinul directorului general al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci nr. 113/2009 (Instrucțiunile).

103. Printre acestea figurează și reprezentarea în fața instanțelor judecătorești a solicitanților, titularilor de drepturi sau a persoanelor interesate, dar numai în cazul în care consilierul are calitatea de consilier juridic sau de avocat [art. 3 lit. f) din Instrucțiuni].

104. Pe de altă parte însă nu se poate ignora că un consilier în proprietate industrială își poate desfășura activitatea nu numai individual, ci și într-o formă asociativă, care poate fi chiar o persoană juridică, astfel cum prevede art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, respectiv în cabinete individuale autorizate, cabinete individuale asociate pe bază de contract, societăți civile profesionale persoane juridice sau în societăți având ca unic obiect activitățile în domeniul proprietății industriale.

105. În considerarea posibilității de exercitare în comun a profesiei, ca scop al asocierii, legiuitorul a extins noțiunea de consilier în proprietate industrială și la forma de exercitare a profesiei, în privința activității pe care o poate desfășura consilierul persoană fizică.

106. Astfel, potrivit art. 20 alin. (1) din ordonanță, activitățile în domeniul proprietății industriale constituie chiar obiectul societății civile profesionale, indiferent dacă societatea este înființată în baza Codului civil sau a legii speciale care îi conferă personalitate juridică, astfel cum prevede art. 1.889 alin. (2) din Codul civil.

107. De asemenea, listele publicate lunar în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, pe baza datelor comunicate de către Camera Națională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România, conform art. 14 din aceeași ordonanță, cuprind nu numai persoanele fizice cu drept de exercitare a profesiei, dar și formele de organizare a acestora, după cum se arată în art. 35 din Instrucțiuni.

108. Așadar, atunci când se referă la consilierul în proprietate industrială, legiuitorul are în vedere nu numai persoana fizică ce întrunește condițiile legale pentru a profesa, dar și grupul de persoane fizice care întrunesc condițiile pentru a profesa și care își desfășoară activitatea în comun, în vreuna dintre formele specifice de exercitare a profesiei prevăzute de art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, inclusiv în cadrul celor constituite ca persoane juridice (societăți civile profesionale sau societăți având ca unic obiect activitățile în domeniul proprietății industriale).

109. Această semnificație rezultă, de altfel, chiar din expunerea de motive a Ordonanței Guvernului nr. 66/2000, în care se arată că scopul acestui act normativ a fost acela al “armonizării legislației naționale cu cea a celorlalte țări europene și în privința activității consilierilor în proprietate industrială care să permită persoanelor interesate să beneficieze de servicii calificate în domeniul proprietății industriale, servicii oferite de un grup de persoane cu o organizare corespunzătoare în raport cu importanța activității pe care o desfășoară”.

110. Pe de altă parte, trebuie remarcat că legiuitorul a urmărit armonizarea legislației naționale cu a celorlalte țări europene, dar a considerat că emiterea Ordonanței Guvernului nr. 66/2000 “se impune în mod necesar pentru ca, până la data aderării României la Convenția brevetului european, corpul de consilieri să poată fi constituit și să funcționeze la un înalt nivel de calificare, conform practicilor europene, în vederea agreării acestora pe lângă Oficiul European de Brevete”. În adoptarea reglementării legiuitorul s-a inspirat, așadar, din sistemul de reprezentare creat prin Convenția brevetului european.

111. Potrivit regulii 152 (11) din Regulamentul de aplicare a Convenției*3), în aplicarea art. 134 din Convenție*4), autorizarea de reprezentare în procedurile derulate în fața Oficiului European de Brevete poate fi dată și unei asociații de mandatari, autorizare care trebuie înțeleasă ca vizând orice persoană care profesează în cadrul acelei asociații.
————
*3) Regulamentul de aplicare (disponibil pe website-ul OEB http://documents.epo.org/projects/babylon/eponet.nsf/0/F9FD0B02F9D1A6B4C1258003004DF610/$File/EPC_16th_edition_2016_en.pdf) face parte integrantă din Convenție, conform art. 164 alin. (1) din Convenție.

*4) În conformitate cu prevederile art. 134 („Mandatari autorizați”) din Convenția brevetului european, „Reprezentarea profesională a persoanelor fizice și juridice în procedurile stabilite de această convenție poate fi efectuată doar de mandatarii autorizați ale căror nume apar pe o listă ținută în acest scop de Oficiul European de Brevete” (alin. 1). „Persoanele ale căror nume apar pe lista mandatarilor autorizați sunt îndreptățite să acționeze în toate procedurile stabilite de prezenta convenție” (alin. 4).

