Marți, 14 martie 2017, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2010 pentru completarea titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.
Potrivit comunicatului instituției, Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2010 pentru completarea titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care exclude aplicarea prevederilor titlului XI al Legii nr.247/2005 în privința persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier agricol în perioada 1 ianuarie-4 martie 2010, este neconstituțională.
Curtea a statuat că persoanele care au solicitat obținerea calității de rentier agricol în perioada 1 ianuarie-4 martie 2010 aveau o vocație pentru obținerea acesteia în temeiul titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr.247/2005, astfel încât excluderea acestora, prin articolul unic al Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr.17/2010, act normativ intrat în vigoare la data de 5 martie 2010, de la aplicare a prevederilor titlului XI al Legii nr.247/2005, încalcă art.15 alin.(2) din Constituție, referitor la principiul neretroactivității legii civile.