• 0746 652 986

Creanțele cesionate de bănci la recuperatori nu pot fi puse în executare! Decizie definitivă de la Cluj

Caz clasic de credit de nevoi personale presupus cesionat de bancă unui SRL care să recupereze presupusa sumă neplătită. Mii de români se confruntă cu această problemă, trezindu-se executați de tot felul de firme de recuperare. Aceștia e bine să știe că doar băncile îi pot executa silit, nu și diversele entități către care se cesionează creanțele. Cel puțin asta arată motivarea unei decizii de la Tribunalul Specializat Cluj.

Contractul de credit bancar pentru nevoi personale a fost închiat la data de 31 octombrie 2007 cu Banca Comercială Română SA, prin Sucursala Cluj, care a acordat un credit în valoare de 50.000 euro.  Pentru garantarea creditului a fost încheiat contract de ipotecă asupra unui apartament situat în Cluj Napoca.

În urma întârzierilor la plata ratelor scadente, BCR a emis Notificarea nr.13316261/14.10.2009 comunicată prin poştă prin care a notificat debitoarea B.B.L ca, în termen de 7 zile lucrătoare de la trimiterea notificării să achite întreaga sumă de 1706,85 euro sau întreaga creanţă va fi considerată de drept exigibilă, iar întreg soldul datorat va fi declarat scadent anticipat. Cum creanţa de 1706,85 euro nu a fost achitată în termenul indicat, creditul a fost declarat scadent anticipat, iar creanţa a fost cesionată către SC Suport Colect SRL, care a dobândit calitatea de creditor, potrivit Contractului de cesiune de creanţe nr.J1045/02.11.2009. Asociatul unic din Suport Colect este chiar BCR.

În baza contractului de cesiune, Suport Colect împreună cu BCR Bucureşti au comunicat debitoarei B. şi garanţilor ipotecari faptul că, începând cu data notificării urmează să efectueze plata creanţei cedate în valoare de 51.230 euro, împreună cu orice drepturi, fructe şi beneficii viitoare aferente acesteia în contul cesionarului Suport Colect SRL.

În septembrie 2010, între Suport Colect şi debitor a fost încheiat un angajament de plată a creanţei rezultând din Contractul de credit, prin care s-a convenit că suma datorată la data semnării actului este de 51.939 euro. S-a convenit ca suma datorată să fie achitată în 12 rate lunare a câte 505 euro. Debitorii nu şi-au executat în totalitate obligaţia asumată prin contractul de credit şi angajamentul de plată astfel încât, prin cererea de executare silită imobiliară şi prin poprire înregistrată la SCPEJ Morari şi Asociaţii, firma a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare silită. Precizăm că la acea dată creanţa era în cuantum de 48.046 euro.

Judecătoria Cluj-Napoca a încuviinţat executarea silită împotriva debitorilor, astfel că a fost demarată procedura executării silite, fiind somaţi să achite în termen de o zi de la data primirii somație suma de 48.046 euro reprezentând contravaloare credit şi dobânzi calculate până la data de 12.07.2012+ dobânzi în continuare până la data achitării integrale a datoriei+ 7.985,45 lei onorariu şi cheltuieli de executare+ 1896,24 lei TVA aferent onorariului şi cheltuielilor de executare.

Oamenii disperați au atacat sentința cu recurs la Tribunalul Specializat Cluj, care le-a dat dreptate.

”Instanţa de fond a plecat de la premise greşite atunci când a considerat că titlul executoriu pentru urmărirea silită a creanţei ce face obiectul dosarului execuţional nr. 481/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Morari şi Asociaţii îl reprezintă contractul de credit nr. 3297/07.11.2007.

Izvorul juridic al litigiului şi al urmăririi silite îl constituie contractul de cesiune de creanţe nr. J1045/02.11.2009 şi înscrisul sub semnătură privată denumit „Angajament de plată a creanţei” din data de 30.09.2010, care nu constituie titluri executorii. Importanţa deosebirii dintre cele două obiecte ale cesiunii îl reprezintă efectul juridic diferit în ceea ce priveşte curgerea dobânzii şi modalitatea de recuperare a creanţei pe calea executării silite.

In cazul unei eventuale cesiuni de contract de credit bancar dobânda ar continua să curgă potrivit graficului iniţial de rambursare a creditului, iar acest contract ar constitui titlu executoriu pentru întreaga creanţă, pe când, în cazul cesiunii de creanţă, dobânda nu mai continuă să curgă potrivit graficului iniţial de rambursare a creditului, contractul de credit bancar încetându-şi efectele ca urmare a cesiunii, iar contractul de cesiune de creanţă nu constituie titlu executoriu.”

Acesta a explicat de ce, prin cesiune, banca a renunțat la dreptul de a executa silit debitul: ”Cesiunea creanţei rezultând din contractul de credit bancar a determinat naşterea a două raporturi juridice diferite între părţi, unul între bancă şi debitor, respectiv unul între creditorul cesionar şi debitor. Contractul de cesiune nu constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispoziţiile Codului civil vechi (în vigoare la data realizării cesiunii), astfel că, cesionarul trebuie să realizeze dreptul dobândit prin această operaţiune de achiziţionare de creanţe bancare neperformante printr-un demers procesual nou în contradictoriu cu debitorul cedat, în condiţiile în care banca cedentă a renunţat la toate atributele creanţei rezultate din contractul de credit.

Cesionarul este terţ faţă de contractul de credit. Adresându-se cesionarului, banca a renunţat la dreptul de a executa silit debitul în cauză. Intimata a dobândit un drept de creanţă împotriva recurenţilor în temeiul contractului de cesiune şi nu în temeiul contractului de credit încheiat de noi cu banca împrumutătoare.

Prin „dobândirea” creanţei de către cesionarul ce nu deţine calitatea de instituţie de credit cu obiect de activitate principal creditarea, caracterul intuitu personae al contractului de credit nu se transmite şi cesionarului neprofesionist în materie de creditare, iar contractul de cesiune nu reprezintă titlu executoriu.”, a susținut avocatul Iuga.

Motivarea Tribunalului Specializat Cluj

Prin sentinţa civilă nr. 12312/2013 pronunţată la data de 19.09.2013 în dosarul nr. 29507/211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorii B. Bianca, B. Matei, B. Aurica Voichiţa, în contradictoriu cu intimata SC SUPORT COLECT SRL, privind anularea formelor de executare silită din dosar execuţional nr.481/2012 al SCPEJ Morari şi Asociaţii, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 31.10.2007 a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.3297/31.10.2007 prin care Banca Comercială Română SA, prin Sucursala Cluj a acordat o facilitate de credit în valoare de 50.000 euro contestatoarei Botiş Bianca Lorena, în calitate de „ împrumutat”.

Contractul de credit bancar pentru nevoi personale a fost semnat şi de către contestatorii Botiş Matei şi Botiş Aurica Voichiţa, în calitate de garanţi.

