La solicitarea Sindicatului Pro Lex, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în data de 26 septembrie a.c. o hotărâre prin care a stabilit că toţi bugetarii trebuiau să fie salarizaţi la nivelul maxim al funcţiei/gradului profesional încă din aprilie 2015, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015.
Practic, prin această hotărâre, obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit interpretarea juridică a legii.
Pro Lex a apelat la această variantă după ce a constatat că practica instanţelor judecătoreşti era neunitară, iar Curtea Constituţională a decis că nu este neconstituţional să existe o diferenţă de salarizare a bugetarilor care îndeplinesc aceleaşi atribuţii, ocupă aceeaşi funcţie, au acelaşi grad profesional, dar sunt salarizaţi diferit. Instituţiile publice, Ministerul Finanţelor Publice şi unele instanţe au interpretat că Legea nr. 71/2015 se aplică doar pentru personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, Consiliului Concurenţei sau Curţii de Conturi.
De succesul Pro Lex beneficiază toţi bugetarii ce nu erau salarizaţi la nivelul maxim al funcţiei înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015.
Sumele de bani ce pot fi obţinute de bugetarii aflaţi în această situaţie, pot depăşi 6.000 lei.
Pro Lex oferă asistenţă juridică gratuită tuturor membrilor şi celor ce vor deveni membri şi ne împuternicesc să-i reprezentăm în instanţă.
Numărul dosarului:
1733/1/2016
Numărul vechi al dosarului:
Părțile din dosar:
SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR PRO LEX ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT MUNTEANU IOAN – Recurent
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 26.07.2016
POLIŢIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI FĂGĂRAŞ – Recurent
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 26.07.2016
Ședințe de judecată:
Complet de judecată: Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept
Numărul documentului de soluționare: 23/2016
Data documentului de soluționare: 26.09.2016
Tipul documentului de soluționare: Hotărâre sesizare prealabilă
Termen 26.09.2016
Soluție: civil – Admite sesizarea
Detalii soluţie: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 28.884/3/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpreta9rea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 indice 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2016.
Extras Lege 284/2010
Art. 2. – (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică:
a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, cât şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
Nota Pro Lex:
Prin lamurirea chestiunii de drept, toate instantele sunt obligate sa tina cont de interpretarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Practic, toti bugetari care au sau vor introduce actiuni in instanta, vor fi salarizati la nivelul maxim al functiei, din aprilie 2015 cand a intrat in vigoare Legea nr. 71/2015 si pana la aplicarea prevederilor OUG nr. 20/2016 (august 2016).
Toti membrii Pro Lex care nu ne-au imputernicit sa-i reprezentam in astfel de procese, sunt rugati sa ne comunice aceste imputerniciri.