112. Conform practicii Oficiului European de Brevete, atunci când persoana reprezentată împuternicește asociația de profesioniști, nu înseamnă că însăși asociația este îndreptățită să acționeze în fața Oficiului, deoarece acest drept îl au individual doar membrii asociației, dar atare mecanism nu este nelegal, câtă vreme toți membrii grupului sunt îndreptățiți, în egală măsură, să acționeze din partea persoanei reprezentate.

113. Acest mecanism de reprezentare se regăsește și în reglementarea adoptată de România pentru procedurile naționale.

114. Astfel, în ceea ce privește reprezentarea în fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, în aplicarea art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, art. 42 alin. (2) din Instrucțiuni prevede că prin procura de reprezentare dată de către mandant în acest scop „va fi desemnat ca mandatar consilierul, cabinetul individual sau societatea în cadrul căreia acesta își desfășoară activitatea”.

115. În situația în care au fost desemnate drept mandatari cabinetele sau societățile organizate conform art. 20 din ordonanță, alin. (3) al aceluiași art. 42 prevede că acestea „vor împuternici un consilier salariat al acestora să reprezinte interesele mandantului în fața OSIM sau față de terți”.

116. Așadar, în concepția legiuitorului, reprezentarea intereselor unei persoane juridice poate fi încredințată și uneia dintre formele profesionale în care un consilier în proprietate industrială își desfășoară activitatea, iar salariatul împuternicit de către mandatari reprezintă, în acest fel, chiar interesele mandantului.

117. Din modul de formulare a art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, precum și din interpretarea coroborată a acestui text cu art. 20 și art. 27, văzându-se și rațiunea reglementării ordonanței, rezultă că legiuitorul a avut în vedere un mecanism similar și în cazul reprezentării în judecată reglementate prin art. 28 alin. (2) din ordonanță, dat fiind că a prevăzut posibilitatea reprezentării „de către consilierii în proprietate industrială”, care își pot desfășura activitatea în formele enumerate în art. 20 alin. (1).

118. Diferența față de reprezentarea părților în fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci este instituirea condiției ca acel consilier care se prezintă în mod efectiv în fața instanței să fie avocat sau consilier juridic, și nu orice salariat din cadrul formei de exercitare a profesiei.

119. Dacă acel consilier pentru care persoana juridică titulară a unui drept de proprietate industrială sau care tinde la obținerea protecției unui asemenea drept ori care acționează în baza unui interes legitim optează în vederea reprezentării în judecată profesează individual, este posibilă, în mod evident, emiterea procurii de reprezentare în persoana acestuia.

120. În cazul în care, însă, consilierul în proprietate industrială care este, în același timp, consilier juridic își exercită profesia într-un grup constituit în formele prevăzute de lege, contractul de mandat se încheie chiar cu entitatea în cauză, care urmează a-l împuternici, în vederea înfățișării în fața instanței, pe consilierul juridic ce deține și calitatea de consilier în proprietate industrială.

121. În acest caz, persoana fizică asigură, prin voința legiuitorului, reprezentarea intereselor mandantului însuși, exercitând drepturile procedurale ale acestuia în fața instanței de judecată.

122. Este de precizat că acest mecanism este singurul posibil, avându-se în vedere și statutul unui consilier juridic, reglementat prin Legea nr. 514/2003.

123. Legea nr. 514/2003 prevede că exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu orice altă profesie autorizată sau salarizată în țară sau în străinătate [art. 10 lit. c)], iar un consilier juridic poate fi doar numit în funcție sau angajat în muncă, cu statut de salariat, asigurând apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei în slujba căreia se află, inclusiv ale unei persoane juridice de drept privat (art. 1 – 4 din lege).

124. Pe de altă parte, prin derogare de la art. 10 lit. c) din Legea nr. 514/2003 (legea-cadru de reglementare a profesiei), un consilier juridic poate fi, în același timp, consilier în proprietate industrială, atât timp cât acesta din urmă își poate desfășura activitatea și ca salariat în cadrul unei societăți profesionale ce are ca obiect activitățile în domeniul proprietății industriale, conform art. 20 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000. Prin ipoteză, aceasta este situația din dosarul aflat pe rolul instanței de trimitere, dubla calitate a persoanei care s-a înfățișat în fața instanței ca reprezentant al intimatei fiind menționată ca atare în sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept.

125. Situația de excepție menționată este de strictă interpretare și aplicare, astfel încât o persoană juridică titular al unui drept de proprietate industrială sau o altă persoană juridică de natura celor vizate de art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 nu ar putea fi reprezentată în judecată, pe acest temei de drept, de propriul consilier juridic, angajat cu contract de muncă, în condițiile în care acesta nu ar putea fi concomitent consilier în proprietate industrială, salariat al unei societăți profesionale indicate în art. 20 alin. (1) din ordonanță.

126. Desigur, partea persoană juridică poate alege să fie reprezentată în judecată de propriul consilier juridic, dar atare situație relevă, în fapt, aplicarea normei de drept comun reprezentate de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu a normei din art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000.

