Nulitatea persoanei juridice

Avocat Drept Comercial care asistă clienții din Cluj Napoca și zonele limitrofe de peste 20 de ani.

Nulitatea persoanei juridice este reglementată de dispozițiile Noului Cod Civil român. De asemenea, Legea societăților comerciale reglementează cazurile și efectele nulității societății.

Delimitarea categoriilor de nulități conduce la două tipuri în ceea ce privește persoanele juridice, și anume:

a) nulitate absolută – reprezintă o sancțiune a nerespectării, la momentul încheierii actului juridic, a unei norme juridice care protejează un interes general;

b) nulitate relativă – este o formă de a sancționa nerespectarea, la momentul încheierii actului juridic, a unei norme juridice care protejează un interes individual, particular ori personal.

Cauzele de nulitate sunt prevăzute de Noul Cod Civil român, Acesta stabilește în mod particular faptul că se sancționează cu nulitate absolută nerespectarea următoarelor dispoziții:

  • situația în care actul de înființare a persoanei juridice lipsește ori acesta nu a fost încheiat cu respectarea formei autentice în cazurile prevăzute de lege;

În acest sens, Legea societăților comerciale stabilește faptul că forma autentică a actului constitutiv a unei societăți este necesară în cazul în care printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se regăsește un imobil, în situația constituirii unei societăți în nume colectiv ori a unei societăți în comandită simplă, precum și în situația constituirii prin subscripție publică a unei societăți pe acțiuni.

  • obiectul de activitate este ilicit, contrar bunelor moravuri sau ordinii publice – este firesc ca nerespectarea acestor dispoziții să fie sancționată cu nulitate absolută întrucât interesul protejat de aceste norme juridice au caracter general, obștesc;
  • cazul în care lipsește autorizația administrativă care este necesară înființării persoanei juridice;
  • situația în care actul de înființare nu stabilește sediul, denumirea sau obiectul de activitate al persoanei juridice;
  • actul de înființare a persoanei juridice nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaților ori capitalul social subscris și vărsat;
  • cazul în care au fost încălcate normele juridice referitoare la patrimoniul inițial ori capitalul social minim, subscris și vărsat;

Prin urmare, cauzele de nulitate relativă stabilite de Noul Cod Civil român sunt cele pe care acesta nu le prevede sub sancțiunea nulității absolute, și anume:

  • ipoteza în care toți fondatorii ori asociații au fost incapabili , conform legii, la momentul înființării persoanei juridice;
  • atunci când a avut loc nerespectarea numărului minim de asociați sau fondatori prevăzut de lege;
  • au fost încălcate ale dispoziții legale imperative stabilite sub sancțiunea nulității actului de înființare a persoanei juridice.

Cu toate acestea, se poate observa că unele cauze de nulitate nu pot fi aplicabile decât, spre exemplu, societăților de tip asociativ, atunci când se vorbește despre nerespectarea unor norme juridice referitoare la asociați.

Cazurile de nulitate stabilite de Legea societăților comerciale sunt asemănătoare, acestea făcând referire la nerespectarea următoarelor norme juridice:

  • cazul în care lipsește actul constitutiv sau acesta nu a fost încheiat în formă autentică (exemple în acest sens puteți regăsi în paragrafele anterioare);
  • toți fondatorii au fost incapabili la data constituirii societății;
  • obiectul de activitate al societății este ilicit ori contrar ordinii publice;
  • situația în care lipsește încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societății;
  • lipsa autorizării legale administrative de constituire a societății;
  • actul constitutiv nu stabilește denumirea societății, obiectul de activitate, capitalul social subscris sau aporturile asociaților;
  • nerespectarea prevederilor legale referitoare la capitalul social minim, subscris şi vărsat;
  • nerespectarea numărului minim de asociați stabilit de lege.

Conform dispozițiilor Noului Cod Civil precizate mai sus, nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau declarată de către instanța judecătorească. Începând cu data la care hotărârea judecătorească de declarare sau de constatare a nulității a rămas definitivă, persoana juridică va înceta fără efect retroactiv și va intra în lichidare.

