Printre numeroasele modificări aduse de noul Cod Civil în materia contractelor regăsim modificări de substanță în cazurile de încetare a contractelor; astfel, modificări față de legislația anterioară regăsim și referitor la denunțarea unilaterală a contractelor.
Deși doctrina și jurisprudența au demonstrat faptul că și sub imperiul vechiului Cod civil s-au putut stipula în contracte clauze de denunțare unilaterală, NCC a adus un element de noutate acestei probleme, reglementând cadrul denunțării unilaterale în cuprinsul său.
Rezoluțiunea unilaterală este o modalitate inedită de desființare a unui contract, fiind reglementată de dispozițiile art. 1552 NCC. Rezoluțiunea unilaterală este acea rezoluțiune care se poate face la cererea părții îndreptățite, adică a părții care și-a executat obligația sau se declară pregătită să o execute, printr-o notificare adresată debitorului care, prin ipoteză, nu și-a executat obligația. Această notificare este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor, prin urmare, creditorul nu mai poate reveni asupra sa. Dacă rezoluțiunea unilaterală este declarată de către creditor prin intermediul unei notificări de punere în întârziere a debitorului (prin care a acordat un termen de grație debitorului, în interiorul căruia debitorul să își execute obligația), nu mai este necesară o nouă notificare, astfel că, de la data expirării termenului acordat debitorului, declarația de rezoluțiune produce efecte și devine irevocabilă.
Pentru a se putea dispune rezilierea, fie că este vorba de reziliere judiciară fie că este vorba de reziliere extrajudiciară, trebuie să fie îndeplinite condițiile legale specifice, nefiind suficientă o simplă manifestare de „opțiune” în acest sens din partea creditorului obligației pretins neexecutate.
Potrivit dispozițiilor art. 1516 alin. 2 NCC, creditorul obligației contractuale neexecutate are într-adevăr un drept de opțiune, putând să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; să obțină rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative sau să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
Rezultă deci că dreptul de opțiune vizează posibilitatea creditorului obligației pretins neexecutate de a alege unul dintre mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea dreptului său. De asemenea, odată manifestată, opțiunea creditorului este irevocabilă, în sensul că acesta nu-și poate schimba alegerea făcută.
Rezoluțiunea/rezilierea unilaterală produce efecte numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile legale, inclusiv cele prevăzute de art. 1516 alin. 2 NCC În caz contrar, notificarea de reziliere nu produce efecte, cu consecința menținerii contractului încheiat între părți. În nici un caz nu s-ar putea susține că notificarea unilaterală de reziliere ar avea oricum ca efect rezilierea contractului, chiar și în lipsa îndeplinirii condiției existenței unei neexecutări din partea debitorului, o asemenea interpretare fiind contrară dispozițiilor art. 1516 C. civ., de natură să ducă la o confuzie nepermisă între rezoluțiunea unilaterală și denunțarea unilaterală a contractului.
În concluzie, declarația de rezoluțiune poate să fie ineficace fie pentru că nu au fost îndeplinite condițiile necesare pentru nașterea dreptului de a emite o asemenea declarație, fie pentru că nu au fost îndeplinite condițiile de fond și formă, legale sau contractuale, pentru emiterea declarației ca act juridic unilateral.
