Dobandire Cetatenie Romana

Dobândire Cetățenie Română

Cabinet de avocat “Szilaghi Alina” oferă reprezentare și consultanță juridică în vederea obținerii sau redobândirii cetățeniei române. Totodată, ne ocupăm de obținerea actelor de stare civilă, precum și orice alte acte, de pe întreg teritoriul României, pentru completarea dosarului de obținere al cetățeniei române. Asigurăm reprezentare la completarea, depunerea și ridicarea dosarului.
Cetățenia română se poate dobândi în următoarele moduri: naștere, adopție si acordare la cerere.

Vom exemplifica in cele ce urmează dobândirea cetățeniei române la cerere sau redobândirea acesteia de către persoanele ce și-au pierdut-o înainte de decembrie 1989.

Cetățenia română se acorda la cerere persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele condiții:

  • s-a născut si domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază in condițiile legii pe teritoriul statului roman de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este căsătorit si conviețuiește cu un cetățean roman, de cel putin 5 ani de la data căsătoriei;
  • dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nu intreprinde sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatii nationale si declara ca nici în trecut nu a întreprins asemenea actiuni;
  • a implinit varsta de 18 ani;
  • are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor;
  • este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman;
  • cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra în viata sociala;
  • cunoaste prevederile Constitutiei Romaniei.

Termenele prevazute mai sus pot fi reduse pana la jumatate in cazul in care solicitantul este o personalitate recunoscuta pe plan international ori a investit in Romania sume care depasesc 500.000 euro.

Redobandirea cetateniei romane de catre fostii cetateni romani care înainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetatenia romana din motive neimputabile lor sau aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si descendentii acestora pana la gradul II pot redobandi. ori li se poate acorda cetatenia romana, la cerere, cu pastrarea cetateniei straine si stabilirea domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate, daca indeplinesc conditiile:

  • dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nu intreprinde sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatii nationale si declara ca nici în trecut nu a intreprins asemenea actiuni;
  • a împlinit varsta de 18 ani;
  • este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau în strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman;
  • cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala;

Procedura de dobandire a cetateniei romane:

Cererea de acordare a cetateniei romane se adreseaza comisiei pentru constatarea conditiilor de acordare a cetateniei, care functioneaza pe langa Ministerul Justitiei. Examinarea cererii de catre comisie se va putea face numai dupa trecerea de 30 de zilede la data publicarii acesteia.

In vederea solutionarii cererii, comisia poate dispune de:

  • invitarea petitionarului pentru completarea actelor, pentru orice explicatii, precum si la interviu. Neprezentarea nejustificata a acestuia la doua termene consecutive atrage respingerea cererii ca nesustinuta;
  • solicitarea de relatii de la orice autoritati;
  • citarea oricarei persoane care ar putea da informatii folositoare.

Cabinet de avocatura “Szilaghi Alina” are o vasta experienta in ceea ce priveste obtinerea sau redobandirea cetateniei romane. Va vom acorda asistenta necesara in vederea definitivarii procesului de dobandire cetatenie romana si obtinerea unui pasaport romanesc. 

Dobandire Cetatenie Romana

Cabinetul de avocat Alina Szilaghi oferă servicii complexe de consultanță, asistență și reprezentare în materia obtinerii vizelor pentru Romania.

Solicitare Consultanță

Call Now Button