Vânzarea unui imobil ipotecat atribuit la licitație creditorului nu este o operațiune supusă TVA

Share:

Prin decizia preliminară în cauza C-655/19, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că un împrumutător căruia i-au fost atribuite niște imobile ipotecate ale împrumutatului, la o licitație, și care a vândut, ulterior, acele bunuri nu a fost implicat într-o activitate economică.

Astfel, această tranzacție nu ar fi suficientă să îl transforme pe creditorul căruia i-au fost atribuite imobilele respective într-un plătitor de taxă pe valoare adăugată (TVA). Interpretarea CJUE pornește de la o situație din România, în care Fiscul a considerat contrariul: că persoana care a vândut imobilele atribuite trebuia să plătească TVA.

La baza acestei decizii a CJUE stă o situație din România, în care Fiscul a considerat că persoana care a vândut imobilele trebuie să plătească TVA la aceste tranzacții și, astfel, l-a obligat pe vânzător să plătească taxa, împreună cu dobânzi și penalități de întârziere. În esență, organul fiscal a considerat că activitatea desfășurată era una cu caracter economic, iar acest lucru a generat obligația de plată a TVA.

Însă, CJUE nu a fost de acord cu interpretarea ANAF: „operațiunea prin care unei persoane i se atribuie un imobil urmărit silit în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate în vederea recuperării unui împrumut acordat anterior, iar ulterior aceasta procedează la vânzarea imobilului menționat nu constituie în sine o activitate economică atunci când operațiunea respectivă ține de simpla exercitare a dreptului de proprietate, precum și de buna gestionare a patrimoniului privat, astfel încât persoana respectivă nu poate, în temeiul acestei operațiuni, să fie considerată persoană impozabilă”.

Limbajul tehnic al Curții ar putea să creeze confuzie, dar, CJUE spune că vânzarea imobilelor atribuite la licitație a fost o modalitate prin care împrumutătorul și-a recuperat pierderile pe care le-a suferit atunci când nu i-a fost rambursat împrumutul la timp. Modul prin care a ales să facă acest lucru a fost prin vânzarea bunurilor atribuite.

De aceea, trebuie separată această acțiune de idee de activitate economică (fapte de comerț, de exemplu). Da, achiziționarea și vânzarea de imobile pot reprezenta asemenea activități economice, dar nu este suficient să fie calificate, ca atare, doar pentru că ele au avut loc. Contează contextul, iar în exemplul de mai sus se vede că nu discutăm de ceva comercial, ci de ceva ce ține de recuperarea unor sume de bani.

„În aceste condiții, trebuie să se considere că operațiunile juridice efectuate de împrumutător țin de gestionarea unui patrimoniu privat din moment ce, după cum reiese din informațiile de care dispune Curtea și care trebuie verificate de instanța de trimitere, în primul rând, persoana interesată avea ca obiectiv recuperarea creanțelor sale și reconstituirea patrimoniului său și, în al doilea rând, nu a întreprins demersuri active de comercializare a terenului. Rezultă că persoana interesată nu poate fi considerată persoană impozabilă în scopuri de TVA, în sensul articolului 9 alineatul (1) primul paragraf din Directiva TVA, pentru vânzările de imobile în discuție în litigiul principal, astfel încât aceste operațiuni nu ar fi trebuit să fie supuse taxei menționate”, a mai reținut CJUE (paragraful 39 al deciziei).

Avocat Alina Szilaghi

Cabinetul de avocat Alina Szilaghi vă poate acorda sprijin în următoarele:

  • Legalizarea hotărârilor judecătorești ce urmează sa fie puse in executare silita;
  • Redactarea cererilor de executare silita și de întoarcere a executării;
  • Înregistrarea acestora la biroul executorului judecătoresc;
  • Urmărirea întregii proceduri pana la recuperarea integrala a sumelor menționate in titlul executoriu (hotărârea judecătorească) si menținerea legăturii cu executorul judecătoresc pe parcursul întregii executări silite;
  • Identificarea modalităților optime de urmărire silită (poprire, mobiliară, imobiliară) și solicitarea către executorul judecătoresc de a realiza interogări/adrese către toate instituțiile bancare si autoritățile centrale și locale din care pot rezulta informații privind venituri, bunuri mobile și imobile ale debitorilor;

Dacă doriți inițierea unor demersuri în acest sens, ne puteți contacta:
TELEFON (+4) 0746 652 986 sau email: [email protected]


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button