Timbrul de mediu dispare: 5 întrebări și răspunsuri esențiale pentru orice (viitor) proprietar de mașină

Share:

Timbrul de mediu va fi eliminat definitiv din legislație în prima zi a lunii februarie 2017, conform Legii nr. 1/2017, astfel că nu va mai trebui plătit de către proprietarii de mașini. Totuși, cititorii publicației noastre au mai multe nelămuriri legate de eliminarea acestei taxe, motiv pentru care explicăm astăzi unele neclarități apărute în spațiul public.

1. Până la 31 ianuarie 2017 mai trebuie să plătesc timbrul de mediu?

Da. Timbrul de mediu încă este în vigoare în acest moment, astfel că trebuie plătit până la data de 31 ianuarie 2017. Taxa urmează să fie eliminată complet abia de la 1 februarie 2017.

2. De la 1 februarie 2017 mai trebuie să plătesc timbrul de mediu?

Nu. Începând cu data de 1 februarie 2017, ordonanța de urgență ce reglementează timbrul de mediu va fi abrogată. Astfel, proprietarii de mașini nu vor mai fi nevoiți să achite această taxă (în principal) la prima înmatriculare sau la prima vânzare a unui autovehicul. Însă doar dacă înmatricularea sau vânzarea se fac începând cu prima zi a lunii februarie 2017.

3. Timbrul de mediu va fi înlocuit de o altă taxă?

Nu. Cel puțin momentan, timbrul de mediu va fi eliminat complet și nu va fi înlocuit cu nicio altă taxă. Așadar, de la 1 februarie 2017 nu va mai trebui achitată nicio taxă de mediu la prima înmatriculare sau la prima vânzare a unui autoturism.

4. Dacă am plătit deja timbrul de mediu, pot cere banii înapoi?

Pe cale administrativă, nu, acest lucru este imposibil atât în prezent, cât și de la 1 februarie 2017. Totuși, având în vedere că timbrul de mediu a fost declarat parțial ilegal de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, restituirea taxei poate fi cerută în instanță.

5. Totuși, Guvernul va da vreodată banii înapoi fără să fie nevoie de un proces în instanță?

În principiu, da. Fostul Guvern a explicat anul trecut că a început să analizeze problema restituirii timbrului de mediu achitat de proprietarii de mașini începând din martie 2013. Astfel, cel puțin teoretic, noul Executiv ar trebui să vină în viitorul apropiat cu o procedură administrativă de restituire a taxei.


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button