”Potrivit art.260 alin. 3 C.pr. fisc. (art. 172 alin. 3 OG92/2003) contestația la executare poate fi fãcutã și împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanțã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicțional și dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.
Tribunalul reține cã instanța de fond a admis contestația la executare ca urmare a faptului cã a constatat cã sumele stabilite în titlul executoriu nu ar fi fost datorate de debitor.
Având în vedere dispozițiile art.260 alin. 3 C.pr. fisc. (art. 172 alin. 3 OG 92/2003), tribunalul apreciază că prima instanță nu putea analiza în cadrul procesual determinat de contestația la executare, fondul titlului executoriu și modalitatea în care a fost stabilită suma datorată întrucât pentru asemenea apărări exista o altă procedură prevăzută de lege – respectiv art. 268 și urm. C.pr.fisc. (art. 205-206 din OG 92/2003) iar, în defintiv, instanța de contencios administrativ și fiscal era cea care se putea pronunța asupra modalității de stabilire a obligației fiscale.
În cauză, titlul de creanță a fost comunicat debitorului așa cum reiese din înscrisrile de la filele 29-33 dosar apel, neexistând dovezi din care să reiesă că acesta a fost contestat, astfel încât apărările referitoare la modalitatea de stabilire a obligației fiscale nu mai pot fi invocate pe cale contestației la executare, instanței de executare revenindu-i sarcina de a verifica numai legalitatea actelor de executare propriu-zise.
În afara apărărilor legate de modalitatea stabilire a obligației fiscale, contestatorul nu a invocat alte aspecte de nelegalitate ale executării silite propriu-zise astfel încât în temeiul art. 480 C.pr. civ., tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentința atacată și va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată.” (Tribunalul Teleorman, Decizia civilă nr. 19/2017, www.rolii.ro)