Pentru garantarea creditului a fost încheiat Contractul de ipotecă nr.3297/07.11.2007,autentificat sub nr.4460/07.11.2007 de BNP Mariana Buta, asupra imobilului apartament nr.13, situat în Cluj Napoca, str………., înscris în CF …….. Cluj Napoca, A+1, nr.top 24343/S/XIII.
În urma întârzierilor la plata ratelor scadente, BCR a emis Notificarea nr.13316261/14.10.2009 comunicată prin poştă prin care a notificat debitoarea B. Bianca Lorena ca, în termen de 7 zile lucrătoare de la trimiterea notificării să achite întreaga sumă de 1706,85 Euro sau întreaga creanţă va fi considerată de drept exigibilă, iar întreg soldul datorat va fi declarat scadent anticipat.Cum creanţa de 1706,85 Euro nu a fost achitată în termenul indicat, creditul a fost declarat scadent anticipat, iar creanţa a fost cesionată către SC SUPORT COLECT SRL, care a dobândit calitatea de creditor, potrivit Contractului de cesiune de creanţe nr.J1045/02.11.2009. Declararea debitului scadent anticipat, conferă obiectului contractului de cesiune o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Această cesiune de creanţă a fost notificată debitoarei, fapt necontestat de către aceasta, astfel încât în cauză sunt îndeplinite şi dispoziţiile art.1393 Cod civil, privind notificarea debitorului.

Potrivit contractului de cesiune menţionat, prin creanţe cedate părţile au înţeles creanţele şi încasările şi orice alte sume, inclusiv dar fără limitare la principal, dobândă, penalităţi, onorarii şi comisioane datorată Cedentului de către Debitorii cedaţi sau de către orice alte persoane ( precum garanţii) în baza Contractelor de credit, împreună cu toate drepturile, fructele şi beneficiile aferente acestora, inclusiv dar fără limitare la despăgubirile de asigurare de achitat de către societăţile de asigurare de viaţă.

Drept urmare, cesiunea de creanţă a transferat cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, precum şi drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate (dobânzi, dobânzi penalizatoare, comisioane etc).

În baza contractului de cesiune, intimata împreună cu BCR Bucureşti au comunicat debitoarei Botiş Bianca Lorena şi garanţilor ipotecari Botiş Matei şi Botiş Aurica Voichiţa faptul că, începând cu data notificării urmează să efectueze plata Creanţei Cedate în valoare de 51.230,40285 euro, împreună cu orice drepturi, fructe şi beneficii viitoare aferente acesteia în contul Cesionarului SC SUPORT COLECT SRL.

La data de 28.09.2010, între SC SUPORT COLECT SRL şi contestatorii din prezenta cauză a fost încheiat un angajament de plată a creanţei rezultând din Contractul de credit nr.3297/31.10.2007, prin care s-a convenit că suma datorată la data semnării actului este de 51.939,29 euro la care se adaugă accesoriile acesteia, astfel cum au fost stabilite prin contractul de credit. S-a convenit ca suma datorată să fie achitată în 12 rate lunare a câte 505,01 euro.

Debitorii nu şi-au executat în totalitate obligaţia asumată prin contractul de credit şi angajamentul de plată astfel încât, prin cererea de executare silită imobiliară şi prin poprire înregistrată la SCPEJ Morari şi Asociaţii, intimata a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr.3297/31.10.2007.

Precizează că, la data formulării cererii de executare silită creanţa este în cuantum de 48046,69 Euro.

Prin încheierea civilă nr.6353/CC/2012, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosar nr.18438/211/2012 s-a admis cererea înaintată de SCPEJ Morari şi Asociaţii şi formulată de SC SUPORT COLECT SRL, împotriva debitorilor B. Bianca, B. Matei, B. Aurica Voichiţa şi s-a încuviinţat executarea silită împotriva debitorilor în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.3297/31.10.2007, anexa la contractul de credit pentru persoane fizice nr.3307/31.10.2007, contract de ipotecă nr.3297/07.07.2007 autentificat sub nr.4460/07.11.2007, înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare şi contract de cesiune creanţe nr.J1045/02.11.2009.

Prin procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 16.11.2012 executorul judecătoresc a stabilit un total al cheltuielilor de 7.985,45 lei+ 1896,24 lei TVA aferent cheltuielilor.

Împotriva debitorilor a fost demarată procedura executării silite, aceştia fiind somaţi în acest sens prin somaţiile emise la data de 16.12.2012 să achite în termen de o zi de la data primirii acestora suma de 48.046,69 euro reprezentând contravaloare credit şi dobânzi calculate până la data de 12.07.2012+ dobânzi în continuare până la data achitării integrale a datoriei+ 7.985,45 lei onorariu şi cheltuieli de executare+ 1896,24 lei TVA aferent onorariului şi cheltuielilor de executare.

În ceea ce priveşte motivul invocat de către contestatori şi anume că executarea silită s-a pornit pentru o creanţă calculată global cu privire la care există două înscrisuri din care unul nu este titlu executoriu, instanţa a reţinut că din întreg dosarul execuţional rezultă că executarea silită a pornit în baza unui singur titlu executoriu şi anume Contractul de credit nr.3297/07.11.2007.

În nici un act de executare silită executorul judecătoresc nu face referire la angajamentul de plată încheiat între intimată şi contestatori, creanţa urmărită fiind cea care rezultă din contractul de credit cesionat în favoarea intimatei, precum şi din graficul de rambursare a creditului depus la dosarul execuţional de către creditoare.

Nici apărarea contestatorilor în sensul că în speţă creanţa nu este certă şi lichidă nu poate fi primită de instanţă, întrucât din actele dosarului- contract de credit şi grafic de rambursare rezultă că valoare urmărită este tocmai cea contractată, din care s-a scăzut suma achitată, la care se adaugă comisioanele.

Contrar susţinerilor contestatorilor, contractul de credit încheiat cu BCR a rămas în vigoare. Banca a făcut uz de o clauză contractuală, respectiv de art.4.11 din Condiţiile generale de creditare care prevede că, dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul sau garanţii nu achită rata totală de rambursat, întreg creditul şi accesoriile devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite.

Drept urmare, Banca nu a denunţat unilateral contractul de credit, ci, în acord cu clauzele contractuale a modificat data scadenţei creditului.
În ceea ce priveşte procesul verbal de cheltuieli, instanţa reţine că,potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Justiţiei nr.2550/C/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, instanţa a reţinut că pentru creanţele ce depăşesc 100.000 lei onorariul maxim este de 6300 lei plus un procent de până 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

În cauză, valoarea onorariului executorului judecătoresc se raportează la valoarea creanţei pusă în executare silită, respectiv 48.046,69 Euro, echivalent în lei la data de 12 iulie 2012 217.420,88 lei la un curs euro de 4,5252.

Adăugarea taxei pe valoare adăugată onorariului stabilit de lege nu constituie o încălcare a prevederilor art. 39 alin.1 lit. a din Legea nr.188/2000, întrucât taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului, fiind colectat conform prevederilor Titlului VI din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Iar, din prevederile art. 67 ale legii nr.188/2000 potrivit căruia sumele provenind din impozitele încasate din onorariile executorilor judecătoreşti constituie venituri la bugetul de stat şi se cuprind distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, reiese că în plafonul maximal stabilit de lege nu se includ şi impozitele pe care executorul judecătoresc are obligaţia de a le plăti la bugetul de stat.

