• 0746 652 986

Imposibilitatea tatălui de a-și vizita copilul contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului

În hotărârea din 23 martie 2017 în cauza Endrizzi împotriva Italiei (cererea nr. 71660/14), Curtea Europeană a Drepturlor Omului, în unanimitate, a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenție.

Cauza privește imposibilitatea reclamantului de a-și exercita drepturile de contact cu fiul său, în ciuda deciziilor instanțelor judecătorești.

În speță, CEDO notează în primul rând că, de la momentul separării cuplului (iulie 2005), mama s-a mutat cu copilul, în vârstă de șase luni, la distanță de o mie de kilometri de locul de reședință al reclamantului. În conformitate cu acordul dintre părți, autoritatea părintească revenea ambilor părinți, reședința principală a copilului stabilindu-se la mamă, reclamantul beneficiiund de drepturile de vizitare și cazare. Curtea observă că mama s-a opus foarte devreme dreptului de vizită al reclamantului și oricărei relații între el și copil.

În 2007, mama a depus o primă plângere împotriva reclamantului pentru abuz sexual asupra copilului. Această plângere a fost clasată în 2008. Mai târziu, în 2008, mama a depus a doua plângere, iar parchetul a luat decizia de clasare a plângerii abia trei ani mai târziu. În același timp, a fost inițiată o procedură vizând decăderea reclamantului din drepturile părintești, iar întâlnirile dintre tată și fiu au fost întrerupte.

Curtea notează că, în 2011, experții au stabilit că copilul nu a fost abuzat sexual și au subliniat că era afectat de conflictul dintre părinții săi și de abuzul psihologic. Prin urmare, instanța, ținând cont de clasarea plângerii penale, a decis că nu era nevoie să interzică contactul între reclamant și fiul său. Curtea observă faptul că, între august 2011 și aprilie 2015, nu a avut loc nicio întâlnire și nu au fost luate măsuri pentru a restabili legătura dintre reclamant și fiul său. Curtea consideră că un răspuns rapid la această situație ar fi fost necesar, având în vedere impactul trecerii timpului, în astfel de cazuri, care poate împiedica reînnoirea relației dintre părinte și copil.

CEDO notează că, ulterior, în 2015, instanța după ce a constatat situația foarte dificilă a copilului care nu-și mai văzuse tatăl de mai mulți ani, a cerut serviciului de neuropsihiatrie un raport privind punerea în aplicare a deciziei instanței din 2011. Expertul numit de instanța de judecată a sugerat o reluare a întâlnirilor între reclamant și copil și urmărirea psihologică a copilului.

Curtea notează, de asemenea, că, în 2016, pentru a împiedica orice întâlnire între reclamant și fiul său, mama a solicitat instanței întreruperea vizitelor ca urmare a noilor suspiciuni de abuz sexual. După ce a solicitat serviciilor sociale să investigeze situația familiei, instanța și-a declinat competența.

Curtea observă că situația continuă și, în prezent, reclamantul nu poate avea contact cu fiul său.

Curtea constată că reclamantul a încercat să stabilească un contact cu fiul său din 2007, și că, în ciuda deciziilor instanțelor care i-au recunoascut dreptul de vizită, el nu și-a putut exercita acest drept din cauza opoziției mamei copilului și a plângerilor penale de agresiune sexuală depuse de aceasta.

Curtea recunoaște că autoritățile se confruntă cu o situație foarte dificilă din cauza tensiunilor dintre reclamant și fosta soție însă consideră, totuși, că lipsa de cooperare între părinții separați nu poate dispensa autoritățile să pună în aplicare toate mijloacele posibile pentru a permite menținerea legăturilor familiale.

Curtea consideră că autoritățile nu au demonstrat diligența care se impunea în acest caz și nu au luat măsuri adecvate pentru a crea condițiile necesare realizării depline a dreptului de vizită al tatălui copilului.

CEDO observă că instanțele au tolerat timp de aproximativ șapte ani ca mama, prin comportamentul său, să împiedice stabilirea unei relații reale între reclamant și copil.

Curtea constată că desfășurarea procedurii în fața instanței a constat într-o serie de măsuri automate și stereotipe, cum ar fi anchete succesive și monitorizarea familiei de către serviciile sociale, astfel autoritățile au permis să se consolideze o situație de facto instalată în ciuda deciziilor judecătorești.

Având în vedere cele de mai sus și în pofida marjei de apreciere a statului pârât în ​​materie, Curtea consideră că autoritățile naționale nu au depus eforturi adecvate și eficiente pentru a asigura respectarea dreptului de vizită al reclamantului și nu au ținut cont de dreptul acestuia la respectarea vieții de familie.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție.

Curtea Europeană a obligat statul italian să plătească reclamantului 15.000 euro -daune morale.

PROGRAMĂRI

Adresa:

Nicolae Bălcescu 23,
Cluj Napoca, Cluj,
400160, Romania

Telefon:

0746 652 986

Whatsup:

0746652986

Ore funcționare:

Luni-Vineri 8.30 – 18
Sambata-Duminica inchis