Plângere contra companiei aeriene în caz de zbor anulat sau întârziat

Share:

Pasagerii români pot folosi un formular special de plângere contra companiei aeriene în caz de zbor anulat sau întârziat, de refuz la îmbarcare, pe care, în cazul unei soluții întârziate sau uneia nesatisfăcătoare, îl pot trimite chiar Autorității Naționale de Protecția Consumatorului (ANPC), dacă incidentul a avut loc în țară.

Formularul de pe site-ul ANPC poate fi folosit pentru a trimite o plângere unei companii aeriene și/sau Autorității, atunci când există motive întemeiate pentru a reclama încălcarea drepturilor în situațiile de întârzieri prelungite, anulări de zboruri, refuz de îmbarcare sau declasare. Plângerea trebuie adresată însă, mai înainte, companiei.

Dacă nu se răspunde în termen de șase săptămâni sau în cazul în care răspunsul nu e satisfăcător, formularul poate fi trimis la ANPC (poate fi folosită o copie a originalului trimis companiei). Formularul se adresează ANPC doar dacă incidentul a avut loc în România. Altfel, formularul se trimite autorităților competente din statul străin, într-o limbă străină.

Formularul va cuprinde datele zborului, ale pasagerului, precum și secțiuni prin care se individualizează problema, unde trebuie bifate căsuțele corespunzătoare.

„Și alte tipuri de plângeri, precum recuperarea bagajelor, modificări ale orarului de zbor cu mai mult de 14 zile înainte de data călătoriei sau probleme legate de emiterea biletelor, trebuie trimise mai întâi companiei aeriene în cauză. În cazul în care nu primiți un răspuns sau dacă nu sunteți satisfăcut de răspunsul primit, puteți contacta, pentru indicații suplimentare, centrele europene ale consumatorilor din orice stat membru”, informează ANPC.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button