În consecinţă instanţa a apreciat că nu se impune cenzurarea onorariului executorului judecătoresc în prezentul dosar de executare silită.
În considerarea celor enunţate, instanţa a apreciat că nu pot fi reţinute motive de nelegalitate ale formelor de executare silită, motiv pentru care, în temeiul art.399 şi urm.C.p.c., a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată.

În temeiul art.274 C.p.c., instanţa a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenţii B. BIANCA LORENA, B. MATEI şi B. AURICA VOICHIŢA, solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul anulării executării silite şi a tuturor actelor de executare silită încheiate în dosarul execuţional nr. 481/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Morari şi Asociaţii, inclusiv a somaţiilor din datele de 16.11.2012 şi 19.11.2012 şi a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de judecată încheiat la data de 16.11.2012 şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului recurenţii au arătat că instanţa de fond, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura si înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C.proc.civ.).

Instanţa de fond a plecat de la premise greşite atunci când a considerat că titlul executoriu pentru urmărirea silită a creanţei ce face obiectul dosarului execuţional nr. 481/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Morari şi Asociaţii îl reprezintă contractul de credit nr. 3297/07.11.2007.

Izvorul juridic al litigiului şi al urmăririi silite îl constituie contractul de cesiune de creanţe nr. J1045/02.11.2009 şi înscrisul sub semnătură privată denumit „Angajament de plată a creanţei” din data de 30.09.2010, care nu constituie titluri executorii.
Importanţa deosebirii dintre cele două obiecte ale cesiunii îl reprezintă efectul juridic diferit în ceea ce priveşte curgerea dobânzii şi modalitatea de recuperare a creanţei pe calea executării silite.

In cazul unei eventuale cesiuni de contract de credit bancar dobânda ar continua să curgă potrivit graficului iniţial de rambursare a creditului, iar acest contract ar constitui titlu executoriu pentru întreaga creanţă, pe când, în cazul cesiunii de creanţă, dobânda nu mai continuă să curgă potrivit graficului iniţial de rambursare a creditului, contractul de credit bancar încetându-şi efectele ca urmare a cesiunii, iar contractul de cesiune de creanţă nu constituie titlu executoriu.

În realitate, obiectul cesiunii 1-a constituit creanţa în sumă de 51.939,29 EUR dovadă fiind caracterul intuitu personae al dreptului la executare silită acordat instituţiilor de credit, prevederile art. 1391 şi următoarele din Vechiul cod civil, conţinutul contractului de cesiune de creanţe nr. J1045/02.11.2009 şi 4. încetarea contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3.297/31.10.2007.

Cesiunea creanţei rezultând din contractul de credit bancar a determinat naşterea a două raporturi juridice diferite între părţi, unul între bancă şi debitor, respectiv unul între creditorul cesionar şi debitor. Contractul de cesiune nu constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispoziţiile Codului civil vechi (în vigoare la data realizării cesiunii), astfel că, cesionarul trebuie să realizeze dreptul dobândit prin această operaţiune de achiziţionare de creanţe bancare neperformante printr-un demers procesual nou în contradictoriu cu debitorul cedat, în condiţiile în care banca cedentă a renunţat la toate atributele creanţei rezultate din contractul de credit.

Cesionarul este terţ faţă de contractul de credit. Adresându-se cesionarului, banca a renunţat la dreptul de a executa silit debitul în cauză. Intimata a dobândit un drept de creanţă împotriva recurenţilor în temeiul contractului de cesiune şi nu în temeiul contractului de credit încheiat de noi cu banca împrumutătoare.

Prin „dobândirea” creanţei de către cesionarul ce nu deţine calitatea de instituţie de credit cu obiect de activitate principal creditarea, caracterul intuitu personae al contractului de credit nu se transmite şi cesionarului neprofesionist în materie de creditare, iar contractul de cesiune nu reprezintă titlu executoriu.

Dreptul la executare silită acordat instituţiilor de credit prin art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 are un caracter intuitu personae, acordat tocmai în considerarea instituţiei bancare, raportat la particularităţile acestui tip de activitate, neputând fi transferat unei persoane care nu este instituţie de credit. Având în vedere caracterul derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun al O.U.G. nr. 99/2006, aceste dispoziţii se aplică doar activităţii bancare. Contractul de credit este titlu executoriu exclusiv în ce priveşte raporturile juridice dintre împrumutător şi împrumutat.
In plus, caracter intuitu personae are şi contractul de credit, banca încheind contractul numai cu persoana care îndeplineşte anumite calităţi legate de solvabilitate.

Din moment ce contractul de cesiune nu reprezintă un titlu executoriu, nici dreptul de creanţă al intimatei nu are un asemenea caracter, fiind necesară obţinerea unui titlu executoriu împotriva subsemnaţilor pentru satisfacerea acestei creanţe. Aşadar, cesionarul nu are la dispoziţie decât acţiunea în răspundere contractuală, iar executarea silită în atare condiţii nu poate fi primită.

Recurenţii au arătat că intimata nu putea să cesioneze contractul de credit, cu toate drepturile şi obligaţiile rezultând din acesta, deoarece dispoziţiile Vechiului cod civil nu permiteau aceasta. Potrivit dispoziţiilor art. 1391 şi următoarele din Vechiul cod civil obiectul unei cesiuni de creanţă îl reprezintă o creanţă, un drept sau o acţiune, iar nu un contract.

In doctrină şi jurisprudenţă s-a arătat că cesiunea unui contract nu este permisă de Vechiul cod civil deoarece acesta nu prevede posibilitatea cesiunii de datorie. Aceasta imposibilitate ar crea dificultăţi în transmiterea pe cale convenţională a întregului raport obligaţional, atât a elementului activ cât şi a celui pasiv.

Prin decizia comercială nr. 404/22.09.2011 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a arătat că obiectul cesiunii îl constituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar nu un contract de credit.

Prin urmare, la momentul cesiunii de creanţă izvorul juridic al creanţei încetează să îşi mai producă efectele de vreme ce contractul nu poate fi obiect al cesiunii.

Din cuprinsul contractului de cesiune de creanţe nr. J1045/02.11.2009 rezultă că obiectul cesiunii îl reprezintă exclusiv creanţa de 170.005.923,15 lei în schimbul plăţii preţului de 4.962.624,25 lei, creanţa faţă de recurenta Botiş Bianca Lorena fiind menţionată la fila 104, în sumă de 219.896,258 lei în schimbul plăţii preţului de 175.917,004 lei. Din cuprinsul acestui contract de cesiune de creanţe nu rezultă că a fost cesionat şi dreptul de a percepe în continuare dobânzi asupra creanţei cedate.

Chiar dacă s-ar reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1396 din Codul civil vechi, recurenţii au arătat că nu sunt de acord cu instanţa de fond, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, pentru urmărirea silită a accesoriilor ar fi fost necesară obţinerea unui alt titlu executoriu, contractul de cesiune de creanţă neavând natura unui titlu executoriu.

