RIL admis. Competența poliției locale de a aplica sancțiuni în domeniul circulației rutiere

Share:

[vc_row m_bottom=”30″][vc_column][vc_column_text]În Monitorul Oficial cu numărul 750 din 19 septembrie 2017 a fost publicată Decizia ÎCCJ-RIL nr. 11/2017 prin care instanța supremă a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.

În considerentele deciziei, ÎCCJ a reținut:

”Referitor la situaţia concretă pentru care a fost identificată practică judiciară neunitară sunt incidente prevederile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice”.

Raportat la acest text de lege, fapta săvârşită de persoane fizice, constând în necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus, constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 195/2002.

În mod similar, fapta săvârşită de persoane juridice, constând în necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. (…)

Potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră. (…)

Potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, pe lângă multe alte atribuţii, poliţia locală constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.

Această normă este derogatorie de la norma generală, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind de strictă interpretare, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Este, însă, evidentă intenţia legiuitorului de a da şi în competenţa poliţiei locale atribuţia de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, precum şi dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.

În exercitarea acestei competenţe, potrivit art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 155/2010, poliţistul local are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori dacă sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală. (…)

Legiuitorul nu a stabilit, în mod expres, în competenţa poliţiei locale atribuţia de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, şi nici de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.

Or, vidul legislativ nu se poate complini prin adoptarea, de către autorităţile administraţiei publice locale, a unor acte normative secundare, în materia constatării contravenţiilor la circulaţia rutieră, reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002(…)

În acest context, este importantă clarificarea noţiunii de „poliţist rutier”, sens în care se evidenţiază dispoziţiile art. 177 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „Poliţiştii rutieri sunt ofiţerii şi agenţii de poliţie specializaţi şi anume desemnaţi prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţei Române”.

În concret, norma legală indicată instituie îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru calitatea de poliţist rutier, şi anume, pe de o parte, să fie ofiţer sau agent de poliţie specializat, iar, pe de altă parte, să fie desemnat prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţei Române.

Dacă prima condiţie ar putea fi considerată ca fiind îndeplinită de un poliţist local, prin prisma prevederilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 155/2010, potrivit cărora poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere sunt obligaţi să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cea de-a doua condiţie rămâne neîndeplinită.

În concluzie, nu se poate pune semnul egalităţii între poliţistul rutier şi poliţistul local, competenţele acestuia din urmă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice fiind limitate şi expres prevăzute de lege. (…)

Rezultă că, în condiţiile legislative actuale, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.”

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]


Share:

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Avocat Alina Szilaghi
Dorobantilor 89, bl. X3, sc. 1, ap. 2, Cluj Napoca, CJ, Romania

Call Now Button