127. Dacă s-ar limita interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 la reprezentarea prin consilierul juridic al părții, s-ar ajunge la concluzia că norma nu poate fi aplicată în situația consilierului juridic, concluzie inacceptabilă prin prisma regulii conform căreia orice normă se interpretează în sensul de a produce efecte juridice.

128. Întrucât unica ipoteză în care este admisibil cumulul de profesii este aceea a consilierului juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială prevăzute de art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, ținând cont și de exigența ca interpretarea normei să permită producerea efectelor juridice preconizate de către legiuitor, trebuie acceptat că partea poate fi reprezentată în judecată pe temeiul art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 și de către un asemenea consilier, scop în care acesta va fi împuternicit, în vederea înfățișării în fața instanței, de către angajator – una dintre entitățile de natura celor prevăzute de art. 20 alin. (1) din ordonanță, în baza procurii de reprezentare acordate de către mandant.

129. Față de interpretarea în acest sens a art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 se pune problema dacă există un conflict de legi, în condițiile în care art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu permite reprezentarea în judecată a persoanei juridice printr-un mandatar persoană juridică.

130. În caz afirmativ, concursul dintre legea specială și cea generală ar urma să fie rezolvat potrivit principiului lex posterior derogat priori, și nu principiului specialia generalibus derogant, întrucât este posibilă modificarea sau abrogarea unei norme speciale printr-o normă generală ulterioară, dacă acest lucru este prevăzut în mod expres*5).
————
*5) Conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”.

131. Or, potrivit art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă orice alte dispoziții contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.

132. Acest text relevă abrogarea expresă indirectă*6) a legilor speciale contrare aflate în vigoare la data producerii efectelor Codului de procedură civilă*7).
————
*6) Abrogarea expresă indirectă reprezintă o formă a abrogării, ca procedeu de încetare a acțiunii unei norme de drept ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi contrare, care se manifestă atunci când actul normativ nou prevede generic faptul că dispozițiile contrare legii se abrogă, fără însă să le menționeze în mod expres.

*7) Principiul specialia generalibus derogant înscris în art. 2 din Codul de procedură civilă are în vedere legile speciale ulterioare intrării în vigoare a codului.

133. Pe acest temei, ar urma să se constate intervenită abrogarea parțială a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 și modificarea corespunzătoare a conținutului normei, în sensul înlăturării doar a părții contrare normei abrogatoare*8), ceea ce ar echivala cu menținerea reprezentării prin consilierul în proprietate industrială care își desfășoară activitatea în mod individual, adică doar prin avocat.
————
*8) Conform art. 64 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parțial rămânând în vigoare prin dispozițiile sale neabrogate”.

134. Din considerentele expuse în motivarea deciziei reiese că raționamentul juridic ce a fundamentat soluția adoptată pornește de la premisa că activitatea de reprezentare convențională în fața instanțelor de judecată este rezervată prin lege avocaților și consilierilor juridici, fiind inadmisibilă autorizarea constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006.

135. Cât timp reprezentarea convențională în fața instanțelor de judecată nu poate constitui obiect de activitate al unei persoane juridice, s-a conchis în sensul că norma de procedură imperativă din art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu permite interpretarea conform căreia o persoană juridică ar putea fi reprezentată în fața instanței printr-o altă persoană juridică, așadar nici prin consilierul juridic al acesteia din urmă.

136. Aceste considerente decisive care sprijină și explicitează Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept indică faptul că soluția adoptată exclude o anumită interpretare a art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, într-o situație juridică determinată, aceea a reprezentării printr-o persoană juridică ce nu are dreptul de reprezentare convențională în fața instanțelor de judecată.

137. Nu rezultă din considerentele deciziei că norma de drept comun în materia reprezentării în judecată ar trebui interpretată în același mod și într-o situație diferită, aceea a reprezentării printr-o persoană juridică căreia o lege specială, precum art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, îi conferă dreptul de reprezentare convențională în fața instanțelor de judecată, respectiv prin consilierul juridic al acesteia din urmă.

138. În limitele prezentei sesizări, care vizează art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă doar prin prisma interpretării date prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se relevă niciun argument pentru care art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000, care permite reprezentarea unei persoane juridice prin intermediul unei alte persoane juridice, respectiv prin consilierul juridic salariat al acesteia din urmă, ar fi contrar art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situația din speță.

139. În acest caz, art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 nu are nici măcar un caracter derogatoriu de la norma de drept comun, dat fiind că nu conține o soluție legislativă diferită în aceeași situație, constituind o normă particulară de reprezentare în judecată prin avocat sau consilier juridic.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 2/2017

Prin Decizia nr. 2/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25.502/3/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 66/2000 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată poate fi asigurată și prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are și calitatea de consilier în proprietate industrială.