De vreme ce a fost încheiat un alt act juridic pentru plata sumei de bani ce a constituit obiectul contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3.297/31.10.2007, nu se poate susţine existenţa concomitentă a două acte juridice având ca obiect restituirea aceleiaşi sume de bani. Dobânda şi comisionul reprezintă un accesoriu al contractului de credit bancar, astfel încât acestea urmează soarta juridică a sumei principale la care acestea se raportează.

De vreme ce creanţa cedată a făcut obiectul unui act juridic încheiat ulterior contractului de credit bancar, nu mai poate fi calculată şi percepută dobânda în condiţiile actului juridic anterior, ci cel mult, în condiţiile noului act juridic încheiat, dacă prin acest nou act s-a prevăzut posibilitatea perceperii de dobândă.

In speţă, între recurenţi – debitori cedaţi şi noul creditor a fost încheiat înscrisul sub semnătură privată denumit „Angajament de plată a creanţei” prin care s-a prevăzut o nouă modalitate de restituire a creanţei cedate şi posibilitatea curgerii de dobânzi. Dacă s-a reţine apărarea intimatei, ar fi ilogică încheierea unui nou act juridic în condiţiile în care aceasta susţine că a avut tot timpul intenţia menţinerii în fiinţă a contractului de credit bancar în condiţiile stipulate iniţial în ceea ce priveşte perceperea dobânzii.

Chiar dacă s-ar admite apărarea intimatei şi s-ar reţine că în speţă contractul de credit bancar nu a încetat, intimata nu avea dreptul să calculeze şi să perceapă dobândă potrivit graficului de rambursare iniţial, deoarece potrivit prevederilor 4.8. din acest contract „amânarea la plată sau modificarea oricărei clauze din contractul de credit va conduce la încheierea unui act adiţional şi, după cat la întocmirea unui nou grafic de rambursare”. In baza acestei clauze contractuale intimata ar fi trebuit să modifice în întregime graficul de rambursare iniţial şi să calculeze dobânda potrivit noului grafic.

In speţă, aceasta s-a conformat doar parţial, fără a modifica graficul de rambursare şi în ceea ce priveşte dobânda, aspect ce dovedeşte intenţia intimatei de a percepe o dobândă mai mare decât cea la care ar fi avut dreptul conform noii înţelegeri.

Nu în ultimul rând, intimata a prezentat în faţa instanţei de fond trei variante ale graficului de rambursare, fiecare fiind diferită (graficul de rambursare iniţial anexat contractului de credit, graficul de rambursare prezentat de executorul judecătoresc şi graficul de rambursare prezentat de reprezentantul intimatei la ultimul termen de judecată) ceea ce dovedeşte că pe aceasta a interesat-o recuperarea creanţei cedate, iar nu a dobânzilor.

In esenţă, conduita intimatei în ceea ce priveşte dobânda s-ar reduce la faptul că, dacă debitorul respectă noua înţelegere cu privire la restituirea debitului dobânzile încep să curgă şi sunt calculate potrivit noii înţelegeri, iar dacă debitorul nu respectă noua înţelegere cu privire la restituirea debitului dobânzile continuă să curgă şi sunt calculate conform graficului de rambursare iniţial.
Pentru toate aceste considerente, recurenţii au arătat că nu sunt de acord cu susţinerea primei instanţe conform căreia contractul de credit nu a încetat, iar cesionarul are dreptul la perceperea şi la urmărirea silită a dobânzii contractuale în baza graficului iniţial anexat contractului de credit.

Banca a declarat scadent întregul credit acordat doar pentru a putea cesiona creanţa. Insă cesionarea creanţei s-a făcut cu încălcarea clauzelor contractuale, deoarece potrivit art. 8.3 din contractul de credit banca trebuia să ne notifice înainte de a declara scadent acest credit, fapt ce nu s-a realizat, înscrisul prezentat de intimată în acest sens instanţei de judecată nefiind apt să facă o astfel de dovadă în condiţiile în care nu a fost semnat de niciunul dintre recurenţi.

Recurenţii au arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.), respectiv cu aplicarea greşită a normelor care reglementează executarea silită si onorariul executorului judecătoresc.

Referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează executarea silită, recurenţii au arătat că executarea silită în dosarul execuţional nr. 481/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Morari şi Asociaţii s-a realizat în lipsa unui titlu executoriu.

Potrivit dispoziţiilor art. 372 din C.proc.civ. executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Contractul de cesiune de creanţe nr. J1045/02.11.2009 şi înscrisul sub semnătură privată denumit „Angajament de plată a creanţei” din data de 30.09.2010 nu constituie titluri executorii, deoarece legea nu le conferă acest caracter.

Recuperarea debitului principal şi aş pretinselor dobânzi şi comisioane calculate de creditor şi de executor pe timpul şi ulterior încheierii angajamentului de plată nu se poate realiza decât în baza unui înscris care constituie titlu executoriu, respectiv doar după ce creditorul obţine recunoaşterea lor prin hotărâre judecătorească, pe calea unei acţiuni în pretenţii.

Lipsa titlului executoriu face imposibilă declanşarea şi continuarea executării silite împotriva recurenţilor pentru creanţa ce a făcut obiectul cesiunii.

Creanţa pentru care a fost pornită executarea silită nu este certă şi lichidă. Potrivit dispoziţiilor art. 379 nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. O dată cu transferul creanţei de către bancă unei persoane care nu are calitatea de instituţie de credit graficul de rambursare iniţial nu mai este opozabil debitorilor, cesionarul având la dispoziţie să ceara debitorului plata întregii creanţe sau să renegocieze modalitatea de plată a acesteia.

Modul de calcul al restituirii debitului şi al dobânzilor aferente menţionat în cele trei variante de grafice de rambursare a creditului prezentate de intimată nu ne este opozabil în raporturile cu aceasta, deoarece acesta nu a fost asumat faţă de intimată de niciunul dintre recurenţi prin semnătură sau prin alt mod de acceptare. Faptul că recurenţii nu şi-au însuşit modul de calcul prezentat de executorul judecătoresc rezultă şi din contradicţiile esenţiale existente între acesta şi angajamentul pe care l-au semnat cu intimata cu privire la cuantumul şi perioada restituirii debitului.

In speţă, a fost negociată o altă modalitate de plată a creanţei cedate, pentru urmărirea silită a acesteia neputându-se utiliza înţelegeri anterioare stabilite cu cedentul.

Intimata trebuia să respecte modalitatea de calcul a principalului datorat şi a dobânzilor aferente conform noii înţelegeri din care să fie scăzută suma de 9.960 EUR achitată de recurenţi în perioada februarie 200 -octombrie 2012.

Inopozabilitatea celor trei grafice de rambursare pentru creanţa şi dobânzile urmărite silit determină incertitudinea şi nelichiditatea creanţei pentru care s-a pornit executarea silită.

