Cum poți reclama la ANPC abuzurile recuperatorilor de datorii

Share:

Persoanele fizice au posibilitatea legală de a reclama, la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), încălcarea legislației consumatorilor. În contextul în care recuperatorii de creanțe au de-acum interdicții referitoare la contactarea datornicilor, vă prezentăm ce procedură trebuie urmată la transmiterea reclamațiilor.

Începând de astăzi, recuperatorii de creanțe au anumite interdicții în relația cu datornicii, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016. Mai exact, aceștia nu mai au voie să contacteze consumatorii între orele 20:00 și 09:00 sau la locul de muncă. Totodată, este interzisă „contactarea, în legătură cu recuperarea creanțelor, a oricărei altei persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului”, așa cum dispune actul normativ, precum și amenințările și tehnicile de hărțuire sau abuz.

Încălcarea acestor interdicții poate fi sancționată drastic de către inspectorii ANPC, fie la sesizarea consumatorilor sau a asociațiilor de consumatori, fie din oficiu, prevede ordonanța de urgență indicată. Concret, amenzile pot ajunge, în funcție de situație, până la 100.000 de lei. Pentru a veni în ajutorul cetățenilor, ANPC pune la dispoziția consumatorilor două modalități de a face reclamații: depunerea în scris la comisariatele teritoriale sau transmiterea online.

Reclamațiile trebuie să fie depuse în nume personal, altfel nu sunt luate în considerare, este specificat pe site-ul ANPC. Totodată, de reținut este că, înainte de a depune o sesizare, consumatorii sunt sfătuiți să încerce să rezolve problema în mod amiabil. Pentru depunerea reclamațiilor în scris, persoanele fizice trebuie să se adreseze comisariatelor teritoriale ANPC din toată țara, ale căror date de contact sunt disponibile aici. Referitor la transmiterea online, sesizările pot fi făcute folosind formulatul electronic disponibil aici.

Autoritățile și instituțiile publice sesizate sunt obligate, conform Ordonanței Guvernului nr. 27/2002, să comunice răspunsul (indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă), în cel mult 30 de zile de la data înregistrării reclamației. „În situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o cercetare mai amănunțită, conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul (…) cu cel mult 15 zile, este punctat în actul normativ.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button