CCR. Legea privind efectuarea reținerilor salariale, neconstituțională

Share:

Marți, 29 noiembrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate a Legii privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii, formulată de Guvernul României şi a constatat că legea este neconstituţională, în ansamblul său.

Curtea a reţinut că înlăturarea posibilităţii de valorificare pe calea executării silite a unui titlu executoriu prevăzut de lege, altul decât o hotărâre judecătorească, pune creditorul obligaţiei consacrate de titlul în cauză în situaţia de a pierde dreptul de proprietate, în substanţa sa, ceea ce determină încălcarea prevederilor art.44 alin.(2) din Constituţie, teza referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată.

Mai mult, lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a întregului act normativ supus controlului de constituţionalitate aduce atingere prevederilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5) referitoare la principiul legalităţii.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button