In plus, chiar dacă în cuprinsul angajamentului de plată s-a precizat în mod generic că până la data achitării integrale a creanţei continuă acumularea dobânzilor şi comisioanelor stabilite în contractul de credit, în concret, din graficul de rambursare Anexă la angajament rezultă contrariul, respectiv nu se menţionează curgerea vreunei dobânzi sau a vreunui comision până la data achitării integrale a creanţei.
De altfel, O.G. nr. 9/2000 (în vigoare la data încheierii angajamentului de plată) permite comercianţilor în raporturile contractuale doar perceperea unei dobânzi, iar nu şi a unor comisioane bancare, ce fac obiectul unor reglementări specifice băncilor şi instituţiilor de credit potrivit art. 10 din ordonanţă.

Referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează onorariul executorului judecătoresc, recurenţii au arătat că procesul-verbal privind cheltuielile de executare din data de 16.11.2012 încheiat de Societatea Civila Profesională de Executori Judecătoreşti Morari şi Asociaţii încalcă prevederile art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi art. 1 şi a Anexei ce face parte integrantă din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2550/2006 publicat în M.O. nr. 936 din 20.11.2006

Din somaţia primită la data de 26.11.2012 rezulta că onorariul şi cheltuielile de executare care vor fi reţinute în sarcina recurenţilor sunt în suma totală de 9.881,69 lei (7.985, 45 plus 1.896, 24 lei TVA). Efectuând un simplu calcul matematic se poate constata că pentru executarea silită a creanţei de 48.046,69 Euro (218.016,66 lei la cursul de schimb de 4,5376 lei pentru 1 EUR din data întocmirii procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, 16.11.2012) Societatea Civila Profesională de Executori Judecătoreşti Morari şi Asociaţii putea să perceapă un onorariu maximal de 7.480,16 lei (6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite). Stabilirea unui onorariu cu 1/3 mai mare decât cel permis de lege în speţă, respectiv cu 2.401,53 lei, atrage nulitatea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită, deoarece vătămarea ce a fost produsă prin încălcarea flagrantă a normelor legale nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act de executare silită.

La stabilirea plafonului maximal al onorariului trebuie sa se ţină cont şi de TVA, care trebuie se fie inclusă în onorariu şi nu aplicată după stabilirea onorariului în limita plafonului maximal. In acest sens s-a pronunţat şi Tribunalul Bucureşti prin decizia nr. 1417 din 27/07/2009: „Nu se poate reţine că peste plafonul maximal s-ar mai putea aplica procentul de TVA., întrucât în lipsa unei predări exprese, dispoziţia se interpretează restrictiv după regulile aplicabile în situaţia instituirii anumitor limitări sau derogări fi în sensul finalităţii urmărite prin instituirea acestei limitări. ”

Susţinerile instanţei de fond conform cărora în onorariul executorului judecătoresc taxa pe valoarea adăugată (TVA) nu se include pe motiv că aceasta este o taxă indirectă, pe care executorul judecătoresc nu o reţine pentru el, ci o virează mai departe la bugetul de stat şi că impozitele aferente onorariilor executorilor judecătoreşti se cuprind distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, nu sunt întemeiate.
Aceasta deoarece executorul judecătoresc, în calitatea sa de persoană impozabilă, nu datorează numai TVA la stat, ci şi contribuţia obligatorie la asigurările sociale (pensia), contribuţia la asigurările sociale de sănătate şi impozitul pe venit din activităţi independente.
Dacă s-ar admite raţionamentul primei instanţe, ar însemna că toate taxele, contribuţiile şi impozitele pe care le plăteşte executorul judecătoresc la stat, indiferent de destinaţia acestora, trebuie imputate debitorului pe motiv că acestea „nu sunt reţinute de executor pentru el, ci le virează mai departe la bugetul de stat”.

Recurenţii au arătat că nu este vina acestora că executorul judecătoresc este plătitor de TVA.

Potrivit dispoziţiilor art. 153 din Codul fiscal persoana impozabilă care are o cifră de afaceri ce depăşeşte anual suma de 35.000 EUR trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent.

Dacă s-ar admite raţionamentul primei instanţe, s-ar crea o discriminare între recurenţi, care sunt urmăriţi silit de o persoană impozabilă plătitoare de TVA şi alţi debitori care sunt urmăriţi de o persoană impozabilă neplătitoare de TVA, fără nicio justificare rezonabilă şi obiectivă.
Codul fiscal stabileşte la art. 157 obligaţia colectării şi plăţii TVA-ului în sarcina persoanei impozabile, iar nu în sarcina debitorilor urmăriţi silit. Prin urmare, transferarea sarcinii fiscale a plăţii TVA-ului de la executorul judecătoresc la debitorul urmărit nu are suport juridic.
Art. 67 din Legea nr. 188/2000 are ca obiect destinaţia impozitelor plătite de executorii judecătoreşti, iar nu modul de stabilire a onorariilor acestora. Acest articol vizează un moment ulterior celui stabilirii onorariului executorului judecătoresc. Nu are nicio legătură modul de percepere a unei taxe sau al unui impozit cu destinaţia acestuia.

Prin întâmpinare, intimata S.C. SUPORT COLECT S.R.L. a solicitat respingerea recursului formulat impotriva Sentinţei civile nr. 12312/19.09.2013 pronunţata de Judecătoria Cluj-Napoca in dosar nr. 29507/211/2012 ca neîntemeiat si menţinerea sentinţei atacate ca legala si temeinica.

În susţinerea poziţiei procesuale intimata a arătat că in mod corect instanţa de fond a reţinut faptul ca executarea silita in dosarul executional nr. 481/2012 al societăţii Civile Profesionale de executori judecătoreşti Morari si Asociaţii s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale, respectiv faptul ca prin contractul de cesiune s-a cesionat către SC Suport Colect SRL creanţa datorata de contestatori fata de Banca Comerciala Romana SA (denumita in continuare BCR) împreuna cu accesoriile ei. Instanţa a reţinut astfel ca executarea silita a început in baza unui singur titlu executoriu, respectiv Contractul de credit nr. 3297/07.11.2007 si ca s-a executat o creanţa certa lichida si exigibila. In ceea ce priveşte onorariul executorului judecătoresc, instanţa de fond a hotărât in mod corect ca acesta a fost stabilit in dosarul executional respectând prevederile legale aplicabile in materie.

Referitor la susţinerile recurenţilor privind faptul ca instanţa de fond, interpretând greşit actul dedus judecaţii a schimbat natura si înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenţii, in mod eronat susţin ca instanţa a pornit de Ia premise de greşite atunci când a considerat ca titlul executoriu pentru urmărirea silita a creanţei ii reprezintă contractul de credit nr. 3297/07.11.2007 si ca izvorul juridic al litigiului si al urmăririi silite ii constituie contractul de cesiune de creanţe nr. J 1045/02.11.2009 si inscrisul sub semnătura privata denumit „Angajament de plata” din 30.09.2010 care nu constituie titluri executorii.

