Posibilitatea instanţei de a introduce din oficiu partea responsabilă civilmente în procesul penal

Share:

”Interpretarea strictă a dispoziţiilor art. 21 C.p.p., precum şi principiul legalităţii procesului penal, prev. de art. 2 C.p.p., conform căruia procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege, determină următoarele axiome:

  • în cazurile în care persoana prejudiciată nu este lipsită de capacitate de exerciţiu, respectiv nu are capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul nu poate introduce din oficiu partea responsabilă civilmente în procesul penal în cursul urmăriri penale şi nu poate cere introducerea acesteia în procesul penal de către instanţă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 21 alin. 2 C.p.p., după cum nici nu poate, nu are dreptul de exercita acţiunea civilă în numele şi interesul părţii civile cu capacitate deplină de exerciţiu, nefiind îndeplinite condiţiile art. 19 alin. 3 C.p.p.;
  • instanţa de judecată nu poate introduce din oficiu partea responsabilă civilmente în procesul penal înainte sau după începerea cercetării judecătoreşti, indiferent dacă persoana vătămată este sau nu lipsită de capacitate de exerciţiu, respectiv indiferent dacă are sau nu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Legea procesual penală nu reglementează o situaţie în care instanţa de judecată să aibă dreptul ori îndatorirea de a exercita din oficiu acţiunea civilă sau de a introduce din oficiu partea responsabilă civilmente în proces.

Din acest punct de vedere apelul Ministerului Public prin care se invocă lipsa de rol activ pretins manifestată de prima instanţă este nefondat, întrucât acest principiu nu mai este reglementat în legea procesual penală, respectiv actualul cod de procedură penală, neexistând nici o dispoziţie normativă care să oblige sau să îi permită instanţei exercitarea din oficiu a acţiunii civile. În materia laturii civile obligaţia organului judiciar este prevăzută de art. 20 alin. 1 C.p.p., numai în ceea ce priveşte aducerea la cunoştinţa persoanei vătămate a dreptului de a se constitui parte civilă.” (Curtea de Apel Craiova, Decizia penală nr. 1205/2016, portal.just.ro)


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button