Hotărârea judecătorească va stabili, de asemenea, lichidatorii, iar aceasta va fi comunicată cu scopul de a fi notată în registrele publice în care a fost înregistrată sau menționată persoana juridică.

Fondatorii sau asociații vor fi răspunzători pentru pentru obligațiile născute în sarcina persoanei juridice de la momentul înființării sale și până la data notării hotărârii judecătorești în registrele publice.

Nulitatea relativă a persoanei juridice se poate invoca în termen de un an de la data înregistrării sau înființării sale, însă atât nulitatea relativă, cât și nulitatea absolută, vor putea fi acoperite dacă până la momentul încheierii dezbaterilor în fața primei instanțe de judecată, a avut loc înlăturarea cauzei de nulitate.

În mod asemănător, Legea societăților comerciale prevede faptul că nulitatea unei societăți care a fost înmatriculată în registrul comerțului va putea fi declarată de către tribunal. Mail mult, această lege stabilește că data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de constatare sau de declarare a nulității va reprezenta momentul încetării societății fără efect retroactiv, precum și intrarea sa în procedura lichidării.

În ceea ce privește nulitatea societăților, aceasta poate fi invocată prin intermediul cererii în anulare, însă nulitatea nu va putea fi declarată în ipoteza în care cauza sa, invocată prin intermediul cererii de anulare, a fost înlăturată înaintea punerii concluziilor în fond la tribunal.

Declararea sau constatarea nulității persoanei juridice nu va afecta actele care au fost încheiate anterior în numele său de către organele sale de administrare, fie direct, fie prin reprezentare, însă dispozițiile Noului Cod Civil român prevăd că persoana juridică, fondatorii sau asociații săi nu vor putea să opună nulitatea persoanei juridice terților decât în situația în care se va dovedi că aceștia din urmă aveau cunoștință despre cauza de nulitate în momentul la care a avut loc încheierea actului.

Dispoziții asemănătoare sunt stabilite și de normele prezente în Legea societăților comerciale, iar declararea nulității societății nu va afecta actele încheiate în numele său.

Dacă societatea care a fost declarată nulă va continua însă să existe în fapt, exercitând în acest fel un obiect de activitate, această societate nu va reprezenta decât o societate de fapt, mai precis o formă de simulație.

Trimiteți un mesaj

Completați forma de contact cu informații despre situația dumneavoastră și vă răspundem în maxim 24h.

Lista Servicii

Divorț; Consultanță juridică în materia de divorț; Negociere pentru stabilirea divorțului prin acord; Redactare acțiune de divorț și cereri accesorii privind numele soțiilor după divorț, exercitarea autorității părintești, locuința minorului, etc; Redactare întâmpinare / reconvențională la acțiunea de divorț; Asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești; Ordin de Protecție; Consultanță juridică de specialitate; Redactare cerere ordin de protecție; Asistență și reprezentare în fața instanței de judecată; Partaj; Negociere pentru stabilirea partajului prin acord; Consultanță juridică în probleme specifice partajului; Asistență și reprezentare juridică în partajul bunurilor comune; Redactare acțiune / întâmpinare / cerere reconvenționala partaj; Împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei sau după desfacerea acesteia; Redactare de tranzacții; Obținere Acte; Obținere copie legalizată după hotărârea de divorț, de stabilire pensie de întreținere, stabilire domiciliu minor etc.; Obținere acte de stare civilă (certificate de căsătorie, de naștere, celibat etc.); Apostila; Acțiuni diverse; Redactare și susținere acțiune în stabilirea / tăgăduirea paternității copilului din căsătorie sau din afara căsătoriei; Redactare acțiune și reprezentare în procedura de încredințare minori; Redactare și susținere acțiune de stabilire domiciliu minor; Redactare și susținere acțiune de punere sub interdicție sau curatela; Recunoașterea în România a sentințelor pronunțate în străinătate – Exequator.

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button