Motivul de recurs invocat de recurenţi, respectiv motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod proc. civila nu isi are aplicabilitate in speţa. Conform doctrinei, prin acest motiv de recurs se invoca încălcarea principiului inscris in art. 969 alin. (1) C. Civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante. Nu este cazul in prezenta speţa. In acest dosar, instanţa a fost investita cu soluţionarea unei contestaţii la executare prin care se susţinea ca titlul executoriu este un angajament de plata si nu un contract de credit. Executarea silita in dosarul executional nr. 481/2012 s-a pornit pe baza Contractului de Credit si pe baza Contractului de ipoteca, lucru stabilit si de Judecătoria Cluj-Napoca.

Motivul de recurs invocat de recurenţi este aplicabil intr-o ipoteza in care deşi actul juridic dedus judecaţii este cat se poate de clar, fiind „vădit neindoielnic”, instanţa ii schimba „natura” ori „intelesul” (de exemplu, un contract de vânzare cumpărare este calificat drept contract de schimb). Mai mult, recurenţii trebuie sa arate in motivarea caii de atac in ce consta schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic, simpla afirmaţie in acest sens nefiind suficienta pentru admiterea recursului.

In prezentul dosar, instanţa de fond a avut misiunea de a clarifica in baza cărui titlu executoriu s-a pornit executarea silita si faptul ca dobânzile solicitate nu s-au născute in temeiul angajamentului de plata sau al cesiunii de creanţa, ci in temeiul contractului de credit.
Cu toate ca motivul de recurs nu este aplicabil in speţa si recurenţii fac doar simple afirmaţii si nu motivează in ce sens instanţa de fond ar fi schimbat natura si intelesul actului juridic (instanţa de fond in motivarea Sentinţei explica si a inteles foarte clar cererea cu care a fost investita, respectiv sa stabilească titlul executoriu), in cele ce urmează vom arata ca sentinţa atacata este legala si temeinica.

Recurenţii susţin ca obiectul cesiunii 1-a constituit creanţa in suma de 51.939,29 EUR, dovada fiind caracterul „intuitu personae” al dreptului la executare silita acordat instituţiilor de credit, prevederile art. 1391 si următoarele din Vechiul cod civil, conţinutul contractului cesiune creanţe nr. J1045/02.11.2009 si încetarea contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3297/31.10.2007.

In ceea ce priveşte caracterul intuitu personae al dreptului la executare silita acordat insitutiilor de credit, intimata a arătat că susţinerile privitoare la actualizata faptul ca art. 120 din O.U.G. nr 99/2006 oferă un caracter mtuitu personae dreptului la executare silita acordat institutiilor de credit sunt nefondate.

In primul rând, art 120 din O.U.G.99/2006 are următorul conţinut: „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii. ” Astfel, este evident ca acest articol stabileşte natura executorie a contractului de credit, raportat la prevederile art. art.372 Cod procedura civila – „executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.

Mai mult, acest articol nu stabileşte caracterul intuitu personae al dreptului la executare silita acordat institutiilor de credit. In mod greşit considera recurenţii ca dreptul la executare silita nu poate fi transferat unei persoane care nu este instituţie de credit. O.U.G 99/2006 reglementează funcţionarea instituţiilor de credit si nu prevede nicio interdicţie in ceea ce priveşte cesionarea dreptului la executare silita in favoarea unei alte societăţi comerciale.

Referitor la prevederile art. 1391 si următoarele din Vechiul Cod Civil ce reglementează instituţia cesiunii de creanţa, s-a arătat că prin Contractul de Cesiune Creanţe nr.J1045/02.11.2009 încheiat de subscrisa cu BCR s-a cesionat către S.C. Suport Colect SRL creanţa decurgând din contractul de credit nr.3297/31.10.2007, împreuna cu orice drepturi, fructe si beneficii prezente si viitoare ataşate acestora.
Conform art. 1 al Contractului de cesiune, „creanţele cedate reprezintă creanţele si încasările si orice alte sume, inclusiv dar fara limitare la principal, dobânda, penalităţi, onorarii si comisioane, datorate Cedentului de către debitorii Cedaţi sau de către orice alte persoane (precum garanţii) in baza Contractelor de Credit, împreuna cu toate drepturile, fructele si beneficiile aferente acestora.”

In anexa Contractului de Cesiune este prezentata lista cu debitorii cedaţi si valoarea creanţei la Data Cut Off (data la care Cesionarul si-a efectuat analiza si a stabilit preturile cu privire la Creanţele cedate), respectiv la 24.10.2009.

In urma solicitării debitorilor, s-a semnat un angajament de plata la 30.09.2010. La data semnării angajamentului de plata, creanţa cedata era in suma de 51.939,29 EUR, fiind conform contractului de credit. In cuprinsul angajamentului de plata, respectiv conform art. 3, părţile au căzut de acord ca pana la data achitării integrale a creanţei continua acumularea dobânzilor si comisioanelor stabilite in contractul de credit, persoanele obligate (in speţa impumutata si garanţii) fiind de acord ca suma aferenta ultimei luni conform graficului sa fie ajustata in funcţie de prevederile contractului de credit.

Astfel, la momentul semnării Angajamentului de plata (după cesionarea Creanţei), recurenţii nu au contestat faptul ca izvorul juridic al creanţei, respectiv Contractul de credit încetează sa isi mai producă efecte, fiind de acord cu acumularea dobânzilor stabilite in contractul de credit si recunoscand faptul ca in favoarea SUPORT COLECT a fost cesionata întreaga creanţa decurgând din contractul de credit si nu doar suma de 51.939,29 EUR.

Recurenţii susţin ca din cuprinsul contractului de cesiune de creanţe nr. J1045/02.11.2009 rezulta ca obiectul cesiunii ii reprezintă exclusiv creanţa de 170.005.923,15 lei in schimbul plaţii preţului de 4.962.624,25 lei, creanţa fata de Botis Bianca Lorena fiind in suma de 219.896,258 lei in schimbul plaţii de 175.917,004 lei.

Asa cum s-a arătat anterior, art. 1 din Contractul de Cesiune defineste „creanţele cedate ca fiind „creanţele si încasările si orice alte sume, inclusiv dar fara limitare la principal, dobânda, penalităţi, onorarii si comisioane, datorate Cedentului de către debitorii Cedaţi sau de către orice alte persoane (precum garanţii) in baza Contractelor de Credit, împreuna cu toate drepturile, fructele si beneficiile aferente acestora.”
Art.2.2 din acelaşi contract arata ca Valoarea Nominala Totala a Creanţelor Cedate la Data Cut Off este 170.005.923,15 RON, reprezentant suma de bani pe care cedentul are dreptul sa o primească de la un debitor cedat, in conformitate cu oricare din Contractele de Credit.

Este astfel evident ca ceea ce s-a cesionat prin contractul de cesiune au fost creanţele decurgând din contractul de credit, care la Data Cut Off aveau o anumita valoare si nu doar suma de 170.005.923,15 lei. Aceasta valoare se va actualiza cu dobânzi si penalităţi, conform contractelor de credit.

Recurenţii susţin ca prin cesionarea creanţei decurgând din Contractul de credit bancar nr. 3297/31.10.2007 si prin încheierea Angajamentului de plata, s-a încheiat un alt act juridic pentru plata sumei de bani ce a constituit obiectul contractului de credit si ca Contractul de credit bancar nu isi mai produce efecte.

