Codul rutier, modificat 2017

Share:

[vc_row m_bottom=”30″][vc_column][vc_column_text]Guvernul a aprobat în ședința din 18 august 2017, Ordonanța pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Ordonanța introduce conceptul de suspendare a înmatriculării, ce vizează strict o operațiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumul public și nu vizează anularea înmatriculării. În context, vehiculul va figura în continuare înmatriculat pe numele proprietarului/deținătorului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate (care va cuprinde, totuși, o mențiune de suspendare a înmatriculării).

Operațiunea administrativă de suspendare a înmatriculării vehiculului nu exonerează proprietarul acestuia de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului local. Suspendarea înmatriculării nu conduce la suspendarea plății impozitului asupra mijlocului de transport sau la nedatorarea impozitului pe mijlocul de transport.

Situaţiile în care se propune producerea suspendării de drept a înmatriculării sunt următoarele:

  • noul proprietar (cumpărător) nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului;
  • expirarea/anularea inspecției tehnice periodice a vehiculului.

Totodată, actul normativ prevede instituirea unui mecanism potrivit căruia, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar să se înscrie în evidențele autorităţilor competente de înmatriculare simultan cu menționarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni, noul proprietar va fi obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

În cadrul acestui mecanism, organul fiscal care operează scoaterea autovehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar va avea obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informaţii prevăzut de reglementările în materie fiscală în termen de cinci zile lucrătoare autorităţii competente de înmatriculare. Totodată, se propune ca autoritatea competentă de înmatriculare să facă menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

Alte modificări prevăzute de ordonanță sunt:

  • Se instituie reglementarea radierii din oficiu a vehiculelor, în urma notificării primite de la autoritățile competente din ţară sau din celelalte state membre, precum şi de la persoanele juridice autorizate, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz. În cazul radierii vehiculului în aceste condiții, autoritatea competentă îl va informa pe titularul certificatului de înmatriculare cu privire la efectuarea acestei operațiuni în termen de 30 de zile de la radiere.
  • Se stabilește dreptul de acces al Poliției Rutiere la Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate în scopul verificării efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, respectiv a valabilităţii acesteia.
  • Se autorizează Direcţia Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să facă schimb de date cu autoritățile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene, prin obținerea, respectiv furnizarea datelor necesare, în scopul verificării, înaintea înmatriculării unui vehicul, a statutului legal al acestuia în statul în care a fost înmatriculat anterior, în cazul în care există îndoieli asupra situației reale sau juridice a vehiculului. Verificarea împreună cu autoritățile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene se poate realiza inclusiv prin utilizarea unei platforme informatice în scopul facilitării schimbului de informații.

Actul normativ transpune în legislaţia naţională unele prevederi din Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 de modificare a Directivei 1999/37/CE a Consiliului privind documentele de înmatriculare pentru vehicule.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button