Joi, 16 iulie 2020, Curtea Constitutionala a analizat si decis cu unanimitate de voturi că dispoziţiilor art.164 alin.(1) din Codul civil, care au următorul cuprins: „Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească”, sunt neconstitutionale.
În motivarea soluţiei de admitere pronunţate, judecătorii Curtuu au reţinut că măsura de ocrotire a punerii sub interdicţie judecătorească prevăzută de art.164 alin.(1) din Codul civil nu este însoţită de garanţii suficiente care să asigure respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului: “Nu tine cont de faptul ca pot exista diferite grade de incapacitate si nici dediversitatea intereselor unei persoane, nu se dispune pentru o perioada determinata de timp si nu este supusa unei revizuiri periodice”
Prin urmare, Curtea a stabilit că orice măsură de ocrotire trebuie să fie proporţională gradului de capacitate, să fie adaptată la viaţa persoanei, să se aplice pentru cea mai scurtă perioadă de timp, să fie revizuită periodic şi să ţină cont de voinţa şi preferinţele persoanelor cu dizabilităţi.
„De asemenea, la reglementarea unei măsuri de ocrotire, legiuitorul trebuie să ţină cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate, iar deficienţa mintală poate varia în timp. Lipsa capacităţii psihice sau a discernământului poate lua diferite forme, spre exemplu totală/parţială sau reversibilă/ireversibilă, situaţie care reclamă instituirea unor măsuri de ocrotire adecvate realităţii şi care, însă, nu se regăsesc în reglementarea măsurii interdicţiei judecătoreşti”.
Prin urmare diferitelor grade de dizabilitate trebuie să le fie ataşate grade de ocrotire corespunzătoare, legiuitorul în reglementarea măsurilor juridice trebuind să identifice soluţii proporţionale.
Potrivit CCR, „O incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exerciţiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în parte. Orice persoană trebuie să fie liberă să acţioneze în vederea dezvoltării personalităţii sale, statul, în virtutea caracterului său social, având obligaţia de a reglementa un cadru normativ care să asigure respectarea individului, deplina exprimare a personalităţii cetăţenilor, a drepturilor şi libertăţilor lor, a şanselor egale, având ca rezultat respectarea demnităţii umane”