Angajamentul de plata reprezintă un compromis din partea intimatei, acordat la cererea debitorilor, de a nu trece la recuperarea creanţei sale certe, lichide si exigibile, acordandu-le persoanelor obligate un termen de plata in vederea achitării voluntare a întregului debit.
Conform Angajamentului de plata, semnat de către recurenţi, „Suma datorata Creditorului in baza Contractului de credit este la data redactarii Angajamentului in cuantum de 51939,29 euro la care se adaugă accesoriile acesteia astfel cum au fost stabilite prin Contractul de Credit si care curg pana la data achitării efective.”

Mai mult, acelaşi Angajament de plata prevede ca „Având in vedere ca pana la data achitării integrale a creanţei continua acumularea dobânzilor si comisioanelor stabilite in Contractul de Credit, Persoanele Obligate sunt de acord ca suma aferenta ultimei luni conform Graficului de rambursare sa fie ajustata in funcţie de prevederile Contractului de Credit.”

Astfel, este evident ca scopul angajamentului de plata a fost ca Suport Colect sa nu treacă in acel moment la recuperarea creanţei sale certe, lichide si exigibile ci sa acorde un termen de plata in vederea achitării voluntare. Din prevederile Angajamentului de plata reiese clar faptul ca pe durata desfăşurării acestuia, dobânzile si accesoriile continua sa curgă asa cum au fost stabilite prin contractul de credit.

Mai mult, la acel moment, al semnării Angajamentului de plata, (presupunând ca nu au fost anunţaţi anterior de faptul ca creditul a fost declarat scadent anticipat deşi Suport Colect a depus dovezi in acest sens la dosarul cauzei), recurenţilor li s-a adus Ia cunoştinţa suma pe care o datorează la data semnării către Suport Colect si faptul ca creditul lor a fost declarat scadent anticipat.

S-a arătat că sunt nefondate susţinerile recurenţilor in acest moment procesual referitor la faptul ca a fost declarata scadenta anticipata a creditului fara notificarea acestora întrucât chiar ei, in cuprinsul cererii de chemare in judecata, recunosc faptul ca acest credit a fost declarat scadent anticipat si nu contesta acest aspect.

Mai mult, prin semnarea angajamentului de plata cu SC Suport Colect SRL, contestatorii recunosc faptul ca creditul a fost declarat scadent anticipat, respectiv ca „sumele neachitate rezultând din Contractul de Credit nr. 3297 din 31.07.2007 au fost declarate exigibile de către Banca Comerciala Romana SA ca urmare a neexecutarii obligaţiei de plata de către persoanele Obligate in conformitate cu prevederile contractului de credit.”

Pe de alta parte, semnarea acordului de plata reprezintă o recunoaştere de datorie din partea contestatorilor.

Referitor la faptul ca Contractul de credit nu isi mai produce efecte juridice, s-a arătat că instanţa de fond in mod corect a reţinut ca contractul de credit încheiat cu BCR a rămas in vigoare, in sensul ca Banca a făcut uz de o clauza contractuala, respectiv de art. 4.11 din Condiţiile generale de creditare care prevede ca, daca in termen de 30 de zile de la data scadentei împrumutatul sau garanţii nu achita rata totala de rambursat, intreg creditul si accesoriile devin exigibile, iar banca este îndreptăţită sa procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite. Drept urmare, Banca nu a denunţat unilateral contractul de credit, ci, in acord cu clauzele contractuale a modificat data scadentei creditului.
Intenţia Băncii nu a fost de a denunţa unilateral contractul de credit, acesta rămânând in vigoare, incumbând in sarcina debitoarei obligaţia de plata a întregii sume după declararea creditului scadent anticipat, nu a ratelor lunare. Astfel, s-a modificat data scadentei creditului.

Referitor la susţinerile recurenţilor privind faptul ca hotărârea recurata a fost data cu aplicarea greşita a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din C. proc civ), respectiv cu aplicarea greşita a normelor care reglementează executarea silita si onorariul executorului judecătoresc, intimata a arătat că nici acest motiv de recurs nu este aplicabil in speţa. Recurenţii nu isi motivează in drept si in fapt motivul pentru care au inteles sa invoce acest motiv de recurs, ci se rezuma la enumerarea elementelor si criticilor aduse prin contestaţia Ia executare.

Analizând cele expuse anterior si susţinerile contestatorilor, intimata a arătat că executarea silita in dosarul executional nr. 481/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Morari si Asociaţii s-a făcut in baza Contractului de credit si a Contractului de ipoteca.
Contractul de credit nu a incetat sa isi producă efectele juridice prin declararea scadentei anticipate a creditului, asa cum susţin in mod greşit contestatorii. Prin declararea creditului scadent anticipat, Banca a făcut uz de o clauza contractuala, respectiv de art. 4.11 din Condiţiile generale de creditare – Anexa la contractul de credit bancar nr. 3307/31.10.2007, prin care toata suma datorata a devenit exigibila. Creanţa care se executa este certa, lichida si exigibila, decurgând in totalitate din contractul de credit.

Titlurile executorii in prezenta cauza sunt contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3297/31.10.2007, contractul de ipoteca nr. 3297/07.11.2007 autentificat sub nr. 4460/07.11.2007 de către BNP Mariana Buta si procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 16.11.2012.

Acordul de plata semnat de către contestatori si intimată nu este un titlu executoriu si asa cum am susţinut anterior, intreaga creanţa a cărei executare se solicita s-a născut in temeiul contractului de credit si nu in temeiul angajamentului de plata asa cum in mod greşit considera contestatorii.

Referitor la afirmaţia contestatorilor potrivit cărora lipsa titlului executoriu pentru dobânzile solicitate determina incertitudinea si nelichiditatea creanţei pentru care s-a pornit executarea este falsa, întreaga creanţa (principalul + dobânzi) s-a născut in temeiul contractului de credit, astfel incat este certa, lichida si exigibila, fiind calculata conform prevederilor contractuale s-a arătat că recurenţii susţin ca intimata a depus la dosarul cauzei trei variante de grafic de rambursare a creditului insa, intimata a depus aceeaşi varianta in mai multe exemplare modul de calcul al creanţei intrucat acestea au fost depuse iniţial intr-o forma ilizibila.

La o simpla analiza a modului de calcul al creanţei reiese ca acesta a fost emis respectandu-se prevederile Contractului de credit si, asa cum instanţa de fond a reţinut, rezulta ca valoarea urmărită e tocmai valoarea contractata, din care s-a scăzut suma achitata, la care se adaugă comisioanele.

