Cazinourile nu mai pot face reclamă la premiile jocurilor de noroc

Share:

Incepand cu 10 noiembrie 2018 regulile după care se desfășoară activitatea sălilor pentru jocuri de noroc urmează să se modifice, iar cei ce organizează acest tip de activități vor avea noi obligații, dar și restricții, inclusiv interdicția de a afișa premiile ce pot fi câștigate în respectiva sală de jocuri. Astfel, cei care mai fac reclamă la premiile jocurilor de noroc, în exteriorul incentelor proprii, vor risca amenzi de până la 100.000 de lei și revocarea licenței.

Aceste modificări ce vizează domeniul jocurilor de noroc sunt introduse prin Legea nr. 250/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc. Documentul a primit votul deputaților în luna octombrie 2018, după ce acesta trecuse de Senat spre sfârșitul anului 2015 și a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Actul normativ aduce o serie de obligații noi pentru cei ce organizează jocuri de noroc. Astfel, potrivit documentului, cei ce dețin cazinouri sau săli pentru jocuri de noroc nu vor mai putea afișa în afara acestora ce premii s-ar putea câștiga.

Mai exact, actul normativ prevede că se interzice afișarea în exteriorul locațiilor de jocuri de noroc a valorilor sau bunurilor acordate prin bonusuri, promoții sau «jack-pot»-uri reale sau simulate”.

Așadar, după intrarea în vigoare a documentului, deținătorii de săli destinate jocurilor de noroc nu vor mai putea afișa la intrarea sau în apropierea acestora, așa cum se întâmplă în prezent, banere sau afișe cu sumele ce se pot câștiga jucând în acea sală. Totodată, aceștia nu vor mai putea prezenta nici premiile ce pot fi câștigate, care, de cele mai multe ori, vin sub forma unor mașini sau produse electronice.

Pentru nerespectarea interdicției de a afișa sumele sau premiile ce pot fi câștigate de către jucători, deținătorii cazinourilor sau sălilor destinate jocurilor de noroc riscă, potrivit actului normativ, amenzi între 50.000 și 100.000 de lei, plus, în cazurile grave, revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc.

Această modificare a fost propusă, conform inițiatorilor, pentru protecția celor ce obișnuiesc să riște, de multe ori, sume importante și pentru a nu le induce acestora senzația unor câștiguri mari, adică pentru a nu încuraja participarea la astfel de jocuri.

De asemenea, aceștia consideră că practicile de încurajare a participării la jocurile de noroc “nu sunt uniforme, situații care pot da naștere la aspecte de neconcurențialitate între operatori”.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button