Referitor la onorariul executorului judecătoresc, s-a arătat că recurenţii fac o confuzie intre onorariu executorului judecătoresc si cheltuielile de executare. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, respectiv cheltuielile de executare sunt in sarcina debitorului urmărit. In cuantumul cheltuielilor de executare, se include si onorariul cuvenit executorului judecătoresc. Acesta are dreptul la onorarii minimale si maximale stabilite conform Ordinului Nr. 2.56l/C din 30 iulie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti. Astfel, pentru creanţele ce depăşesc 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de pana la 1% din suma care depăşeşte 100.00 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

In speţa, onorariul executorului judecătoresc este 7.481 lei, calculat conform formulei indicate mai sus si nu depăşeşte onorariul maximal prevăzut de lege.In ceea ce priveşte TVA-ul, intimata a arătat că TVA-ul este o taxă pe care executorul nu o reţine pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis şi nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art.37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanşarea procedurii de executare silită.

Asa cum instanţa de fond a reţinut, adăugarea taxei pe valoare adăugata onorariului stabilit de lege nu constituie o inalcare a prevederilor art.39 alin. 1 lit.a din legea 188/2000, intrucat taxa pe valoare adăugata este un impozit indirect datorat la bugetul statului, fiind colectat conform prevederilor Titlului VI din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Cheltuielile de executare includ si onorariul executorului au stabilit un maxim, conform anexei 1 la Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti si al profesiei de executor judecătoresc, depinzând de complexitatea cauzei.Astfel, onorariul si cheltuielile sunt stabilite conform legii, nedepasindu-se maximului onorariului prevăzut de lege.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a susţinerilor din cuprionsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041 şi 312 C.pr.civ., tribunalul reţine următoarele:

Un prim motiv de recurs consta in aceea ca instanţa de fond, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, ar fi schimbat natura si înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 din C.proc.civ.).

Tribunalul va respinge ca neintemeiata aceasta critica deoarece, din considerentele hotararii recurate reiese cu claritate faptul ca prima instanta a retinut corect faptul ca titlul executoriu pentru urmărirea silită a creanţei ce face obiectul dosarului execuţional nr. 481/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Morari şi Asociaţii îl reprezintă contractul de cesiune de creanţe nr. J1045/02.11.2009 şi înscrisul sub semnătură privată denumit „Angajament de plată a creanţei” din data de 30.09.2010 ,insa a apreciat ca acestea nu constituie titluri executorii, sens in care a retinut ca singurul care are acest caracter este contractul de credit nr. 3297/07.11.2007.

O alta critica adusa de catre recurenta vizeaza faptul ca hotărârea recurată ar fi fost dată cu aplicarea greşită a legii art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.), respectiv cu aplicarea greşită a normelor care reglementează executarea silită si onorariul executorului judecătoresc.

Sub acest aspect, Tribunalul retine in primul rand faptul ca prin contractul de cesiune s-a cesionat către SC Suport Colect SRL creanţa rezultata din Contractul de credit nr. 3297/07.11.2007 , datorata de contestatori fata de Banca Comerciala Romana SA, împreuna cu accesoriile ei.

Potrivit dispoziţiilor art. 372 din C.proc.civ. executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Si in opinia Tribunalului , contractul de cesiune de creanţe nr. J1045/02.11.2009 şi înscrisul sub semnătură privată denumit „Angajament de plată a creanţei” din data de 30.09.2010 nu constituie titluri executorii, deoarece legea nu le conferă acest caracter.

Cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, Tribunalul retine că aceasta este aceea dacă acel caracter de titlu executoriu al contractului de credit se apreciază exclusiv în persoana instituţiei bancare şi a debitorului împrumutat sau se aplică şi cesionarului în cazul cesiunii de creanţă a contractului de credit.

Asupra acestei probleme de drept, în opinia acestei instante, atunci când creditorul care solicită executarea silita a unui contract de credit este creditorul cesionar în urma încheierii unei cesiuni de creanţă cu instituţia de credit, executarea silita este lipsita de un titlu executoriu.

În argumentarea acestei opinii, se reţine că, potrivit art. 120 din O.U.G. 99/2006 contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală încheiate de instituţiile de credit constituie titluri executorii.

Aşadar, valoarea de titlu executoriu al unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres statuată de legiuitor.

Însă, ca instrument juridic care conferă calitatea de creditor al obligaţiei pecuniare, contractul de cesiune de creanţă nu are natura juridică a unui contract de garanţie( reală sau personală) în sensul celor arătate mai sus. Ca urmare, nu se poate extrapola caracterul de titlu executoriu prevăzut de art. 120 din OUG 99/2006 în privinţa contractului de cesiune de creanţă.

Este adevărat că cesiunea de creanţă implică transmiterea creanţei împreună cu accesoriile şi garanţiile sale, potrivit ar. 1396 din vechiul Cod civil, aplicabil speţei de faţă.

Potrivit art. 1396 din vechiul Cod civil, vinderea sau cesiunea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea, privilegiul şi ipoteca.

Noţiunea de creanţă, de garanţii, de accesorii priveşte materialitatea, substanţa dreptului dedus judecăţii, iar nu atributul executorialităţii sale, aspect de drept procesual.

Cu toate acestea, este greşit a interpreta că transferul creanţei implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract. În cazul contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu. În cazul cesiunii de creanţă nu a fost prevăzut în mod expres acest caracter.

În acelaşi sens, tribunalul reţine că legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său: debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale: instituţia bancară şi debitorul.

Cesiunea de creanţă reprezintă, pe de altă parte, un contract de sine stătător, care poate comporta transformări în planul întinderii dreptului de creanţă şi care poate fi şi trebuie să fie, la rândul său, supus analizei judecătorului în ceea ce priveşte întinderea creanţei pretinse pe calea unei acţiuni de drept comun, debitorul cedat având, la rândul său, posibilitatea invocării unor apărări, precum inopozabilitatea cesiunii de creanţă, aspecte care privesc fondul dreptului, iar ulterior obţinerii unui titlu executoriu, cesionarul creditor se poate adresa executorului judecătoresc în vederea executării silite.

In concluzie, Tribunalul apreciaza ca sub acest aspect recursul este intemeiat, iar executarea silită în dosarul execuţional nr. 481/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Morari şi Asociaţii s-a realizat în lipsa unui titlu executoriu. Astfel, se apreciaza ca nici nu se mai impune analizarea celorlalte motive invocate de catre recurenti, referitoare la lipsa caracterului cert al creantei din perspectiva modului de calcul al dobanzii si nici acelea privind onorariul executorului judecatoresc.”

(Decizia civilă nr.96/2014. Instanţa constituită din: Președinte: Elena Bendea, Judecător Dana Monica Dudaș, judecător: Iulian Păcurar)

Mențiuni

Art. 1396 din vechiul Cod civil a fost abrogat odată cu intrare în vigoare a noului cod, însă numeroase cesiuni de creanță s-au făcut în vremea vechiului cod.

Art. 1568 din Noul cod civil – Transferul drepturilor prevede la alin. (1) Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată; b) drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate.

”Discuția rămâne deschisă și pe noul cod, căci caracterul executoriu este dat contractului de credit și nu creanței”.

PROGRAMĂRI

Adresa:

Nicolae Bălcescu 23,
Cluj Napoca, Cluj,
400160, Romania

Telefon:

0746 652 986

Whatsup:

0746652986

Ore funcționare:

Luni-Vineri 8.30 – 18
Sambata-Duminica inchis